Antrenorul de la Vocea României și concurentul de la America Express au semnat o colaborare de succes. Cei doi au lansat în dimineața zilei de marți, 21 martie 2023, o melodie care va sparge topul în România.
Tudor Chirilă și Puya fac o echipă genială, pe placul internauților, după ce artiștii au produs o piesă care va urca rapid în topurile muzicale. Melodia Stele căzătoare le aduce tuturor aminte de acele vremuri în care nu aveau nicio grijă și de copilărie.
Versurile scrise de concurentul de la America Express sunt o incursiune în trecut, într-o viață mai simplă, în care nu se ținea cont de etichetă și oamenii nu se gândeau la opulență și lux, ci dimpotrivă. Rapperul a știut să scoată la lumină unele momente din copilăria sa prin intermediul pozelor.
Din videoclip nu lipsesc imaginile cu solistul din Las Familia de când era copil sau din alte etape ale vieții sale, în timp ce actorul apare într-o ipostază inedită, cu părul lung. „Stele căzătoare. În caz că vă era dor de mine cu părul lung”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
În aceeași notă, la filmări a luat parte și soția lui Puya, Melinda. Totodată, din clip mai fac parte și alte persoane din mai multe categorii de vârstă, prin care se numără: tineri, adolescenți, mame și copii, care ilustrează perfect mesajul piesei.
De asemenea, hainele îmbrăcate de cei doi artiști sunt special concepute pentru piesa Stele căzătoare care a adunat până în momentul de față peste 117.000 de vizualizări și numeroase comentarii din partea internauților.
„Piesa aceasta îți provoacă emoție până la lacrimi, te lasă fără cuvinte”, „Viața unora dintre noi se descrie clar în piesă și doar atât”, „Piele de găină”, „Ce tare m-a lovit melodia asta”.
„Cea mai faină piesă”, „Merită făcută imnul generației noastre. Așa am crescut, aveți dreptate. Copiii noștri ar trebui să trăiască așa frumos cum am trăit noi”, sunt câteva dintre mesajele de pe Youtube.
Potrivit infomusic.ro, piesa Stele căzătoare, interpretată de Tudor Chirilă și Puya este compusă de Mahia Beldo, Dara și Giulie. Melodia a fost primită foarte bine de public, mai ales că este așteptată de mai bine de două luni.