News

Turcia a refuzat ajutorul lui Elon Musk. Miliardarul se oferise să sprijine căutarea victimelor aflate sub dărâmături

În ciuda bilanţurilor catastrofale, care cresc de la o oră la alta, Turcia a respins oferta lui Elon Musk de a ajuta la localizarea celor dispăruţi sub dărâmături
06.02.2023 | 17:13
Turcia a refuzat ajutorul lui Elon Musk Miliardarul se oferise sa sprijine cautarea victimelor aflate sub daramaturi
Bilanţul preliminat al cutremurului din Turcia se apropie de 2.000 de morţi Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Turcia a respins o ofertă a miliardarului american Elon Musk de a activa Starlink, serviciul de internet prin satelit al SpaceX.

Elon Musk a ajutat Ucraina cu Stalink şi a vrut să-l activeze în Iran

Un utilizator de Twitter l-a avertizat pe Elon Musk că există probleme grave de comunicare în Turcia, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit partea de sud-est a țării, lângă granița cu Siria.

ADVERTISEMENT

“Starlink nu a fost încă aprobat de guvernul turc. SpaceX îl poate activa imediat ce va fi aprobat”, a răspuns proprietarul Twitter. Bloomberg scrie că un oficial turc anonim de rang înalt i-a transmis că oficialii de la Ankara sunt recunoscători pentru oferta lui Musk, dar Turcia are suficientă capacitate satelitară, iar stațiile sale de bază funcționează pe baterii.

SpaceX și Ministerul de Externe al Turciei nu au făcut niciun comentariu oficial pe acest subiect.

Ömer Fatih Sayan, ministrul turc al transporturilor și infrastructurii, a subliniat luni pe Twitter că este important ca infrastructura de comunicații să nu fie întreruptă în zonele afectate de cutremur. El a adăugat că întâlnirile au loc în mod continuu pentru a vedea cum pot fi evitate întreruperile de comunicare.

ADVERTISEMENT

Nu este prima dată când Musk oferă ajutor unei țări aflate în criză, deoarece a activat deja Starlink în Ucraina în urma invaziei ruse, din februarie 2022. Musk a decis să-i ajute pe ucraineni după solicitarea lui Mihail Fedorov, viceprim-ministrul Ucrainei. De altfel, SpaceX a trimis mii de antene de internet Starlink Ucrainei și soldaților săi.

În luna septembrie, Elon Musk declara că SpaceX intenționează să activeze Starlink în Iran, din cauza întreruperilor de internet în timpul protestelor care au izbucnit din cauza morții tinerei Mahsa Amini (22 ani), în custodia poliției.

ADVERTISEMENT