News

Turismul „neconvențional” renaște în Oltenia: Umbra lui Mihai Viteazul de la Clocociov, Constantin Brâncoveanu, ctitorul-martir, Paradisul vinului din Drăgășani și tristețea lui Iancu Jianu, la Caracal

O vizită „neconvențională” în Oltenia devine o „supapă” de relaxare. Ctitoriile brâncovenești, ineditul Caracal și povestea cetății Sucidava merg „unse” cu vin de Drăgășani.
12.11.2022 | 16:45
Turismul neconventional renaste in Oltenia Umbra lui Mihai Viteazul de la Clocociov Constantin Brancoveanu ctitorulmartir Paradisul vinului din Dragasani si tristetea lui Iancu Jianu la Caracal
Dincolo de turismul „convențional”, perioada iernii propune destinații surprinzătoare, precum bazinul viticol al Olteniei, unde tradiția se contopește cu istoria (sursa montaj FANATIK)
ADVERTISEMENT

Unde scăpăm de stres, ca să ne pregătim de sărbători? Dincolo de destinațiile clasice, există locuri mai puțin frecventate, iar ghidul Costin Corboianu ne-a purtat într-un periplu oltenesc, pe parcursul căruia am stat la taină cu istoria și ne-am fermecat cu licori nobile. Când iubești România, surprizele apar, înzecit. Dintr-un simplu interviu, lucrurile au evoluat către perimetrul unei excursii de povestit contemporanilor prezenți și viitori…

Ghidul național Costin Ion Corboianu: „În sezonul vinului, în Oltenia se împletesc degustarea cu noblețea ctitoriilor lui Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu și cu „tristețea” lui Iancu Jianu”

Aventura a început simplu. Știam de la ghidul național Costin Ion Corboianu că Parcul Național Bucegi rămâne pe primul loc în preferințele turiștilor. Conform sistemului românesc „unde dai și unde crapă” – zicală care ulterior s-a transformat într-o mini-vacanță „pe cinste” – am ținut să aflăm care sunt destinațiile mai puțin promovate sau, dacă vreți, chiar „neconvenționale”, dacă luăm în calcul obișnuința.

ADVERTISEMENT

Să parcurgem, însă, împreună acest „film”. Reporterul îi telefonează ghidului. Costin Ion Corboianu, alias „Scorilo”, cum i se spune, răspunde amabil: „În general, destinațiile cele mai căutate, mai ales de către bucureșteni, sunt Valea Prahovei, Munții Bucegi și Munții Baiului, Ciucașul și muntele Zăganu, chiar și Făgărașul sau Cozia. De obicei, în sezonul rece se caută drumeții scurte, de o zi”.

Costin Ion Corboianu
Ghidul național Costin Ion Corboianu (sursa facebook.com)

 

„Cele mai căutate trasee se află în Munții Bucegi și în Piatra Craiului. Chiar dacă este zăpadă, turiștii pot călătorii cu trenul sau cu mașinile. Atuurile sunt accesibilitatea ridicată și formele de relief interesante. Marea majoritate a traseelor pot fi parcurse și pe zăpadă, începând cu Munții Baiului și continuând cu Bucegii, Ciucașul, Piatra Craiului și Leaota”, a continuat, în exclusivitate pentru FANATIK, interlocutorul nostru. Asta, char și în condițiile în care pagubele viiturilor din această vară, care au afectat turismul montan, se resimt și acum…

ADVERTISEMENT

Am aflat că prețul unei asemenea excursii nu depășește 200 de lei, pentru o singură persoană, transport cu autocarul, cu ghid național și ghid montan. În general, se călătorește în  grupuri de câte 7 – 10 persoane…

Dar, cel mai important este că ghidul a schimbat „macazul”, către alte destinații, îmbiindu-ne cu gustul vinului și mai ales cu acela al istoriei…

ADVERTISEMENT
Vița de vie
Oltenia, tărâmul magic al viței de vie și al vinului nobil (sursa Arhivă personală Andrei Dicu)

Perioada excursiilor la domeniile viticole durează până la 1 decembrie

Costin Ion Corboianu a precizat că, „până la 1 decembrie, durează perioada excursiilor la domeniile viticole, fiind sezonul cramelor. De curând am însoțit un grup de turiști la Domeniul Bellu, la Crama Budureasca și la Domeniul Manasia. Cramele oferă o experiență deosebită”.

„Din păcate, noi, românii, avem o mare carență în privința consumului de vin. Nu știm să apreciem această băutură și s-o punem în valoare. Înainte de anul 1990, când s-au desființat celebrele IAS-uri, vinurile se făceau „la comun”, nu pe sortimente. Acum, România a ajuns între primele zece țări din lume în topul calității vinului și al procesului de vinificație. Vă invit să descoperiți această taină…”, a continuat intervievatul FANATIK.

ADVERTISEMENT

Și pentru că jurnalistul este deopotrivă curios, dornic să afle cât mai multe despre „România umbrită” și, de ce nu, însetat, am purces la drum, către Oltenia.

Am mers în bazinul viticol Drăgășani, pentru că unde este vin bun, „curg” atât istoria, cât și metafora.

Ocaua lui Cuza
Ocaua lui Cuza, una dintre atracțiie Muzeului Viei și Vinului din Drăgășani (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

Ocaua lui Cuza măsoară „dulceața pământului”, la Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani

Clădirea Muzeului Viei și Vinului din Drăgășani datează din 1930. A fost declarată monument istoric în anul 2006 și a fost construită de un anume Dumitru Popescu. Aici se află, la loc de cinste, Ocaua lui Cuza, dar și documente de colecție, diplome, costume populare și unelte folosite în trecut în industria viticolă.

După cum ne-a povestit Mariana Ancuța, custodele instituției, „cei care au fondat muzeul și-au dorit ca oamenii care poposesc aici să găsească în vinul de Drăgășani toată dulceața pământului, pe care vița a strâns-o prin rădăcinile sale și pe care a clătit-o cu soarele generos”.

„Se spune că la Drăgășani răsar doi Sori. Deși Soarele este unic, razele sale, trimise în oglinda râului Olt, mai urcă o dată către deal. De aceea se spune despre vinul de Drăgășani că este atât de suav încât ți se lipește de suflet și nu-l mai uiți niciodată”, a continuat gazda.

Muzeul Viei și Vinului
Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani sau cultura bucuriei, pentru turiști (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

 

Mariana Ancuța este jovială, dornică să ne dezvăluie cât mai multe taine ale licorii magice, iar în jur veghează o divizie de pahare, dornice să fie încărcate cu „muniția” destinată zeilor, dar, deopotrivă și profanilor. Dintr-un colț, o damigeană pare să clipească galeș, astfel că privirile ni se mută către icoanele și tablourile care împodobesc pereții albi. Printre tablouri, un „Tour Eiffel” trezește surâsuri. Pe mese sunt așezați în ciubere ciorchini proaspeți. Alături ne așteaptă pâinea…

La etaj găsim butoaie, unelte și mobilier vechi, plus un patefon care tace înțelept. Dincolo de mărturiile epocilor trecute și documentele care păstrează trecutul în prezent (precum o diplomă primită la Torino, în anul 1911), se aude, în sfârșit, sfârâitul bucuros al paharelor primitoare de vin. Dar…

Struguri
Strugurele, „starea solidă”a vinului (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

Cele patru trepte ale vinului: Miel, Maimuță, Leu și Porc

… Pentru că există vicii apetisante, turistului i se reamintește, tot aici, motivul pentru care vinul trebuie băut cu măsură. E drept, Plinius cel Bătrân – cel care a murit odată cu izbucnirea vulcanului Vezuviu, a cărui lavă a acoperit orașul Pompei – îi îmbia pe cetățenii romani să bea vin, enumerându-le efectele terapeutice.

Însă, vinul are patru „trepte”, iar acest lucru l-am aflat tot de la Mariana Ancuța: „Prima treaptă este cea de miel, în care devenim mai buni, iar sufletele ni se înmoaie. Dacă am continua să bem, am intra în faza de maimuță. Atunci, am deveni amuzanți. Faza următoare este cea de leu, dar leii nu sunt neapărat fioroși, ci doar atunci când simt pericolul. Ultima treaptă este cea de porc, pentru că el se tăvălește, fiindcă bea mult. Morala: Are vinul vreo vină, în cele patru faze?”…

Și totuși, care dintre sentimentele omului influențează creșterea viței de vie? Ni se spune că tristețea, „pentru că vița de vie plânge, târându-se pe jos, încercând să se agațe de un ceva anume, pentru a se ridica spre cer. Iar omul a ridicat-o în brațele sale, a dus-o lângă inimă și a așezat-o sub soare. Pentru că nu a putut lua vița de vie cu el, a cântărit cum să procedeze, până când a văzut în apropiere un copac. A rupt o creangă și a înfipt-o în pământ. Aceasta a devenit aracul despre care am auzit cu toții, însă aracul suntem noi, ajutoarele din legendă…”.

Din acest motiv este nevoie să ne întoarcem la mitologie, pentru că, de la apariția creștinismului, vinul însoțește omul în toate momentele importante: nașterea, nunta și momentul final… Clinchetul paharelor reprezintă prietenia care răsare între noi.

Este obligatoru să amintim că Muzeul Viei și Vinului din Drăgășani a obținut diploma de prezentare pozitivă a României, în anul 2019, la Nisa. Însă istoria „mondenă” a acestei licori are rădăcini vechi, încă din perioada în care fostul premier Take Ionescu (1857-1922) lăuda vinul de Drăgășani, adus în acorduri de vioară, la restaurantul „Trei frunze de viță”, aflat în Lipscaniul interbelic, și unde George Enescu era un alt client „al casei”. La Drăgășani, povestea viței de vie sună ca un imn…

Degustători de vin
„Tablou” cu turiști însetați, la o degustare de vin nobil, la Domeniul Drăgaș (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

La Domeniul Drăgaș, prețurile degustărilor variază între 125 și 265 de lei

Ca să ne păstrăm umorul, călătorului îi șade bine cu drumul… drept. Pornim, așadar, către altă destinație viticolă. La Domeniul Drăgaș bate un vânt ușor șuierător, de parcă orga organizează aerul catedralei. Și totuși, Oltul, fără butoaie de vin, ar fi venin.

Aici, turiștii plătesc, în medie, 165 de lei pentru o degustare. Prețurile variază, de la 125 de lei, până la 265 de lei de persoană, pentru cinci tipuri de vin degustate, la care se adaugă și un prânz copios. Printre soiurile nobile și bucățelele de pâine muiate în ulei de măsline, platourile cu brânzeturi cedează treptat în fața pofticioșilor.

Există foarte multe crame private, nu foarte mari, dar care au câștigat medalii, aflându-se în competiție cu țări de elită în domeniu, precum Spania, Italia, Portugalia, Franța. Experiența într-o cramă constă, în primul rând, în prezentarea soiurilor și, de cele mai multe ori, turiștii sunt invitați să pășească printre șirurile de viță de vie, ulterior fiindu-le prezentat procesul tehnologic.

În ultima vreme au fost accesate fonduri europene pentru industria de vinificație, astfel încât toate aceste procese au ajuns să fie foarte bine puse la punct, inclusiv electronic. O asemenea experiență se încheie cu degustarea propriu-zisă, iar aici există mai multe pachete, de la trei, la șapte vinuri, cu masă inclusă. Prețurile variază, în funcție de loc și de condiții. Spre exemplu, pentru o experiență la Crama Budureasca trebuie să scoatem din buzunar câte 90 de lei de persoană, pentru cinci tipuri de vin, dar fără masă.

Scaun voievodal Clocociov
Scaun voievodal din incinta bisericii de la Clocociov (sursa arhiv a personală Andrei Dicu)

Mănăstirea Clocociov, ctitoria lui Mihai Viteazul, refăcută de Matei Basarab

Niciun periplu în Oltenia nu-l poate ocoli pe Mihai Viteazul. Este împărăția durabilă în simțiri a Primei Uniri. Mănăstirea de măicuțe de la Clocociov (Slatina), ctitorită de voievod și declarată monument istoric, face parte dintr-un areal religios din păcate puțin cunoscut publicului larg.

„Există câteva vestigii religioase care s-au păstrat foarte bine. Una dintre ele este aceasta, ctitorită de Mihai Viteazul și refăcută de Matei Basarab, un descendent al Brâncovenilor. Tot în această zonă se mai află Mănăstirea Căloiu, ctitoria Fraților Buzești”, a subliniat Costin Corboianu, care a adăugat:

„Din perspectivă religioasă, Oltenia se găsește pe un loc fruntaș. Unele zone, care au scăpat de colectivizare, au fost păstrate sau au fost promovate mai bine. În zonele colectivizate, în timpul desfășurării „programului PCR”, într-o vreme în care ateismul era în floare, aceste lăcașuri de cult au fost scoase din circuitul turistic. Din acest motiv, puține persoane înafara celor care locuiesc în această parte a locului au auzit de ele. Spre exemplu, când eu am condus prima oară un grup de turiști la Căloiu, călugării și-au făcut cruce, pentru că nu mai venise nimeni…”

Revenind la Mănăstirea Clocociov, aceasta a fost refăcută în stil brâncovenesc și face parte din galeria monumentelor istorice. Ca de obicei, așa cum se întâmplă și în alte locuri, după 1990 a fost construită și o biserică nouă, unde se țin slujbele. De obicei, atunci când se ține slujba, măicuțele nu deschid vizitatorilor poarta bisericii vechi, din pricina zgomotului creat. Am avut, însă, noroc, deși am ajuns chiar în timpul slujbei de duminică.

Picturi Clocociov
Un fragment din fresca bisericii Mănăstirii Clocociov (sursa arhivă personală Andrei Dicu)

 

La Clocociov, un element interesant este legat de faptul că aproape toți sfinții sunt pictați în maro roșiatic, aceeași culoare asemănătoare cu aceea pe care o observăm la ceramica de Horezu. Potrivit ghidului, vopselurile originale au fost naturale, obținute pe bază de plante. În privința inscripțiilor, contrar obiceiului slavon, acestea sunt scise în limba greacă.

„Mihai Viteazul este prezentat, oferindu-și ctitoria lui Dumnezeu. Despre voievod, Nicolae Iorga spunea că a fost primul care a realizat că ducând limba valahă peste Carpați ne vom uni într-o singură țară, pentru că suntem același neam. A fost un clarvăzător, care a înfăptuit primul Unirea, fapt care a deranjat trei imperii, otoman, habsburgic și polon”, a adăugat Costin Ion Corboianu.

Ca o paranteză, până la căderea Constantinopolului din 1453, tot ceea ce se construise respecta stilul bizantin, reprezentat prin acea construcție în formă de treflă, care poate fi observată și aici. Bisericile erau micuțe și, de obicei, erau amplasate în zone mai izolate, greu accesibile, așa cum s-au petrecut lucrurile și aici, unde, pe vremuri, erau sihăstriile. Din acest motiv au reușit să scape de furia invaziilor otomane.

Parcul Arhitectural Mănăstirea Brâncoveni
Intrarea în Parcul Arhitectural Mănăstirea Brâncoveni (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

Constantin Brâncoveanu, „Prințul aurului” și moștenirea unei familii martire

Cu un dramatism divin, Brâncovenii ne însoțesc la tot pasul în această zonă a țării. Tatăl lui Contantin Brâncoveanu, Papa Brâncoveanu, boier din familia lui Matei Basarab, și cel care a construit curțile domnești, dar și Mănăstirea Brâncoveni, a deținut domenii inclusiv în Țara Făgărașului. Parcă prevestind destinul tragic al fiului său și al familiei acestuia, Papa a fost omorât, la 15 martie 1655, în urma unui complot.

Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost proprietatea familiei Brâncoveanu, iar turistul mai puțin inițiat în tainele istoriei află că, „refăcută în stil brâncovenesc, biserica s-a aflat printre cele 150 de lăcașe de cult dărâmate de generalul Adolf Nikolaus von Bukow, la ordinul Mariei Tereza, care dorea să distrugă ortodoxia în Transilvania”.

De asemenea, în zona în care acum se află un cimitir, din zidurile fostei curți domnești au rămas doar câteva ruine lăsate pradă uitării, pentru că, din restul pietrelor, localnicii și-au clădit case. Sunt părți de istorie care nu trebuie uitate, iar un „circuit turistic” în timp și în spațialitatea românească este mereu indicat, dacă nu chiar salvator, în dauna „turismului clasic”.

Legat de stilul care poartă numele voievodului, călăuza noastră prin ineditul istoric ne-a povestit cum Constantin Brâncoveanu îi mărturisea vărului său, Toma Cantacuzino, după o vizită în Italia: „Iată cum arată cerdacele noastre, din Oltenia. La fel sunt și în Italia, numai că sunt mai înalte, mai mari, și ei le spun „logii”. Se spune că de acolo s-ar fi inspirat Brâncoveanu în crearea acestui stil, atât în crearea edificiilor religioase (precum Mănăstirea Hurezi, nu întâmplător singurul obiectiv turistic din sudul României aflat în patrimoniul UNESCO!). Ulterior, așa cum se întâmplă mai mereu, Brâncoveanu, poreclit de turci „Prințul aurului”, a fost trădat chiar de rudele sale, familia Cantacuzino, dar aceasta este o altă istorie…”

Ca o paranteză inedită, la Mănăstirea Brâncoveni se află și mormântul celebrului Popa Șapcă, preot, haiduc și revoluționar de la 1848.

Mormântul lui Popa Șapcă
Mormântul lui Popa Șapcă, de la biserica Mănăstirii Brâncoveni (sursa arhivă personală Andrei Dicu)

 

Referitor la Constantin Brâncoveanu, cel căruia, pentru a-i cruța viața, otomanii i-au cerut o sumă exorbitantă, mai trebuie spus că voievodul a întreținut un adevărat mecenat, în timpuri de răscruce. L-a „furat”, efectiv, pe Antim Ivireanul de la turci, unde trăise încă din copilărie. Ulterior, l-a dus pe acesta la București, la Buzău și apoi la Episcopia Râmnicului, unde a tipărit cărți religioase.

Apoi, l-a „acontat” pe Pârvu Mutu, zugrav bisericesc și pictor de icoane, cu ajutorul căruia a fondat la București cea mai importantă școală de pictură a acelor vremuri. Ulterior, l-a adus pe meșterul Constantin, din Grecia, cu care a înființat cea mai mare școală de sculptură în piatră. Nu în ultimul rând, Constantin Brâncoveanu a înființat Colegiu „Sfântul Sava”, de la București, cu ajutorul unor eminenți profesori greci.

Mormântul lui Iancu Jianu
Mormântul lui Iancu Jianu, de la Caracal (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

Iancu Jianu, mândria Caracalului, a căzut în dizgrația autorităților

Periplul oltenesc continuă. Pornind de la vizita la Clocociov, ghidul ne amintește că, pe vremea lui Mihai Viteazul, „culmea, Caracalul a fost Curte Domnească”. Acum e o duminică modernă și încețoșată, iar pe străzile din Caracal… nici țipenie de om. Până și magazinele sunt închise, „ca-n Germania, în weekend”, cum glumim noi, deși avem de-a face cu o arhitectură mohorâtă.

Aici, oamenii sunt extrem de săraci. Nu e o noutate, de unde și legenda legată de „Carul cu proști”, despre care circulă două variante: Sărăcia proverbială și colonizarea romană, prin Legiunea a XII-a Gemina. În paranteză fie spus, spre deosebire de restul legiunilor, care purtau drept simbol acvila și taurul, Legiunea Gemina a „adoptat” leul, care a devenit, în timp, atât blazonul Olteniei, cât și stema clubului-fanion din această zonă, Universitatea Craiova.

Caracalenii sunt supărați foc, pentru că, inevitabil, când vine vorba despre urbea lor, discuția ajunge la răpiri și dosare penale. De altfel, aveam să aflăm că aici totul este paradoxal și suprarealist, precum în celebrul „caz Dincă”, de care inevitabil ne aducem aminte.

Totuși, localnicii se mândresc cu statuia lui Iancu Jianu, născut aici, în anul 1787. În spatele monumentului se află vechea locuință a Jienilor, construită cel mai probabil de tatăl lui Iancu, paharnicul Costache Jianu.

Construcția, cu parter, etaj și pivniță, a devenit Casă Memorială, însă de ceva vreme este închisă. Căzut în dizgrația autorităților, acest obiectiv turistic este neamenajat și zace în mizerie, împrejmuit de un gard, încât cu greu o poți zări, la umbra statuii…

De altfel, osemintele zapciului&haiduc sunt îngropate la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Caracal.

Ștefan Iordache
Ștefan Iordache, un „caracalean” prin adopție, care n-a văzut Caracalul (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

 

 

Teatrul Național „Ștefan Iordache”, „minunea” unde actorul n-a ajuns niciodată…

Așadar, ne urmăm drumul. Aflasem de la ghidul nostru că Teatrul Național din oraș este o bijuterie arhitecturală și nu numai… Directorul instituției, Florian Beciu, spera la o zi de odihnă. Cel puțin teoretic, pentru că telefonul sună. Câțiva curioși vor să afle povestea instituției numită, ca să glumim „în stil caracalean”, „Teatrul Național Ștefan Iordache”, deși actorul nu s-a născut în respectiva urbe și nici n-a jucat vreodată pe respectiva scenă.

Porțile ni s-au deschis, am pătruns în foaier, apoi în sală, iar câțiva dintre noi s-au simțit pentru o clipă actori, pășind pe scena unde au jucat Aristița Romanescu și Silviu Stănculescu (nici el nu este caracalean, dar a absolvit liceul din oraș), iar în zilele noastre, unul dintre regizorii de prestigiu care au montat spectacole aici a fost regretatul Alexandru „Ducu” Darie.

Scena teatrului din Caracal
Directorul Florian Beciu, pe scena Teatrului Național „Ștefan Iordache” din Caracal (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

 

Clădirea a fost ridicată la ordinul Regelui Ferdinand, în perioada 1896-1901, după planurile unui arhitect austriac. Din pricina crizei economice, planul inițial al construcției nu a putut fi respectat. Spre exemplu, dacă scările interioare sunt construite din piatră, același material urma să fie folosit pentru întreaga construcție, dar s-a lucrat în ghips, etc. Fuseseră cooptați meșteri pietrari italieni din echipa Mariani, dintre care o parte s-au stabilit la Caracal. După ce piatra rămasă a „simțit” și ea drama comunismului, teatrul a fost renovat, ultima oară, în perioada 2007-2009.

„Pe această scenă, George Enescu a susținut trei concerte, sub celebrul slogan „Dați un leu pentru Ateneu”. Scena nu este una impozantă, ci cochetă”, iar – din postura de actor și de regizor – Florian Beciu mărturisește că nici acum nu realizează cum, pe vremurile în care acolo juca, spre exemplu, trupa Teatrului de Revistă, puteau încape atâția oameni. Inițial, în fața teatrului fusese montat un grup statuar, care, însă, după ultima renovare a dispărut. Igrasia vremurilor trecute ne urmărește organic…

Fântâna Secretă
Fântâna Secretă de la Cetatea Sucidava (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

Fântâna Secretă de la Sucidava, ascunsă de privirile indiscrete

Periplul nostru s-a încheiat în vatra orașului Corabia, la Sucidava. Drumul până la cetate a fost construit de romani, din rațiuni comerciale, în vecinătatea Dunării. În această perioadă, bate-o ceață-n fluviu, de-o ridici cu lopata.

Interesant este că la Sucidava există așa numita „Fântână Secretă”, un monument unic în arhitectura romano-bizantină, descoperit cu ocazia săpăturilor arheologice din anul 1959. Fântâna a fost construită cu rolul de a aproviziona cu apă soldații și familiile acestora, care locuiau în incinta fortificației. Accesul se făcea de pe platoul cetății până la puțul fântânii, printr-un tunel lung de 26 de metri.

Fântâna a fost distrusă în anii 600-601 de barbarii avari și slavi, dar monumentul arhitectonic a rămas una dintre atracțiile turistice importante, în ciuda faptului că este ascuns de privirile curioșilor, într-o gheretă de lemn.

Cetatea neobizantină, folosită atât de romani, cât și de bizantini, a avut un rol foarte important de-a lungul acelor timpuri. Un amănunt inedit este legat de faptul că lățimea intrărilor este exact aceeași cu a ecartamentului carelor romane, pentru a se preveni vizitatorii nedoriți. Iar lățimea carelor romane este exact aceeași cu aceea a ecartamentului șinelor pentru trenurile europene.

La Sucidava, am simțit cum ne cresc rădăcini în istorie.

Ruine Sucidava
Ruinele cetății de la Sucidava (sursa Anne Mary Nechita – Animaction Hub)

România, un „subiect” inepuizabil

Ce ar mai fi de adăugat, în final? Spre exemplu, faptul că pentru o asemenea excursie de două zile, care include o noapte de cazare și transportul, drumețul nu trebuie să scoată din portofel mai mult de 475 de lei, iar degustările se achită separat.

Mai trebuie precizat că, de obicei, lunile octombrie, noiembrie, februarie și martie sunt aproape „moarte” pentru turismul clasic. Din acest motiv, Costin Ion Corboianu ne-a mărturisit, în încheiere, că se străduiește să propună „altceva”.

Pe undeva, „altceva” înseamnă redescoperirea acestei țări, în forma sa nefardată. Hăituiți de lumina neoanelor sau a laptopurilor, avem timp să ne construim propriile predicate, pentru că „subiectul” România este inepuizabil.

ADVERTISEMENT