Fotbal intern

U Craiova, campioană şi FCSB nu e pe podium. Clasamentul neaşteptat din Liga 1 Betano după cifrele InStat

14.05.2019 | 09:26
U Craiova campioana si FCSB nu e pe podium Clasamentul neasteptat din Liga 1 Betano dupa cifrele InStat

U Craiova ar fi campioană, iar FCSB nu ar prinde podiumul. Scenariul nu s-a materializat în actualul sezon din Liga 1 Betano, însă datele Instat oferă un clasament neaşteptat. Cei de la CIES Football Observatory au analizat forţa ofensivă a echipelor din majoritatea campionatelor europene şi au ajuns la un verdict clar pentru prima ligă din România: Universitatea Craiova ar fi putut să termine sezonul pe primul loc.

U Craiova, campioană şi FCSB nu e pe podium. Algortimul folosit de CIES

Conform datelor obţinute de CIES Football Observatory, U Craiova era campioana României, în timp ce FCSB nu prindea podiumul. Specialiştii elveţieni au folosit un algoritm în care au luat în calcul şase parametrii, printre care se numără media şuturilor la poartă ale fiecărei echipe în parte, posesia mingii sau numărul de pase reuşite.

Universitatea Craiova a obţinut un punctaj final de 1,87, fiind cea mai bună echipă din Liga 1 Betano. Podiumul a fost completat de CFR Cluj, campioana României, cu 1,79 de puncte şi Viitorul, cu 1,72 de puncte.

Parametrii folosiţi cu ajutorul datelor InStat. U Craiova, campioana şuturilor pe poartă

  • şuturi pe poartă 
  • pase reuşite în treimea adversă de teren
  • posesia mingii
  • pase reuşite
  • şuturi pe poartă reuşite de echipele adverse
  • pase reuşite de adversar în treimea de teren

La capitolul şuturi pe poartă, U Craiova ocupă primul loc, cu o medie de 5,5, având un avans de 0,3 faţă de Viitorul, contracandidata la un loc pentru calificarea în sezonul viitor din Europa League. FCSB a prins ultima treaptă a podimului, cu 5,0 şuturi pe poartă/meci.

Clasamentul detaliat - şuturi la poartă (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – şuturi la poartă (sursă foto. CIES Football Observatory)

FCSB a dominat-o pe CFR Cluj la un singur capitol: 56% versus 51%

CFR Cluj a stat foarte bine la media paselor reuşite în treimea adversă de teren, unde campioana României a obţinut 114,5 puncte. Echipa antrenată de Dan Petrescu le-a depăşit pe Viitorul (112) şi pe FCSB (105,3). Universitatea Craiova, campioana cifrelor InStat, ocupă doar locul 4 la acest capitol, cu 103,5 puncte.

Clasamentul detaliat - pase reuşite în treimea adversă de teren (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – pase reuşite în treimea adversă de teren (sursă foto. CIES Football Observatory)

Posesia mingii a fost singurul parametru la care FCSB i-a luat faţa lui CFR Cluj, însă vicecampioana României a ocupat şi aici locul 2. U Craiova a avut o medie de 58,8% a posesiei, fiind urmată de echipa lui Mihai Teja (56,4%) şi de Viitorul (55,8). CFR Cluj a obţinut abia locul 7, cu 51,2%, fiind devansată de trei echipe din play-out: Gaz Metan Mediaş (52,3%), Poli Iaşi (52,0%) şi Dinamo Bucureşti (51,3%).

Clasamentul detaliat - posesia mingii (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – posesia mingii (sursă foto. CIES Football Observatory)

Viitorul şi U Craiova, duel aprig la pase reuşite

Viitorul şi U Craiova se vor duela în ultima etapă din play-off-ul Ligii 1 Betano, miza fiind locul 3, care duce în preliminariile Europa League. Echipa lui Gică Hagi a obţinut cel mai bun punctaj la capitolul pase reuşite, cu 83,1. Dobrogenii au fost urmaţi de U Craiova (81,9) şi FCSB (81,5). CFR Cluj, campioana României, s-a clasat abia pe locul 6, cu 79,8.

Clasamentul detaliat - pase reuşite (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – pase reuşite (sursă foto. CIES Football Observatory)

În defensivă, U Craiova a stat excelent la capitolul pase reuşite de adversar în treimea oltenilor de teren. Ştiinţa a obţinut 72,4 puncte, adversarii reuşind cele mai puţin pase în treimea de teren a echipei din Bănie, fiind urmată de FCSB (77,7) şi de Viitorul (80,2). Din nou, CFR Cluj a stat modest, cu o poziţie pe locul 5, cu 88,4 puncte.

Clasamentul detaliat - pase reuşite de adversar în treimea de teren (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – pase reuşite de adversar în treimea de teren (sursă foto. CIES Football Observatory)

Gaz Metan Mediaş joacă în play-out-ul din Liga 1 Betano, însă ardelenii au cifre uimitoare la capitolul şuturi la poartă reuşite de adversari, cu o medie de 3,1/meci. Medieşenii sunt urmaţi de CFR Cluj (3,2/meci) şi U Craiova (3,3/meci). FCSB, vicecampioana României, ocupă locul 5, adversarii reuşind o medie de 3,9 şuturi pe poarta roş-albaştrilor.

Clasamentul detaliat - şuturi pe poartă reuşite de adversar (sursă foto. CIES Football Observatory)
Clasamentul detaliat – şuturi pe poartă reuşite de adversar (sursă foto. CIES Football Observatory)