Sport

Jucătorii Universității Craiova își pun cenușă-n cap după eșecul cu FC Voluntari: „Ne-am bătut singuri”

Alb-albaștrii și-au făcut autocritica după înfrângerea suferită la Voluntari, în runda cu numărul doi a play-off-ului din Casa Pariurilor Liga 1. Căpitanul Nicușor Bancu a avut cel mai dur discurs.
18.03.2022 | 23:08
Jucatorii Universitatii Craiova isi pun cenusan cap dupa esecul cu FC Voluntari Neam batut singuri
ADVERTISEMENT

După șapte consecutive, Universitatea Craiova a cedat fără drept de apel la Voluntari, scor 1-3 și a ratat astfel o șansă importantă de a se apropia la doar un punct de FCSB, care se află pe poziția secundă în clasament. Gazdele au marcat prin Screciu (7 autogol), Ricardinho (67) și Nemec (73), în timp ce golul de onoare al formației din Bănie a fost reușit de Gustavo (64).

Nicușor Bancu, discurs sincer după înfrângerea cu FC Voluntari

Imediat după fluierul final, căpitanul Nicușor Bancu și-a taxat colegii pentru greșelile comise la toate cele trei goluri înscrise de ilfoveni, însă a dat asigurări că echipa se va revanșa în derby-ul cu FCSB, programat imediat după pauza prilejuită de meciurile echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Părerea mea este că ne-am bătut singuri. Un autogol, o neatenție la corner – în loc să stăm în marcaj ne-am retras în poartă – și la al treilea gol o pasă greșită, după care au scăpat cu portarul și ne-a fost greu să mai facem ceva. La 1-1 cred că puteam să mai marcăm o dată și cred că era altfel, dar cei de la Voluntari au făcut un meci foarte bun.

Budescu a prins o seară foarte bună și s-a văzut că atunci când joacă el, joacă și echipa. Jocul nostru a suferit, nu ne-am creat foarte multe ocazii și de aceea s-a ajuns la înfrângere.

ADVERTISEMENT

S-au mai întâmplat mai multe schimbări la pauză, dar cred că toți cei care au intrat au dat tot ce au putut. Koljic a avut și o ocazie uriașă. Bine că urmează o pauză, avem timp să ne revenim, sperăm să se refacă și cei accidentați. Eu o să merg la națională și sper să facem o treabă foarte bună cu domnul Edi. Mai este cineva de la Craiova, dar nu pot să spun”, a declarat Nicușor Bancu, la Digi Sport.

Gustavo: „Ne-am creat ocazii, dar ei au profitat de greșelile pe care le-am făcut”

Marcator al golului de onoare, Gustavo a pus această înfrângere pe seama greșelilor din compartimentul defensiv – pe care elevii lui Liviu Ciobotariu au știut să le exploateze – și a promis la rândul său că echipa își va recăpăta, imediat după pauză, forma bună din ultimele șapte etape.

ADVERTISEMENT

Am înscris, dar nu mi-am ajutat echipa, nu am câștigat. Cel mai important e să rămânem cu capul sus, să ne odihnim în această pauză care urmează și apoi să ne gândim la meciul următor.

Am încercat, ne-am creat ocazii, dar ei au profitat de greșelile pe care le-am făcut. Nu cred că s-a văzut o relaxare, am luptat până în ultimul minut, dar se întâmplă”, a spus mijlocașul brazilian.

ADVERTISEMENT

(P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 2,18 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!