Fotbal intern

Oficial: Marius Constantin a semnat cu Universitatea Craiova. Fanatik a anunțat transferul pe 12 iulie

Oficial Marius Constantin a semnat cu Universitatea Craiova Fanatik a anuntat transferul pe 12 iulie
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova este aproape să parafeze transferul lui Marius Constantin, care a jucat ultima dată la Gaz Metan Mediaș. Fundașul este dorit de mult timp în Bănie și, cel mai probabil, în sezonul viitor va îmbrăca tricoul “Științei”.


UPDATE: 12 august, ora 12:30 / Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe Marius Constantin, omul considerat a fi capabil să pună ordine în defensiva alb-albaştrilor, compartiment la care echipa a scârţâit serios chiar şi în play-off, inclusiv în jocul decisiv cu CFR Cluj. Fostul fundaș al celor de la Gaz metan mediaș a semnat un contrcat pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul. Pe lângă Marius Constantin, clubul oltean a anunțat că l-a transferat și pe fundașul Paul Papp, ultima oară la Sivasspor, care a semnat pe 3 ani cu „Știința”.

ADVERTISEMENT

? Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a semnat un contract valabil pe un an cu opțiune de prelungire pentru…

Posted by Universitatea Craiova on Wednesday, August 12, 2020


UPDATE, 11 august, ora 18:14 / Universitatea Craiova a ajuns la o înțelegere cu Gaz Metan Mediaș pentru transferul fundașului Marius Constantin. FANATIK a aflat că pentru a-și asigura serviciile jucătorului de 35 de ani, oltenii vor plăti 50.000 de euro și îl vor ceda pe atacantul de 19 ani Luis Nițu.


UPDATE, 11 august, ora 16:49 / Fundașul Marius Constantin a confirmat faptul că este foarte aproape de a semna contractul cu Universitatea Craiova și le-a transmis un mesaj fanilor din Bănie.

ADVERTISEMENT

”Fanii Craiovei șă știe că am venit cu inima deschisă, să joc fotbal, să ajut cu experienta mea și clubul să-și îndeplinească obiectivele. Nu știu dacă mai este o rivalitate ca în trecut, cu Craiova, Rapid, Dinamo, Steaua.

Mai sunt câteva formalități, dar în principiu, plec mâine cu echipa în Austria. N-a venit Bonucci la Craiova ca să rezolv eu totul în apărare. Sunt mai mult un Chiellini în pandemie. Încercăm fiecare să facem cât mai bine”, a spus Constantin la Digi Sport Special.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 11 august, ora 11:09 / Din informațiile FANATIK, Marius Constantin se află în Craiova în aceste momente și este o chestiune de ore până când va deveni jucătorul Universității Craiova. Prin această mutare, oltenii speră să își rezolve o parte dintre problemele din defensivă.


Știre inițială: 12 iulie, ora 16:07. 

FANATIK a aflat că Mihai Rotaru şi Ioan Mărginean s-au întâlnit în acest weekend şi au ajuns la o înţelegere pentru transferul lui Marius Constantin. Oltenii sunt în căutarea unui fundaş cu experienţă pentru centrul apărării, unde în acest moment îi pot folosi pe Mihai Bălaşa, Stephane Acka, Uros Cosic şi Florin Gardoş.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, în afacere ar urma să intre şi Ovidiu Bic. Mijlocaşul de 26 de ani a fost împrumutat în acest sezon de U Craiova la Chindia şi ar urma să ajungă la Gaz Metan Mediaş în stagiunea viitoare.

U Craiova, tratative pentru transfer înainte de derby-ul cu FCSB

Marius Constantin este unul dintre cei mai experimentaţi fundaşi centrali din Liga 1, iar fotbalistul de 35 de ani s-a mai aflat pe lista oltenilor şi în iarnă. De altfel, fostul rapidist se află în top 5 cei mai buni jucători de la Gaz Metan Mediaş, conform cifrelor InStat.

În actualul sezon din Liga 1, Marius Constantin a jucat 29 de meciuri pentru Gaz Metan Mediaş şi a reuşit să marcheze 8 goluri. Ultimul meci jucat în campionat, chiar în faţa Universităţii Craiova, s-a lăsat cu eliminarea fundaşului de 35 de ani, acesta protestând de pe banca de rezerve după ce Sergiu Buş a văzut cartonaşul roşu pentru înjurături.

Cristiano Bergodi îl cunoaşte bine pe Marius Constantin

Cristiano Bergodi şi Marius Constantin se cunosc bine din perioada în care antrenorul italian a pregătit-o pe Rapid Bucureşti. Chiar dacă au lucrat împreună pentru puţin timp, cei doi au cucerit Supercupa României în startul sezonului 2007-2008.

În finala jucată pe vechiul stadion “Naţional”, Rapid s-a impus în faţa lui Dinamo la penalty-uri. A doua lovitură de la 11 metri, transformată de giuleşteni, a fost cea a lui Marius Constantin, integralist în meciul de acum 13 ani.

U Craiova se gândeşte deja la Europa

După FC Botoşani – Astra Giurgiu 0-0, Universitatea Craiova a obţinut biletele pentru cupele europene. Oltenii şi-au asigurat un loc în turul 1 preliminar Europa League, însă oltenii vor să câştige titlul, ceea ce ar însemna calificarea în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.

U Craiova va fi cap de serie în turul 1 preliminar al ambelor competiţii, cu toate că oltenii au un coeficient UEFA mic (5,000 puncte). Înainte de derby-ul cu FCSB, formaţia din Bănie are un avans de un punct faţă de CFR Cluj, ocupanta locului 2.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FCSB: 3,85 este cota pentru “0-1 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT