Fotbal international

TVR, audiențe record la CM 2018! Câți oameni s-au uitat la finală

16.07.2018 | 16:51
TVR a înregistrat audiențe record la CM 2018, cei mai mulți telespectatori fiind la finala Franța - Croația

TVR a înregistrat audiențe record la Campionatul Mondial 2018, cel mai urmărit meci fiind finala de duminică în care Franța a învins Croația cu 4-2. Marea finală de pe stadionul Lujniki din Moscova a înregistrat în medie 2.690.000 milioane de telespectatori.

În intervalul orar 18.00-19.53, TVR 1 a înregistrat un rating mediu de 15% şi o cotă medie de piaţă de 43,3% la nivel naţional. În ceea ce priveşte publicul din mediul urban, finala Campionatului Mondial a avut 1.734.000 de telespectatori (rating mediu 18%, share mediu 48,2%). Cifra de 773.000 reprezintă targetul comercial (17,6% rating mediu, respectiv 56,1% cotă medie de piaţă).

TVR, audiențe record la CM 2018: aproximativ 3,5 milioane de telespectatori în minutul de aur

Cel mai urmărit moment al meciului care a adus Franţei al doilea titlu mondial din istorie s-a înregistrat spre finalul partidei (19.45), când 3.497.000 de români urmăreau TVR 1 (rating 19,5%, share 50,7% la nivel naţional). La acel moment, TVR 1 depăşea cu peste 230.000 de telespectatori suma audienţei înregistrate de toate celelalte posturi TV monitorizate din România.

TVR a înregistrat audiențe record la CM 2018, cei mai mulți telespectatori fiind la finala Franța - Croația
TVR a înregistrat audiențe record la CM 2018, cei mai mulți telespectatori fiind la finala Franța – Croația

În mediul urban, cel mai urmărit minut a fost şi ultimul al Campionatului Mondial, la 19.53, când Croaţia încă lupta sperând modificarea scorului pe tabela de marcaj: 2.185.000 de telespectatori (rating 22,7%, share 55,7%). Finalul partidei a fost cel mai atractiv şi pentru publicul comercial, ora 19.51 aducând recordul de telespectatori pe acest target: 966.000 de persoane (rating 21,9%, share 62,6%).

Festivitatea de premiere a campioanei lumii la fotbal a fost, de asemenea, între preferinţele telespectatorilor duminică seară. Şi pe intervalul difuzării acesteia (20.19-20.43), TVR 1 a fost pe primul loc în audienţe, pe toate categoriile de public. La nivel naţional, aproape 2 milioane de români (1.912.000) au fost în faţa televizoarelor – rating mediu 10,7%, share mediu 27,7%. Dintre aceştia, 1.176.000 reprezintă targetul urban (12,2% rating şi 30,6% cotă de piaţă).

Şi finala mică a CM 2018, partida dintre reprezentativele Belgiei şi Angliei, a stârnit interesul telespectatorilor. În medie, 1.074.000 de români au urmărit, sâmbătă după-amiază, victoria Belgiei în faţa Angliei la Sankt Petersburg, poziţionând din nou TVR 1 pe primul loc în clasamentul audienţelor, cu un rating mediu de 6% şi un share mediu de 22,1% la nivel naţional. În medie, 702.000 de telespectatori din mediul urban au urmărit finala mică la TVR 1 (rating mediu 7,3%, share mediu 25,3%), 281.000 dintre aceştia reprezentând targetul comercial (rating mediu 6,4% şi cotă medie de piaţă de 30,4%).

În clasamentul celor mai bune 10 programe TV din perioada desfăşurării CM 2018 (14 iunie – 15 iulie), opt poziţii sunt ocupate de partide de fotbal şi ediţii de Studio Mondial, difuzate de TVR 1. Top 5, la nivel naţional, este exclusiv al TVR 1, cu cinci meciuri de la CM 2018:

1. Franţa – Croaţia (15 iulie, ora 18.00) – 2.690.000 de telespectatori

2. Croaţia – Anglia (11 iulie, ora 21.00) – 2.291.000 de telespectatori

3. Franţa – Belgia (10 iulie, ora 21.00) – 2.164.000 de telespectatori

4. Rusia – Croaţia (7 iulie, ora 21.00) – 1.962.000 de telespectatori

5. Columbia – Anglia (3 iulie, ora 21.00) – 1.892.000 de telespectatori.

Tags: