Sport

Care este starea tușierului care s-a accidentat grav în Metaloglobus – Petrolul. Comunicatul publicat de FRF. Update

Tușierul George Duță a suferit o accidentare incredibilă în prima repriză a partidei Metaloglobus - Petrolul. Acesta a fost transportat cu ambulanța.
26.07.2025 | 14:35
Care este starea tusierului care sa accidentat grav in Metaloglobus  Petrolul Comunicatul publicat de FRFUpdate
Tușierul Adrian Vornicu s-a accidentat în timpul partidei Metaloglobus - Petrolul. FOTO: Gabi Safta
ADVERTISEMENT

Arbitrul asistent George Duță s-a accidentat în prima repriză a partidei dintre Metaloglobus și Petrolul. Tușierul a avut o problemă gravă și nu a mai putut continua meciul, fiind transportat cu ambulanța.

UPDATE: Care este starea tușierului care s-a accidentat grav în Metaloglobus – Petrolul

Meciul dintre Metaloglobus și Petrolul, cel care a deschis etapa a treia din SuperLiga României, a avut în prim-plan un moment mai puțin obșinuit, când arbitrului asistent George Duță i-a fost imposibil să continue jocul, din motive de ordin medical.

ADVERTISEMENT

Acesta a fost transportat imediat cu ambulanța la cel mai apropiat spital, acolo unde medicii l-au supus mai multor investigații, pentru a putea vedea exact despre ce este vorba.

Concret, conform unui comunicat FRF, în minutul 41, asistentul George Duță s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut. Acesta a suferit o luxație și va urma un proces de recuperare.

ADVERTISEMENT

„Federația Română de Fotbal informează că, în timpul partidei dintre Metaloglobus București și Petrolul Ploiești, disputată vineri, 25 iulie 2025, arbitrul asistent George Bogdan Duță (Bacău) a suferit o accidentare care a necesitat intervenție medicală de urgență.

ADVERTISEMENT

Incidentul a avut loc în minutul 41 al meciului, când arbitrul asistent s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut. Deși inițial a continuat jocul pentru câteva secunde, nerealizând gravitatea situației, acesta a început să acuze dureri și amorțeli la nivelul brațului drept. A solicitat imediat intervenția arbitrului central și a personalului medical aflat la fața locului.

ADVERTISEMENT

După o primă evaluare, arbitrul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Militar, unde a fost diagnosticat cu o luxație la cotul drept. Medicii au reușit să repună articulația, i-au efectuat investigații imagistice și au decis imobilizarea zonei afectate într-un ghips pentru o perioadă de cel puțin o săptămână. În funcție de evoluția stării sale, se va decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală.

George Bogdan Duță a fost externat după miezul nopții și se află în prezent acasă, în Bacău, unde va urma perioada de recuperare. Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor îi transmit însănătoșire grabnică și sprijinul întregii comunități fotbalistice!”, se arată în comunicatul FRF.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Ce diagnostic a primit George Duță

Tușierul George Duță s-ar fi lovit de un panou publicitar, acesta fiind motivul pentru accidentarea suferită în timpul partidei Metaloglobus – Petrolul 0-3, conform jurnalistului Gabi Safta. Arbitrul asistent a fost transportat la Spitalul Militar din capitală, diagnosticul preliminar al medicilor fiind o luxație de antebraț și cot, însă aceștia nu au exclus complet varianta ca Duţă să fi suferit o fractură.

Accidentare incredibilă în Metaloglobus – Petrolul! Tușierul, transportat cu ambulanța

Spre finalul primei reprize a meciului Metaloglobus – Petrolul, jocul a fost oprit după ce tușierul George Duță a acuzat o problemă la mână. Din câte se pare, arbitrului asistent i-a sărit cotul, iar acesta nu a mai putut continua meciul.

Medicii celor două echipe au intervenit pentru a-l ajuta pe Duță, iar ambulanța și-a făcut mai apoi apariția pe gazon și l-a transportat pe arbitrul asistent, aflat într-o situație foarte complicată.

Arbitrul de rezervă, Claudiu Marcu, s-a echipat rapid pentru a-l înlocui pe George Duță, iar jocul s-a reluat după o întrerupere de aproximativ patru minute. La acel moment, Petrolul se afla în avantaj pe tabelă, scor 3-0.

Înainte de accidentarea suferită de George Duță, „lupii galbeni” erau în controlul jocului, după reușitele semnate de Kilian Ludewig, Yohan Roche și Gheorghe Grozav. Au fost primele goluri marcate în acest sezon de Petrolul, care până acum a remizat cu Oțelul, 0-0, și a pierdut cu FCSB, 0-1.

Tușierul Adrian Vornicu s-a accidentat în timpul meciului Metaloglobus - Petrolul

Echipele de start la Metaloglobus – Petrolul

  • Metaloglobus: Gavrilaș – Kouadio, Caramalău, A. Sava, Neacșu – Zakir, Carvalho, Milea, D. Irimia – Huiban, Ubbink. Rezerve: Nedelcovici – A. Sîrbu, Sabater, Visic, Lis, A. Irimia, A. Gheorghe. Antrenor: Mihai Teja
  • Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Jyry, T. Keita, Boțogan – Ludewig, Doumtsios, Grozav. Rezerve: Krell – Stănică, Tolea, D. Radu, Marian, Mateiu, V. Gheorghe, Doukansy, Hanca, Chică-Roșă, I. Răducan. Antrenor: Liviu Ciobotariu
Tags: