Anzor Mekvabishvili, mijlocașul georgian care a evoluat la Universitatea Craiova, s-a transferat în MLS, la Chicago Fire. Ilie Dumitrescu l-a lăudat pe fotbalistul plecat de la campioana României și a scos în evidență capitolele unde stătea mult mai bine decât actualii mijlocași ai echipei din Bănie.
Anzor Mekvabishvili a fost un jucător extrem de important în performanțele atinse de Universitatea Craiova în ultimul an și jumătate. Așa cum FANATIK anunțase în exclusivitate, mijlocașul gruzin i-a lăsat pe olteni pentru Chicago Fire, din MLS. Campioana României a acceptat pentru fotbalistul său 2 milioane de euro, sumă din care un procent de 15%, respectiv 300.000 de euro, ajunge la Dinamo Tbilisi, club de la care a fost cumpărat în schimbul a 750.000 de euro.
Ilie Dumitrescu a urmărit jocul Craiovei împotriva celor de la Corvinul și a văzut cât de important ar fi fost Anzor în mijlocul echipei pregătite de Filipe Coelho. „Anzor avea o mobilitate și o dinamică mai bună decât Băluță, dar defensiv cred că se completează mai bine Băluță cu Cicâldău. Adică el e punct fix, apare și el la finalizare. A avut și el o ocazie mare, după golul lui Cicâldău. Apare foarte bine după finalizare. Corvinul dacă avea și ea un teren propriu… putea”, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digi Sport.
Ajuns pe „Oblemenco” la începutul anului 2024, Anzor Mekvabishvili a devenit treptat piesă de bază în primul „11” al Universității Craiova. Contribuțiile sale au fost extrem de importante, mai ales sezonul trecut, când echipa a cucerit titlul și Cupa, iar la startul acestei stagiuni a pus mâna și pe Supercupa României.
Înaintea plecării de la formația „alb-albastră”, el a transmis un mesaj emoționant pentru toți cei din club, dar mai ales pentru suporteri. „Mulţumesc Universităţii Craiova, mi-a oferit multe şanse în viaţă. Am venit aici ca un băiat şi plec ca un bărbat. A fost o poveste frumoasă, sper să fie totul ok şi nu se ştie cum e în viaţă. Poate, la un moment dat, o să mă întorc aici”, declara, printre altele, Anzor Mekvabishvili pentru Prima Sport.