Dinamo a pierdut cu 2-0 în fața lui U Cluj prima manșă a barajului pentru Liga 1. Jucătorii lui Uhrin au recunoscut că este un moment dificil pentru echipă, dar spun că vor face totul pentru a rămâne în primul eșalon.
Evident, la unison, jucătorii lui Dinamo care au oferit declarații la flash-interviu, vorbesc despre retur. Un meci în care speră să întoarcă soarta acestui baraj.
”Din păcate, am pierdut. A fost cel mai important meci al sezonului pentru noi, dar urmează finala. Trebuim să reglăm puțin și să încercăm să întoarcem acest rezultat.
Nu se pune problema de miza meciului sau de motivare. Am luat acel gol, din păcate, și a fost un meci în deplasare… Ne pare rău că am pierdut.
O să ne pregătim bine în această săptămână, vom face tot ce depinde de noi pentru a rămâne în prima ligă…
Trebuie să ne motivăm pentru meciul următor, să arătăm că suntem caractere puternice și să nu distrugem această echipă”, a spus Cosmin Matei.
”Ăsta este adevărul, suntem pe un drum negru și trebuie să ne revenim. Trebuie să fim conștienți de gravitatea situației, fiecare trebuie să dea tot ce are mai bun pentru a întoarce rezultatul.
Mai este un meci, orice se poate întâmpla. Jucăm acasă și cum au reușit ei să câștige aici, așa vom încerca să facem și noi la București”, a mai precizat jucătorul lui Dinamo.
Și colegul lui Cosmin Matei din trupa lui Dinamo, Alexandru Răuță, spune că va face totul, în retur, pentru ca echipa să se salveze de la prima retrogradare din istorie.
”Nu-mi găsesc cuvintele. Fotbalul este însă uneori nedrept. Am avut ocazii, am avut două bare, a avut și Morar șansa sa, Gabi Torje. Este adevărat, au avut și ei ocazie mare, la 1-0, singur cu portarul.
Pe jocul nostru bun, în a doua repriza ei nu au mai ieșit din jumătatea lor. Dar au reușit să marcheze și s-a sfârșit totul. Eu nu dezarmez. Se știe că în fotbal 2-0 este cel mai periculos scor. Știu ce fel de caractere avem în echipă și nu contează cine joacă la retur. Trebuie să întoarcem neapărat scorul”, spune mijlocașul lui Dinamo.
”Suporterii au fost fantastici, au venit atâția kilometri după noi. Mici greșeli au făcut diferența. Noi suntem echipa de Liga 1 și nu trebuia să facem astfel de erori.
Am luat goluri foarte ușor. Nu se poate la acest nivel. Trebuia să fim mai precauți. Dar am încredere și cred cu tărie că vom întoarce rezultatul. Echipa aceasta nu merită să retrogradeze”, a conchis Răuță.
În ceea ce privește reacția fanilor, acesta spune: ”Dacă ne este teamă ar trebui să nu mai intrăm la meciul retur. Știm că sunt fanatici, dar trebuie să abordăm meciul cu încredere, cu tupeu. Nu ne omoară nimeni.
Mai sunt 90 de minute de jucat și vom vedea ce o să fie. dacă vom da repede gol, vor sta altfel lucurile”.