News

Turismul spațial și încălzirea globală. Distracțiile miliardarilor ar putea avea consecințe grave pentru planetă

Turismul spațial, propus de miliardarii planetei, ar putea avea consecințe grave în ceea ce privește încălzirea planetei.
27.07.2021 | 17:44
Turismul spatial si incalzirea globala Distractiile miliardarilor ar putea avea consecinte grave pentru planeta
Turismul spațial și încălzirea globală. Distracțiile miliardarilor ar putea avea consecințe grave pentru planetă. Sursa foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Noua cursă spațială, cea a capitolului turistic, se încinge între fondatorul Virgin Group, Richard Branson, și fostul CEO al Amazon, Jeff Bezos.

Amândoi au ajuns în spațiu, iar Branson a reușit să facă asta primul, în data de 11 iulie. A ajuns la marginea spațiului cu nava Virgin Galactic VSS Unity, la o altitudine de 80 de kilometri.

ADVERTISEMENT

Câteva zile mai târziu, și Jeff Bezos a ajuns în spațiu, în data de 20 iulie, marcând astfel aniversarea de aselenizării de acum 52 de ani, a programului Apollo 11.

Racheta autonomă Blue Origin, a lui Jeff Bezos, poate oferi experiențe turistice la altitudini mai ridicate, de până la 120 de kilometri. Prin intermediul acesteia, Bezos le dovedește turiștilor bogați că are potențialul de a le oferi o experiență unică, cea de a ajunge cu adevărat în spațiu (a cărui limită, fie de 80 sau de 100 de kilometri, poate fi depășită de Blue Origin).

ADVERTISEMENT

Nu trebuie să-l uităm nici pe Elon Musk, a cărui capsulă spațială, Crew Dragon, va oferi chiar patru – cinci zile de călătorii orbitale. 

Rachete ”mai” prietenoase cu mediul, dar nu prea

Și totuși, care sunt consecințele pentru mediu ale acestei industrii a turismului spațial? Bezos se laudă că rachetele sale sunt mai prietenoase cu mediul decât nava lui Branson. Blue Origin, prin intermediul Blue Engine 3 (BE-3) folosește oxigen lichid și hidrogen lichid pentru propulsie. 

ADVERTISEMENT

În paralel, VSS Unity folosește un combustibil hibrid, alcătuit dintr-un oxidant lichid, oxidul de azot (cunoscut și ca gaz ilariant) și un combustibil bazat pe carbon solid, polibutadienă terminată cu hidroxil (HTPB). Rachetele refolosibile Falcon folosesc kerosen lichid și oxigen lichid.

Arderea acestor combustibili oferă energia necesară pentru ca navele să ajungă în spațiu, dar generează și poluare. În urma lansării BE-3, sunt degajate cantități mari de vapori de apă, în timp ce VSS Unity și Falcon produc dioxid de carbon ca reziduu în urma arderii combustibilului, dar și fum și vapori de apă.

ADVERTISEMENT

În plus, oxidantul bazat pe azot, al VSS Unity, generează oxizi de azot, compuși care contribuie la poluarea din apropierea Pământului.

În principiu, aproximativ două treimi din evacuare are loc în stratosferă (între 12 și 50 de kilometri altitudine) și în mezosferă (50 – 85 de kilometri altitudine), unde gazele pot persista cel puțin doi, trei ani.

Temperaturile ridicate din timpul lansării și reintrării în atmosferă (când scuturile de protecție ale navelor ajung la temperaturi imense) transformă azotul stabil din aer în oxizi reactivi.

Efecte nocive asupra atmosferei planetei

Aceste gaze și particule au o mulțime de efecte negative asupra atmosferei. În stratosferă, oxizii de azot și chimicalele formate din dezintegrarea vaporilor de apă transformă ozonul în oxigen, iar asta duce la micșorarea stratului de ozon. Acesta este responsabil pentru protecția vieții de pe Pământ în fața radiațiilor UV.

De asemenea, vaporii de apă rezultați produs nori stratosferici, iar aceștia oferă o suprafață extra pentru ca reacția de conversie a ozonului în oxigen să aibă loc mai rapid decât în mod normal.

Emisiile de dioxid de carbon și de fum blochează căldură în atmosferă, contribuind astfel la încălzirea globală.

Modul în care efectele lansărilor de rachete asupra atmosferei va necesita realizarea de modele computerizate foarte detaliate, pentru a ține evidența proceselor complexe și a persistenței agenților poluatori în atmosfera superioară. De asemenea, este important de înțeles, iar aceasta este încă o necunoscută, cum se va dezvolta turismul spațial ca industrie, după cum notează theconversation.com.

Virgin Galactic estimează că va putea oferi în jur de 400 de zboruri spațiale celor privilegiați, care își permit astfel de experiențe. Blue Oirigin și SpaceX încă nu au anunțat planurile cu privire la calendarul de oferire de zboruri spațiale.

Cât de mult poluează, de fapt, o rachetă

Totuși, la nivel global, lansările de rachete nu ar trebui să crească foarte mult în număr pentru a aduce efecte negative în atmosferă.

În timpul lansării, o rachetă poate emite de 4 până la 10 ori mai mulți oxizi de azot decât Drax, cea mai mare termocentrală din Marea Britanie, în aceeași perioadă de timp.

De asemenea, emisiile de dioxid de carbon pentru cei patru turiști spațiali dintr-un zbor sunt de 50 – 100 de ori mai mari decât cele 1-3 tone/ pasager emise în timpul unui zbor lung cu avionul.

Pericolul accentuării încălzirii globale pare a fi unul real odată cu dezvoltarea turismului spațial. Trebuie ca legislația să țină pasul cu această nouă industrie, iar pentru ca asta să fie posibil, e nevoie de o înțelegere mai bună a efectelor pe care le vor avea aceste zboruri asupra planetei.

ADVERTISEMENT
Tags: