Turist, salvat de pe munte! În ce stare l-au găsit salvamontiştii

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
16/08/2016, 16:16
Turist, salvat de pe munte! În ce stare l-au găsit salvamontiştii

Un turist în vârstă de 38 de ani aflat într-o stare de epuizare fizică şi hipotermie a sunat la Salvamont după ce şi-a dat seama că nu mai poate continua un traseu din Masivul Bucegi, fiind salvat de jandarmii montani şi salvamontişti, precizează marţi, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov, Ciprian Aldea.

“În acest week-end la nivelul staţiunilor montane a fost înregistrată o singură acţiune de căutare-salvare a unui turist în vârstă de 38 de ani, acesta coborând de la Vârful Omu din Masivul Bucegi, prin Valea Gaura spre Valea Şimonului, a ajuns într-o stare de epuizare fizică şi hipotermie, sunând la Salvamont. Echipele de salvatori montani, Salvamont şi Jandarmeria Montană Braşov s-au deplasat în cel mai scurt timp la acesta, găsindu-l în zona Moara Dracului.

Turistul a fost adus la baza muntelui, fiind preluat de un echipaj SMURD care a confirmat faptul că turistul se afla în hipotermie şi stare lipotimică”, se arată în comunicatul de presă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov mai arată în comunicatul de presă că la nivelul judeţului nu au existat incidente majore în zona lăcaşelor de cult cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar nici la nivelul localităţilor Râşnov, Sâmbăta de Sus, Rupea, Fişer, Cincu şi Poiana Braşov, unde s-au desfăşurat o serie de evenimente cultural-artistice şi unde Jandarmeria Braşov a fost prezentă pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică.

sursa: dcnews.ro

Ştirea MOMENTULUI

FCSB – Hajduk Split 2-1 în turul 3 preliminar Europa League. Gnohere, eroul roş-albaştrilor! Calificare dramatică!

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×