Marți, 13 septembrie, pe Transfăgărășan, pe sensul de coborâre spre Sibiu, un turist american a scăpat cu viață după ce motocicleta pe care o conducea a zburat peste parapetul de protecție de pe marginea șoselei.
După ce motocicleta pe care o conducea a alunecat pe o pată de ulei, turistul american s-a trezit atârnat deasupra unei prăpastii adânci de zeci de metri. Martorii oculari au susținut că acesta a avut „un noroc chiar” sau „două vieți” după ce a scăpat din acest accident.
Din descrierile martorilor, din cauza unei pete de ulei de pe șosea, motocicleta a derapat și cum parapetul de pe marginea șoselei în zonă este extrem de jos, având undeva între 30 și 50 de centimetri, a sărit peste el.
„Ieri pe Transfăgărășan am dat peste cel mai norocos motociclist pe care l-am întâlnit vreodată. Un american în vizită în România, cu o motocicletă închiriată, a derapat pe o pată de ulei la al treilea viraj pe coborâre. Din inerție motocicleta și-a continuat traiectoria cu el în șa, trecând peste parapet (în zona aceea era foarte jos – parapetul) și motocicleta ținându-se doar în side case. În jos era o diferență de nivel de cel puțin 20 de metri”, a povestit, într-o postare pe pagina sa de Facebook, unul din martorii accidentului.
Potrivit acestuia, motocicleta a rămas suspendată deasupra unei prăpastii de cel puțin 20 de metri adâncime.
„În jos era o diferență de nivel de cel puțin 20 de metri. Eram sus cu alți câțiva motocicliști, ne cazasem și eram la pas când am văzut motocicleta după parapet și am mers să vedem ce s-a întâmplat. Până am coborât, a venit și o mașină să ridice motorul”, a mai relatat martorul.
Aceeași martori au povestit că turistul american le-a povestit că mulți șoferi, inclusiv motocicliști, au trecut pe lângă el fără măcar să oprească pentru a-l ajuta.
„Ne-a zis americanul că din câți motocicliști au trecut (majoritatea străini), nu a oprit niciunul să ajute. Asta mi se pare extrem de aiurea. Nu găsesc nicio explicație. Mă bucur însă că a scăpat cu viață americanul și nu-mi vine a crede cât de norocos a fost și că am putut ajuta. Aveți grijă de voi și conduceți prudent!”, a mai povestit acesta.
Episodul a avut totuși și un final amuzant, americanul, realizând că este filmat de motocicliștii români le-a cerut să oprească camera dintr-un motiv serios. „Fără fotografii! Mă omoară logodnica”, a spus acesta.