News

Turiști ruși, bătuți de polonezi în Antalya. Angajații hotelului, acuzați că nu au intervenit

Mai mulți turiști ruși au fost luați la bătaie de turiști polonezi, pe litoralul turcesc. Polonezii ar fi intrat într-un conflict cu rușii din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.
26.07.2022 | 15:33
Turisti rusi batuti de polonezi in Antalya Angajatii hotelului acuzati ca nu au intervenit
Turiști ruși, luați la bătaie în Turcia de polonezi. Foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Presa rusă se plânge că rușii sunt victimele rusofobiei inclusiv pe litoralul din Turcia, unde turiștii din Rusia, cei care-și permit o vacanță, sunt priviți cu ură de restul turiștilor aflați în diversele stațiuni turcești.

Turiști ruși, bătuți pe litoralul turcesc de polonezi

Un astfel de incident, relatat de presa rusă, a fost urmărit de aproape 700.000 de oameni pe Telegram. ”Unii hotelieri din Turcia nu doar că încalcă toate legile ospitalității, ci permit direct infracțiuni împotriva turiștilor, în primul rând din Rusia, în stațiunile lor”, se plâng cei de la canalul de propagandă rusesc Rybar.

ADVERTISEMENT

Incidentul a fost raportat în 13 iulie, în restaurantul unui hotel de lux din Antalya. Rușii raportează un caz de ”vrăjmășie națională”, mai ales că angajații hotelului au fost de partea atacatorilor. Potrivit sursei citate, hotelul ar fi des frecventat de turiști din Rusia, Polonia și Ucraina.

”Pe 13 iulie, în hotel, un grup de patru polonezi au atacat un rus în restaurant în timpul zilei. Personalul de securitate al hotelului și personalul de service au urmărit în tăcere ce se întâmplă și nu au intervenit, în ciuda strigătelor de ajutor și solicitărilor cuplului, care au încercat să scape singuri din luptă”, menționează ”jurnaliștii” ruși.

ADVERTISEMENT

Polonezii i-ar fi luat la bătaie pe ruși atunci când au ajuns să discute despre războiul din Ucraina. De fapt, rușii au încercat să evite subiectul, lucru care i-a scos din sărite pe polonezi.

“Totodată, turistului rus bătut nu i s-a acordat primul ajutor, ci a fost dus la cea mai apropiată secție, unde a fost băgat într-o celulă și obligat să mărturisească că a provocat în mod deliberat o agresiune, jignind oaspeții obișnuiți, probabil ruși, cu comportamentul lui”, se mai plâng cei de la Ryabar.

ADVERTISEMENT

„Victimei nu i s-a permis să contacteze ambasada Rusiei, avocații sau cel puțin soția sa. Dimineața, a ajuns cumva la hotel, unde a primit în sfârșit ajutor medical – dar nu de la medicul hotelului, ci de la soția sa.

Managerul hotelului a sosit dimineața și, amenințând cuplul cu evacuarea cu câteva zile înainte de plecare, le-a cerut să semneze o renunțare la orice pretenție împotriva conducerii stațiunii și a oaspeților. După cum s-a dovedit, îi cunoștea de multă vreme pe oaspeții din Polonia și nu dorea ca aceștia să aibă probleme din cauza unui incident atât de minor, care, fără îndoială, a fost provocat de un turist rus”, scriu autorii canalului, încercând să fie ironici.

ADVERTISEMENT

Turiștii ruși sunt avertizați să nu viziteze hotelul respectiv, pentru că pot fi bătuți ”fără grijă” cu complicitatea turcilor.

ADVERTISEMENT