Fotbal international

Arsenal este aproape să scape de Mesut Ozil: „În maximum 10 zile se decide totul”

07.01.2021 | 10:09
Arsenal este aproape sa scape de Mesut Ozil In maximum 10 zile se decide totul
ADVERTISEMENT

Căzut în dizgrația lui Mikel Arteta la Arsenal, neamțul Mesut Ozil este foarte aproape de un transfer în orașul pe care îl iubește cel mai mult. Presa din Turcia anunță că va semna în cel mai scurt timp cu Fenerbahce.

În vârstă de 32 de ani, Ozil este foarte apropiat de cultura turcă, fiind un susținător al președintelui Recep Erdogan. Mijlocașul care a jucat și la Real Madrid este îndrăgostit de orașul Istanbul.

ADVERTISEMENT

Arsenal vrea să scape cât mai repede de el, mai ales că neamțul are un salariu uriaș. Nu mai puțin de 390.000 de euro pe săptămână câștigă Ozil, deși nu a mai jucat din luna martie a anului trecut!

UPDATE 7 ianuarie, ora 10:17 / Impresarul lui Mesut Ozil a declarat, citat de ESPN, că totul este foarte aproape să se rezolve pentru clientul său. „Nu e nimic neobișnuit să discutăm cu oamenii despre diverse oportunități și să încercăm să găsim cea mai bună variantă pentru Mesut. Ar putea rămâne la Arsenal până în vară, dar există și varianta să plece acum. Prioritatea lui ar fi să rămână, dar în fotbal nu știi niciodată, iar lucrurile se schimbă imediat. Momentan, luăm în calcul toate opțiunile. În următoarele șapte-zece zile, totul va deveni clar, pentru că acum este deschisă fereastra de transferuri, iar lucrurile se pot mișca rapid”, a spus Erkut Sogut.

ADVERTISEMENT


Știre inițială 6 ianuarie, ora 12:50

Arsenal este aproape să scape de Mesut Ozil: „S-a înțeles deja cu Fenerbahce”

Plecarea lui Mesut Ozil de la Arsenal este un subiect care macină clubul din Londra încă de la venirea lui Mikel Arteta. Spaniolul s-a convins repede că Ozil nu este un om potrivit pentru proiectul său și, deși a fost criticat de unii fani, a decis să nu îl mai folosească pe neamț.

Acesta a fost marginalizat de antrenorul „tunarilor” care nu l-a mai convocat nici măcar în lotul lărgit. Însă Ozil nu a fost deranjat de lipsa de activitate și a profitat la maximum de salariul uriaș pe care îl are. Mijlocașul german duce o viață de lux în Londra. Însă chiar și modul în care și-a decorat casa și restaurantul la care mănâncă sugerează că de abia așteaptă să plece în Turcia.

ADVERTISEMENT

Iar jurnaliștii turci anunță că visul lui Ozil este extrem de aproape de a deveni realitate. Publicația Sabah susține că Ozil ar fi negociat în ultimele luni cu oficialii lui Fenerbahce Istanbul o mutare în orașul său preferat, iar înțelegerea la care au ajuns implică un contract valabil timp de trei ani și jumătate.

Discuțiile despre transferul mijlocașului de 32 de ani în Turcia au fost confirmate indirect și de către fotbalist, prin intermediul unei postări pe contul personal de Instagram. Ozil a publicat o fotografie cu el în Istanbul și descrierea „Orașul acesta!”. Dacă mutarea se va oficializa, mijlocașul va trebui să facă față cu un salariu net inferior celui de la Arsenal.

ADVERTISEMENT

Reputata agenție turcă de presă DHA informează că înțelegerea ar presupune un salariu anual de 5 milioane de euro, transformându-l pe Ozil în cel mai bine plătit fotbalist din Superliga turcă, la egalitate cu Radamel Falcao de la Galatasaray. Cu toate acestea, Ozil va fi plătit în continuare de Arsenal până la finalul sezonului, însă cu suma stabilită cu oficialii lui Fener.

Altfel spus, Arsenal va plăti doar 105.000 de euro săptămânal, în loc de 390.000! Acesta este marele câștig al echipei londoneze, care va reduce cheltuielile cu salariul fotbalistului al cărui contract expiră în vara acestui an. Din vară, Ozil ar urma să devină fotbalistul lui Fenerbahce cu drepturi depline, iar turcii i-au promis o primă de 2,5 milioane de euro înaintea sezonului 2021-2022. Mutarea ar urma să fie oficializată în cel mai scurt timp.

 

ADVERTISEMENT