La conferința de presă premergătoare meciului Istanbul Bașakșehir – Universitatea Craiova de joi seară, turul play-off-ului din Conference League, Alex Cicâldău a fost întrebat la un moment dat și despre aventura lui din Turcia, de la Galatasaray, catalogată drept una mai degrabă nereușită de către respectivul.
Mijlocașul formației din Bănie a părut destul de deranjat în acele momente și a precizat că doar din respect pentru media din această țară va încerca să răspundă. Ulterior, a dorit să sublinieze că în primul lui sezon la gruparea „Cim Bom” a jucat totuși destul de mult pentru Galata.
„Ne va aștepta o partidă foarte, foarte importantă, cu un adversar cu o calitate foarte bună, dar suntem pregătiți să intrăm pe teren și să facem un meci bun.
Da, știm cu toții că este o echipă foarte bună, care are o calitate foarte, foarte bună, în fiecare an se bat acolo sus în campionatul turcesc, dar, cum am spus, intrăm pe teren mâine și vom fi pregătiți pentru a face un meci bun.
(n.r. Întrebat despre perioada Galatasaray) Aș prefera să vorbesc mai mult despre meciul de mâine, dar din respect pentru jurnaliștii turci îi voi răspunde. La Galatasaray am jucat în sezonul în care am fost, iar referitor la transferurile pe care le fac de ceva ani, da, se vede asta în rezultate, că fac niște transferuri spectaculoase.
Cu siguranță suntem foarte conștienți de meciul de mâine, trecem printr-o perioadă bună, zic eu, și vrem să continuăm mâine. Suntem pregătiți mental, știm că nu ne va aștepta un meci ușor, am făcut până acum un joc bun de echipă, eu zic că asta poate rezolva o calificare.
Este un lucru normal pentru mine, mă gândesc doar la meciul de mâine și sper ca aportul meu de mâine să fie unul semnificativ. Știu din anii trecuți această echipă, dar nu am întrebat pe absolut nimeni.
Cunosc atmosfera, trebuie să ne intereseze mai puțin acest lucru și să intrăm pe teren să facem ceea ce trebuie”, a spus Alex Cicâldău la conferința de presă premergătoare meciului Istanbul Bașakșehir – Universitatea Craiova.