Life

Tudor Gheorghe, despre retragerea de pe scenă: ”Nu mă văd cântând şi la 90 de ani”

Tudor Gheorghe, în vârstă de 77 ani, a vorbit despre retragerea din carieră. Artistul nu știe cât timp va mai urca pe scenă.
26.05.2023 | 11:23
Tudor Gheorghe despre retragerea de pe scena Nu ma vad cantand si la 90 de ani
Tudor Gheorghe a vorbit despre retragerea din carieră. Sursa foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Tudor Gheorghe are acum 77 de ani, din care mai mult de cinci decenii le-a petrecut pe scenă. De curând, a vorbit despre planurile sale de viitor și a dezvăluit că se gândește la retragerea din activitatea artisstică.

Tudor Gheorghe, anunț despre retragerea de pe scenă

Tudor Gheorghe are acum 77 de ani, 55 dintre ei i-a petrecut în fața publicului. A stârnit admirație prin arta și a oferit lecții de viață prin modestia afișată, dar deși este iubit de atâta lume, se gândește la retragere.

ADVERTISEMENT

Maestrul a dezvăluit că atunci când va simți că nu mai are forța necesară pentru a susține un spectacol așa cum trebuie, se va opri. În schimb, artistul vrea să-și canalizeze atenția către scris. Chiar în această perioadă Tudor Gheorghe, lucrează la un roman, dar și la o carte de poezii.

„Nu pot spune eu cât voi cânta. Cred că am o genă bună, dar nu mă văd cântând şi la 90 de ani. În momentul în care voi constata că nu voi mai avea forţa necesară, o să las scena şi o să mă aşez frumos la masa de scris. O să încerc să fac ceva bun şi în altă zonă.

ADVERTISEMENT

Deja mi-au apărut două cărţi. Mai am în lucru un roman, dar şi o carte de versuri. Am foarte mult de lucru, nu mă plâng! Nu mă simt obligat de scenă. Când voi vedea că nu mai pot cânta, aşa cum cânt acum, de pildă, o să am decenţa şi eleganţa să nu apar în faţa publicului să fac playback”, a declarat Tudor Gheorghe pentru playtech.ro.

Romanul scris de artist are 400 de pagini

Din fericire pentru cei care îl îndrăgesc, deocamdată, Tudor Gheorghe rămâne în activitate. Mai are pregătite câteva spectacole. „Momentan, îmi propun să duc la bun sfârşit actualul ciclu propus spectatorilor, Cel ce gândeşte singur.

ADVERTISEMENT

Mai am de susţinut câteva spectacole, din cele propuse în actualul ciclu, ca să spun aşa. Spectacolele mele tematice sunt făcute pe diverse criterii, pe idei, pe stiluri. Nu le-am numărat niciodată, dar cred că am trecut de pragul primelor 25”, a spus artistul.

Totodată, romanul pe care îl scrie acum Tudor Gheorghe are 400 de pagini, pe care le scrie de mână. În plus, povestea este inspirată chiar din viața sa personală. „E inspirat şi din viaţa mea, şi din realitatea imediată. Nu mă omor după lansări. Chestia asta cu lansările nu-mi prea place. Eu le scriu, nu le lansez. Am scos acea carte cu şapte povestiri despre care pot afirma oricând că sunt absolut splendide.

ADVERTISEMENT

(…) Are vreo 400 de pagini, fiindcă o carte cu 70 de pagini nu poate fi numită roman. Nu ştiu dacă scriu cu uşurinţă! Depinde de inspiraţie, de starea mea. Scriu însă de mână!’”, a mai dezvăluit Tudor Gheorghe.

ADVERTISEMENT