Turcia: Cinci soldaţi ucişi în sud-estul ţării, într-un nou atac comis de militanţi kurzi

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
10/08/2016, 11:16
Turcia: Cinci soldaţi ucişi în sud-estul ţării, într-un nou atac comis de militanţi kurzi

Cinci soldaţi turci au fost ucişi şi opt răniţi într-un nou atac cu bombă comis miercuri de către militanţi kurzi, în provincia Sirnak din sud-estul Turciei, au anunţate surse din serviciile de securitate turce, citate de Reuters şi AFP.

Atacul a avut loc la trecerea unui vehicul militar pe o şosea din districtul Uludere, situat în apropierea frontierei cu Irak.

În urmă cu patru zile, doi membri ai miliţiilor proguvernamentale din această provincie au murit în urma exploziei unei bombe plasate pe marginea unei şosele de membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune considerată organizaţie teroristă de către Turcia, Uniunea Europeană şi SUA.

Controversele referitoare la statutul minorităţii kurde în Turcia au condus la o spirală a violenţei şi la moartea a cel puţin 1.786 de persoane în ultimele 12 luni, printre care 663 membri ai PKK.

Guvernul de la Ankara susţine că în violenţe au murit şi 600 de membri ai forţelor de securitate turce. Conflictul dintre armata turcă şi PKK, izbucnit cu peste 30 de ani în urmă, s-a soldat cu circa 40.000 de morţi. PKK doreşte autonomie şi mai multe drepturi pentru minoritatea kurdă, ce reprezintă 15% din populaţia Turciei.

sursa: agerpres.ro

Ştirea MOMENTULUI

Mahlangu a plecat la Ludogoreţ. Dinamo a confirmat Fanatik. Ce salariu va lua mijlocaşul

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×