În direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici, Marius Șumudică, fost antrenor în Turcia, a transmis că a primit o informație de mare impact de la secundul său, originar din această țară.
Concret, este vorba despre faptul că este destul de probabil ca acest meci de baraj să nu se dispute la Istanbul, casa tradițională a naționalei pregătite în prezent de italianul Vincenzo Montella.
Asta pentru că în prezent există anumite tensiuni destul de mari între suporterii fanatici ai celor trei mari rivale Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș, astfel încât autoritățile se tem de posibile conflicte extrem de violente între aceste grupări în contextul partidei.
Așadar, se ia în calcul foarte serios scenariul în care acest meci să se joace în alt oraș. Iar printre favorite în acest sens se numără Konya, Bursa și Kocaeli.
„Uite acum îmi vine o știre de la secundul meu. Am un secund care lucrează cu mine de 11 ani, un secund turc, care a activat la Trabzon, la Kasimpașa, peste tot. Îmi vine o știre acum de ultim moment că s-ar putea să nu se joace la Istanbul, din cauza problemelor între fani.
Asta e informația pe care mi-a dat-o acum. Cele trei orașe în care s-ar putea să se joace sunt Konya, Bursa și Kocaeli”, a spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.