News

Turism de lux pentru politicieni și apropiații lor. Resorturi, domenii ba chiar și un munte

Turism de lux și privilegii la standarde elvețiene. Vacanțele de vis ale politicienilor și apropiaților acestora, la munte și la mare.
04.06.2023 | 16:46
Turism de lux pentru politicieni si apropiatii lor Resorturi domenii ba chiar si un munte
Resorturi de lux, domenii schiabile, terenuri, nimic nu e prea mult pentru unii politicieni / Foto: Reporter de Iași
ADVERTISEMENT

Turism de lux pentru aleși și apropiații lor. Departe de ochi indiscreți, nu și ai presei, se află o adevărată rețea de resorturi și domenii de care profită diverși politicieni și alți afaceriști care nu vor să se amestece cu restul lumii, pentru a beneficia de binemeritatele vacanțe.

Turism de lux pentru „Zeus de Bucovina”

Presa locală relatează despre ranch-ul lui Gheorghe Flutur construit în Gura Humorului. O fermă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați: vilă, anexe, tot confortul pe care și l-ar dori cineva care vrea să se relaxeze pe plaiurile bucovinene.

ADVERTISEMENT

O proprietate demnă de un „Zeus de Bucovina”, cum este poreclit de jurnaliștii locali Gheorghe Flutur. Aceiași jurnaliști care afirmă că ferma lui Flutur se află pe un domeniu mai extins (dincolo cei 3.000 de metri pătrați stipulați în declarația sa de avere).

Este vorba de un domeniu care se întinde pe cinci hectare de teren care valorează câteva milioane de euro. Nimic nu lipsește nici aici pentru o relaxare în inima naturii, cu restaurant, menajerie de cai, iaz, etc. Acest ranch turistic se numește ”Acasă în Bucovina” aparține în acte lui Ioan Boca, un apropiat al lui Flutur, potrivit unei anchete realizată de Reporter de Iași.

ADVERTISEMENT

„Se simte ca acasă”

Potrivit sursei citate, Flutur „se simte ca acasă” pe aceste domenii, astfel că în partea locului se spune că ele aparțin tot lui. Președintele Consiliului Județean Suceava nu a dorit să le ofere jurnaliștilor nici o explicație în legătură cu banii pentru construcția pansiunii ”Acasă în Bucovina”. Și nici Ioan Boca.

„Gheorghe Flutur se mai poate relaxa și pe cele peste 2,5 hectare, tot în zona Gura Humorului, pe care le-a donat fiicei și fiului său. Fiul, Cristian are o vilă construită de familia Flutur în 1992, când fiul avea 10 ani, iar fiica, Cristiana, o vilă cumpărată în 1999, dar pe care apoi a vândut-o în 2016. Oricum, amândoi copiii stau în București, fiul fiind asistent universitar la Politehnică, iar fiica angajat la stat, director în cadrul ANCOM”, potrivit Antena3 CNN.

ADVERTISEMENT

Frații Cîțu și proprietarea de lângă Transalpina

Un alt domeniu deținut de un politician este cel din apropierea Transalpina, lângă lacul Vidra, în localitatea Voineasa. Potrivit declarației de avere, domeniul aparține fostului premier liberal Florin Cîțu și fratelui acestuia, George.  Cei doi vor să valorifice terenul, să atragă investiții pentru a construe un complex turistic, hotel, pârtie de schi, strand plutitor, case de vacantă, dar și unul comercial. Un teren retrocedat evaluat la aproximativ 12 milioane de euro.

Părinții se judecă cu statul

„Pădurea a fost ulterior donată fraților Cîțu, iar părinții au rămas să se judece cu statul, mai precis cu Romsilva, care însă în instanță a fost reprezentată de Ministerul Finanțelor. Fix când ministru era – ați ghicit! – Florin Cîțu însuși.Și dacă tot era acolo ministru, i-a venit și o idee genială: să reorganizeze Direcția Juridică! Din nou ați ghicit: fix cea care mergea în instanță! Asta ca să nu spună că o desființează. Probabil că ideea i-a venit lui Cîțu chiar de la Elena Udrea, dacă tot are pădurea lângă pârtia de schi construită în mandatul ei de ministru al Dezvoltării și Turismului și care a garantat chiar în fața judecătorilor, cu acțiuni și imobile de la stațiunea Băi Boghiș, a cărei inaugurare o anunța Udrea în urmă cu 8 ani. O stațiune balneară de vis, cu mai multe bazine cu apă termală, fântâni arteziene, complex de cazare și un parc uriaș”, potrivit sursei.

ADVERTISEMENT

Un munte pentru un „Mahomed” român

Un alt loc de turism de lux este domeniul schiabil de pe Muntele Mic (județul Caraș Severin) aparține omului de afaceri Romeo Dunca. Acelați Romeo Dunca căruia fostul ministru de Interne, Marcel Vela, i-a mulțumit ca și-a pus la dispoziție elicopterul privat pentru a participa la operațiunile de salvare în zonele lovite de inundații din Caraș-Severin și Timiș. Apropiat al lui Vela și aspirant la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, Dunca a obținut funcția în 2020.

Cu pianul în elicopter, pe munte

„Cum spun localnicii, ‘și-a tras’ un munte întreg, care nu e chiar mic, deși se cheamă așa. Mă rog, nu în proprietate ci în concesiune, dar tot bine pare să fie. O stațiune în toată puterea cuvântului, unde iarna se schiază, iar vara, pur și simplu te poți bucura de aer curat.

Favorit al presei, fiindcă îi plac gesturile excentrice, cum ar fi să ducă un pian cu elicopterul în vârful muntelui pentru un concert de jazz de promovare a stațiunii, milionarul a prins atât de tare gustul turismului, încât a ajuns în centrul unui scandal și al unui proces pentru construirea unei cabane turistice în vârf de munte, în mijlocul ariei protejate Natura 2000, construită tot cu ajutorul elicopterului în 2009, la aproape 1.600m altitudine, în masivul Brusturu din Munții Țarcu”.

Potrivit Antena 3CNN, „Afaceristul a recunoscut că nu a avut o autorizație de construire, ci doar o înțelegere verbală cu primarul de atunci, Dunca spunând că vrea să facă o stațiune care să rivalizeze cu favorita milionarilor lumii, Saint Moritz din Elveția”.

De la munte, la mare

Nu numai resorturile de la munte sunt prizate de politicieni, afaceriști și încrengătura din jurul acestora. Zone dorite sunt și la mare, mai precis imobile istorice, cum este și castelul Reginei Maria (vila regală) din Mamaia. Spre deosebire de castelul Balcic, din care bulgarii au știut să facă o atracție turistică folosindu-se de imaginea puternică a Reginei Maria, cel de la Mamaia este necunoscut turiștilor. Este cunoscut doar în urma anchetelor din presă despre matrapazlâcurile în urma cărora această clădire istorică a ajuns o ruină, în bătaie de joc.

Se întoarce Regina Maria în mormânt

Deschis în 1927, castelul se află pe un domeniu de 1,5 hectare, în centrul stațiunii Mamaia, și la inaugurare a beneficiat de tot luxul și dotările necesare. Păstrat în timpul regimului comunist, castelul capătă, după Revoluție, tot felul de destinații dubioase (club de noapte,etc). În 2003, imobilul este vândut pentru aproximativ 150.000 de euro – o sumă ridicolă – de către SC Mamaia SA

În 2004, terenul aferent castelului este și el vândut de Primăria Constanța, pentru 23 de euro metrul pătrat. În final, contractul de vânzare-cumpărare a castelului fost anulat în instanță, în 2022, pentru ca acest monument de arhitectură -aflat în paragină – să reintre în posesia statului.

„Tripleta de aur: Cocoș, Petrache, Bitner”

„Dacă dai la o parte încrengătura de firme, inclusiv offshore și de intermediari, ajungei la tripleta de aur a acelor ani: Cocoș, Petrache, Bitner. Da, acel Dorin Cocoș, fost soț al Elenei Udrea. Radu Mazăre a fost și el condamnat pentru tranzacționarea terenului. Dar nimeni, niciun procuror nu a mers până la capăt să descâlcească ițele afacerii, să dovedească vreo mită sau să se atingă de fostul soț al Elenei Udrea sau de ceilalți afaceriști grei implicați”.

Conacul Filipescu și moșia Copăceni

Lângă București, în județul Ilfov, se află o altă moșie a reginei Maria aflată pe mâinile unui afascerist. „Este vorba de Conacul Filipescu și moșia regală de la Copăceni, din județul Ilfov, făcută cadou Reginei Maria de fostul mareșal al Palatului Regal, Gheorghe Emanuel Filipescu, a ajuns să facă parte din ansamblul imobiliar Green Day al afaceristului Dumitru Bucșaru, un apropiat al cuplului Udrea-Cocoș, deci din liga de lux a afaceriștilor regimului Băsescu. Este chiar unul dintre oamenii de afaceri secerați în războiul fratricid din interiorul sistemului declanșat după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Iar DNA l-a agățat fix cu un dosar legat de complexul Green Day”.

De la brifcor, la serele Comaico

Înainte de 1989, moșia regală de la Copăceni era parte a Întreprinderii de Sere din 1 Decembrie (unde se produceau sucurile Brifcor, Lămâița, Pepsi Moșia regală Copăceni a ajuns în vremea comuniștilor parte a Întreprinderii Serelor 1 Decembrie, care producea inclusiv celebrele sucuri Brifcor și Pepsi) și, după Revoluție, serele Comaico.

„Încep retrocedările. Comaico își restrânge activitatea. Ușor, dar sigur, ajunge în sapă de lemn. Și așa, în 1997, ajunge și Dumitru Bucșaru să cumpere mai multe suprafețe de teren, pentru ca în 2006 să cumpere societatea cu totul. Per total, în jur de 17 milioane de euro pentru 120 de hectare de teren, dar și diverse clădiri, inclusiv conacul monument istoric Filipescu, toate aflate în coasta Capitalei”. Ulterior, firma Green City a lui Bucșaru a intrat în insolvență.

ADVERTISEMENT