Fotbal intern

U Craiova vrea să aducă un fost fotbalist de la Lazio! Cine se află pe lista transferurilor

26.01.2021 | 19:42
U Craiova vrea sa aduca un fost fotbalist de la Lazio Cine se afla pe lista transferurilor
ADVERTISEMENT

Mijlocașul Allesandro Murgia, crescut de Lazio Roma, este pe lista de achiziții a Universității Craiova. Fotbalistul are o cotă de piață de 2,5 milioane de euro.

Allesandro Murgia are 24 de ani, s-a format la Academia clubului Lazio și are aproape 50 de meciuri jucate în tricoul echipei din capitala Italiei. Fotbalistul a fost internațional de juniori și tineret al Italiei și a semnat primul contract de profesionist în 2016, la vârsta de 20 de ani.

ADVERTISEMENT

A făcut parte din lotul lazialilor din 2016 până în 2019 când a fost împrumutat la Spal pe care a ajutat-o să se salveze de la retrogradare, la finalul sezonului 2018/2019, fiind ulterior achiziționat definitiv.

Italianul nu se grăbește să plece de la Spal

După aproape două sezoane la Spal, Allesandro Murgia a declarat recent că își dorește să rămână la gruparea retrogradată între timp în Serie B, chiar dacă nu mai este titular.

ADVERTISEMENT

Însă, recomandările pe care directorul departamentului de scouting al Universității Craiova, Alessandro Casaglia le-a făcut stafului tehnic al oltenilor ar putea să-i relanseze cariera fostului internațional de tineret al Squadrei Azzura.

”Îl ştim de foarte multă vreme pe Murgia. Este genul de jucător care ar aduce valoare. În condiţiile financiare potrivite, ar fi un plus pentru echipa noastră. Trebuie să recunosc, acum are alte idei, să rămână în Italia, să rămână aproape de casă, dacă interesul nostru nu se concretizează”, a declarat Alessandro Casaglia, pentru CMIT TV, citat de calciomercato.it.

ADVERTISEMENT

Transferul ar putea fi anunțat săptămâna viitoare

Oficialul Universității Craiova a mai spus pentru sursa citată că gruparea olteană ar putea anunța transferul fotbalistului italian pe parcursul săptămânii viitoare.

”În România, fereastra de transferuri durează ceva mai mult decât în marile campionate ale Europei. După 1 februarie vom putea discuta concret, pentru că mulți dintre jucătorii care nu au prins transferul dorit sunt mai ușor de adus”, explicat Alessandro Casaglia.

ADVERTISEMENT

U Craiova are nu mai puțin de 10 atacanți în lot, dar principalul marcator Elvir Koljic nu este încă recuperat, după accidentarea horror de la începutul lunii octombrie, din meciul cu Politehnica Iași. Bosniacul a suferit atunci o fractură de peroneu.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – FC Argeş: 2,42 este cota pentru “ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT