Sporturi

Tyson Fury, show în lupta cu Wilder! S-a ridicat de două ori de la podea, iar decizia a fost controversată! La final Fury a cântat! Video

02.12.2018 | 12:15
Tyson Fury show in lupta cu Wilder Sa ridicat de doua ori de la podea iar decizia a fost controversata La final Fury a cantat Video

Tyson Fury a fost omul spectacol în lupta cu Deontay Wilder. Britanicul a fost de două ori la podea, dar s-a ridicat de fiecare dată. Arbitrii au dat remiză între cei doi campioni neînvinși. Tyson Fury a dominat lupta, dar a fost la un pas să piardă prin KO. Meciul s-a terminat cu un egal controversat și un show al lui Fury la conferință, unde a cântat în hohotele de râs ale jurnaliștilor.

Lupta anului în box s-a terminat indecis, după ce arbitrii au văzut meci egal între Tyson Fury și Deontay Wilder, în partida care a avut loc în arena Staples Center, din Los Angeles. După 3 ani în care nu a mai luptat, englezul poreclit “Gypsy King”, a revenit în ring în acest an și a acceptat propunerea americanului  Deontay Wilder de a lupta pentru centura WBC, singura care îi lipsea englezului.

Tyson Fury, show în lupta cu Wilder! A cântat după meci și a promis revanșa: ”100% ne vom bate din nou”!

Tyson Fury a dominat meciul cu Deontay Wilder, dar a fost pus de două ori la podea. Mai întâi în repriza a noua, iar a doua oară în ultima repriză, când mai erau două minute din meci. Englezul s-a ridicat de fiecare dată și a scăpat de înfrângere. Verdictul a fost de egalitate! ”Am boxat în deplasare, m-a trimis de două ori jos, dar tot cred că am câștigat această luptă. Sunt mai mult decât profesionist. M-am dus în Germania să mă lupt cu Klitschko și am venit în America să mă bat cu Wilder”, a spus Tyson Fury la final.

Tyson Fury a anunțat că va dona banii din bursa primită pentru acest meci oamenilor străzii din Anglia. Și nu este o sumă deloc mică, 8 milioane de euro. Acum toată lumea așteaptă o revanșă, pentru a se stabili care dintre cei doi este mai bun. ”100% ne vom bate din nou”,  a spus Tyson Fury la final, când a cântat meoldia “American Pie”. E o obișnuință pentru englez, care în 2015, după ce l-a bătut pe Wladimir Klitschko, i-a cântat soției direct din ring melodia “I Don’t Want To Miss A Thing” a celor de la Aerosmith.

  • 27-0 era palmaresul lui Tyson Fury la profeioniști, înaintea partidei cu Deontay Wilder