Sport

U Cluj – FC Voluntari 2-3, în etapa 6-a din play-out SuperLiga. Ilfovenii fac un pas mare spre salvare, „șepcile roșii” tremură. Cum arată clasamentul

U Cluj a pierdut dramatic, scor 2-3, meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari și continuă să aibă emoții cu locul ce-i asigură rămânerea în SuperLiga.
01.05.2023 | 16:47
U Cluj  FC Voluntari 23 in etapa 6a din playout SuperLiga Ilfovenii fac un pas mare spre salvare sepcile rosii tremura Cum arata clasamentul
Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si FC Voluntari, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni 01 mai 2023. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
01-05-2023
14:06

Cum arată clasamentul din play-out-ul SuperLigii după U Cluj - FC Voluntari 2-3

U Cluj a pierdut dramatic meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari din etapa 6 a play-out-ului și începe să tremure pentru locul ce-i asigură menținerea în SuperLiga. „Șepcile roșii” au început prost jocul, cu eliminarea lui Florin Ilie în minutul 17, urmată imediat de golul încasat de la Sigurjonsson, însă și-au revenit până la pauză și au întors rezultatul chiar dacă se aflau în inferioritate numerică.

Avantaj de care au ținut cu dinții până spre finalul jocului. Însă a venit „dubla” lui Florea din minutele 88 și 90+2, care a întors dramatic soarta partidei, iar acum trupa lui Neluțu Sabău așteaptă cu mari emoții ultimele trei partide din play-out. Distanța față de Chindia, prima echipă aflată pe loc de baraj, e de doar 4 puncte și orice se poate întâmpla.

Nici ilfovenii nu pot fi lipsiți de griji, deoarece și ei au numai 5 puncte peste Chindia, însă situația e mult mai bună decât în cazul în care partida s-ar fi încheiat cu scorul înregistrat pe tabelă în minutul 88.

play0out susperliga
Clasament play-out SuperLiga
01-05-2023
12:00

U Cluj - FC Voluntari 2-3 (Remacle 22, Thiam 40 / Sigurjonsson 18, D. Florea 88, 90+2)

Vezi aici cele mai importante faze.

Min. 90+5: Fluier final.

Min. 90+2: GOOOL FC Voluntari! Corner pentru ilfoveni, marcelo Lopes trimite cu capul în fața porții, de unde Daniel Florea reia tot cu capul în plassă.

Min. 88: GOOOL FC Voluntari! Aliji centrează de pe partea stângă, iar Daniel Florea reia cu capul din 6 metri în plasă.

Min. 74: Șutul lui Matricardi din careu se duce puțin pe lângă vinclu.

Min. 69: Thiam îi „fură” o minge în marginea careului lui Matricardi, rămâne singur cu portarul Popa, dar șutează din 10 metri pe lângă poartă.

Min. 49: Liber în careul clujean, Florea trimite cu capul peste poartă după o centrare a lui Damașcan.

Min. 40: GOOOL U Cluj! Thiam le aduce pe gazde în avantaj cu un șut plasat din 10-12 metri.

Min. 22: GOOOL U Cluj! Lovitură liberă pentru gazde de pe partea dreaptă, Nistor aruncă mingea în careu, aceasta ajunge la Remacle, care înscrie cu un șut pe jos, din 14 metri.

Min. 18: GOOOL FC Voluntari! Sigurjonsson execută lovitura liberă de la peste 20 de metri și înscrie cu largul concurs al portarului Gorcea, care scapă mingea printre mâini.

Min. 17: Florin Ilie face un fault din spate în postură de ultim apărător asupra lui Daniel Florea, ratează mingea, îl calcă pe jucătorul ilfovean și vede direct cartonașul roșu.

Min. 11: Lopes centrează din dreapta, dar Damașcan luftează din 10 metri.

Min. 1: A început partida.

01-05-2023
11:12

Echipele de start la U Cluj - FC Voluntari

Au apărut echipele de start la U Cluj – FC Voluntari:

U Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, Fl. Ilie, Goranov – Bic, Simion, Remacle, Nistor – Thaim, Tescan. Rezerve: Iliev, Miron, Pițian, Pires, I. Filip, Ze Gomes, Bălan, Stoica, Hofman. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Paz, Matricardi – M. Lopes, Rață, Tavares, Sigurjonsson, Aliji – D. Florea, Damașcan. Rezerve: Collado, Răduț, Al. Vlad, Meleke, C. Costin, Andreș, Voican, Dumiter, Meleke. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Meciul U Cluj – FC Voluntari are loc luni, 1 mai, cu începere de la ora 15:00, în cadrul etapei 6 din play-out-ul SuperLigii. Studenţii clujeni vin după marea performanţă de a se fi calificat după zeci de ani în finala Cupei României, iar ilfovenii sunt neînvinşi în cele cinci partide jucate în play-out. Ambele sunt foarte aproape de a obţine matematic prezenţa în viitorul sezon al SuperLigii.,

Unde se joacă meciul U Cluj – FC Voluntari, în etapa 6-a din play-out SuperLiga

Întâlnirea U Cluj – FC Voluntari se dispută luni, 1 mai, de la ora 15:00, pe Cluj Arena din oraşul de pe Someş, în etapa 6 din play-out-ul Superligii. Este foarte mult entuzisam la echipa fanion a oraşului după excelentele evoluţii din ultima vreme, care au adus o fantastică prezenţă în finala Cupei, unde adversar va fi Sepsi Sf. Gheorghe şi rezultate ce scot echipa din zona periculoasă.

ADVERTISEMENT

De aceea, oficialii clubului speră că deşi numele adversarului, FC Voluntari, nu este o carte de vizită extraordinară, să aibă parte de un număr mare de spectatori, cel puţin jumătate din capacitatea stadionului, mai ales că este o zi liberă şi fanii sunt entuziasmaţi după semifinala de Cupă cu UTA. Un rezultat pozitiv în  acest meci ar garanta matematic prezenţa „șepcilor roşii” sezonul viitor de SuperLiga.

Cine transmite la TV partida U Cluj – FC Voluntari

Partida U Cluj – FC Voluntari se joacă luni, 1 mai, de la ora 15:00 , pe Cluj Arena,  în etapa 6 din play-out-ul SuperLigii. Ea va fi transmisă pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Cluj, ca de altfel în majoritatea regiunilor din ţară, luni, 1 mai, va fi o zi frumoasă, cu cerul senin aproape pe întreaga durată a zilei. Va fi un soare cu care clujenii nu prea au mai fost obişnuiţi în ultima vreme, fără pericol de ploaie şi maxima zilei, când e meciul, la 20 de grade. Conduce acest joc arbitrul Florin Andrei din Târgu Mureş.

Ce jucători lipsesc din confruntarea U Cluj – FC Voluntari

Fiecare antrenor are câte un jucător cheie suspendat, iar oaspeţii îl mai au şi pe cehul Droppa, în continuare nerefăcut, deşi au trecut patru luni de la accidentare. Ioan Ovidiu Sabău va trimite pe teren acelaşi unsprezece din semifinala de Cupă cu UTA, doar Alex Chipciu fiind suspendat şi înlocuit cu Ze Gomes.

ADVERTISEMENT

La FC Voluntari, Liviu Ciobotariu trebuie să facă faţă absenţei unuia dintre cei mai buni jucători din lot, veteranul din atac, slovacul Adam Nemec, şi el suspendat. În locul său, alături de moldoveanul Vitalie Damaşcan, va evolua fostul jucător de la FCSB, Dumiter. În  rest, echipa standard, cu un mijloc foarte puternic.

Cote la pariuri la jocul U Cluj – FC Voluntari

Calificarea „alb-negrilor” în ultimul act al Cupei României pare a fi molipsit şi casele de pariuri, care deşi FC Voluntari este neînvinsă în play-out, devine favorita bookmakerilor, la cota de 2,10, în timp ce oaspeţii au cotă de 3,60 pentru a câştiga. Şansă dublă „1X” are cotă de 1,30, iar şansă dublă „X2” cotă 1,70. Gol marcat de clujeni are cotă de 1,30 şi golul ilfovenilor cotă 1,60.

ADVERTISEMENT

„Şepcile roşii” au avantaj moral faţă de adversar după cele două meciuri din sezonul regulat, pentru că până acum cele două echipe nu se mai întâlniseră. La Cluj, gazdele au câştigat cu 2-1 cu mult noroc, autogol Ricardinho şi gol Fulop în minutul 88, anulând efortul egalizator al lui Damaşcan în zece oameni, Meleke fiind eliminat pentru două galbene. La Voluntari a fost 0-0.

ADVERTISEMENT