Sport

CFR Cluj îi administrează Craiovei a patra înfrângere la rând și va fi lider și după etapa a 8-a din play-off. Video

15.05.2021 | 23:30
CFR Cluj ii administreaza Craiovei a patra infrangere la rand si va fi lider si dupa etapa a 8a din playoff Video
ADVERTISEMENT

U Craiova – CFR Cluj 1-3. Oltenii au bifat a patra înfrângere la rând în play-off și tremură pentru locul 3, pe care se află cu 37 de puncte, unul mai mult decât Sepsi, care mai are de jucat cu FCSB. În schimb, campioana en-titre rămâne lider, cu un avans de patru puncte în fruntea clasamentului.

U Craiova – CFR Cluj 1-3 (Baiaram 11 / Păun 4, 74, Deac 69) – VEZI VIDEO

Echipele de start:

  • U Craiova: Pigliacelli – Căpățînă, Acka, M. Constantin(Bălașa 46), Vătăjelu – Mateiu(Tudorie 78), Nistor – Cîmpanu(Screciu 66), Cicâldău(c)(Fedele 79), Baiaram(Camara 39) – Ivan; Rezerve: Popescu, Mitran, Bălașa, Bic, Screciu, Camara, Ofosu, Tudorie, Fedele; Antrenor: Marinos Ouzounidis
  • CFR Cluj: Sandomierski – Susic, Vinicius, Burcă, Camora(c) – Sigurjonsson(Pereira 65), Bordeianu, Gîdea(Păun 4)(Hoban 80) – Deac(Rondon 80), Debeljuh, Costache(Itu 65); Rezerve: Bălgrădean, Manea, Latovlevici, Ben Youssef, Hoban, Itu, Pereira, Păun, Rondon; Antrenor: Edward Iordănescu
ADVERTISEMENT

FINAL DE MECI! CFR Cluj se impune cu 3-1 și mai face un pas către al patrulea titlu consecutiv.

Min. 74. – GOOOL CFR Cluj!!! Seara de excepție a lui Păun continuă! Atacantul ardelenilor realizează „dubla”.

Min. 69 – GOOOL CFR Cluj!!! Acka îl scapă din marcaj pe Debeluj, care îi așează mingea cu pieptul lui Deac, care îl execută pe Pigliacelli.

ADVERTISEMENT

Min. 46 – A început repriza a doua! Marius Constantin nu mai revine pe teren. S-a accidentat la gleznă în prima repriză, iar în locul său a intrat Bălașa.

Min. 44 – Șansă bună pentru olteni. Cîmpanu trage din lovitură liberă cu stângul în plasa laterală a porții ardelenilor.

ADVERTISEMENT

Min. 27 – Istvan Kovacs îi arată cartonașul galben lui Edi Iordănescu pentru proteste.

Min. 24 – Ratare imensă a lui Andrei Ivan! Vârful oltenilor șutează puțin pe lânga poarta campioanei en-titre.

Min. 11 – GOOOL U Craiova!!! Baiaram restabilește egalitatea cu o execuție superbă, în vinclul porții lui Sandomierski!

ADVERTISEMENT

Min. 4 – GOOOL CFR Cluj!!! Abia intrat pe teren, Păun deschide scorul cu un șut în colțul lung al porții lui Pigliacelli!

Min. 1 – A început meciul!


Craiova mai are la acest moment doar un punct peste Sepsi Sfântu Gheorghe, care întâlneşte acasă un FCSB cu acelaşi tonus scăzut ca şi echipa din Bănie şi cea din cartierul Gruia şi nu ar fi deloc exclus ca la capătul acestei runde să se facă rocada, cu covăsnenii urcând, în premieră, pe locul de Conference League.

Pentru olteni acum prioritatea o reprezintă câştigarea Cupei României, trofeu pe care l-au mai obţinut cu Devis Mangia în 2017. Craiova s-a calificat în finală, unde va întâlni pe Astra Giurgiu în ceea ce va fi primul meci din România după izbucnirea pandemiei de coronavirus care se va juca având un număr limitat de spectatori în tribune.

Craiova – CFR Cluj Live stream Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus

Partida Craiova – CFR Cluj se joacă sâmbătă, 15 mai, de la ora 21:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie, pe o vreme plăcută fotbalului, în jur de 19 grade, dar cer înnorat, cu foarte mici posibilităţi de uşoare precipitaţii. Deşi au fost trimişi să arbitreze în ţări în care este implementat sistemul VAR la acest meci important a fost delegat unul dintre reprezentanţii noştri la EURO 2020, Istvan Kovacs.

Confruntarea Craiova – CFR Cluj se dispută sâmbătă, 15 mai, de la ora 21:30, în cadrul etapei a 8-a din play-off-ul Ligii 1 şi este transmisă în direct pe micile ecrane pe posturile Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus, dar o mai puteţi urmări şi pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

Bancu este suspendat

După cele trei eşecuri la rând, ultimul chiar acasă, în faţa Botoşanilor, antrenorul grec Marinos Ouzounidis a admis că echipa sa nu este pregătită să se poată bate la titlu şi că trebuie acum să se concentreze pe menţinerea locului 3 şi pe câştigarea trofeului Cupei României.

La acest joc tehnicianul elen are probleme în apărare, pentru că fundaşul stânga Nicuşor Bancu este suspendat, iar internaţionalul de tineret Ştefan Vlădoiu este lovit şi incert. Astfel că Bogdan Vătăjelu va evolua fundaş stânga, post cu care este obişnuit iar pe dreapta are mari şanse de titularizare Mihai Căpățînă.

Edi Iordănescu merge în continuare pe mâna lui Sandomierski

La clujeni apără tot Sandomierski, și nu Bălgrădean, lituanianul Arlauskis tratându-se de zor la celebrul vraci din Serbia, Marijana, în speranţa că va putea fi apt pentru finala campionatului cu FCSB, din ultima etapă. În rest nu sunt modificări semnificative, nici Edi Iordănescu nemaiştiind pe cine să trimită pe teren, pentru că toţi au jucat slab.

Deşi CFR a fost departe de valoarea sa reală bookmakerii acordă prima şansă ardelenilor, cotă 2,40 faţă de un 3,30 primit de olteni. Un gol marcat de echipa din Bănie, care este foarte posibil, valorează 1,45 iar total goluri în meci 2-5 are cota de 1,40.

ADVERTISEMENT