ADVERTISEMENT
Fotbal intern

U Craiova vrea să i-l sufle pe Denis Haruţ lui Gigi Becali?! “Mi-a spus că ei dau mai mult” / “Îi spun la revedere”

Autor: Razvan Nicolae | 07.01.2021 | 22:32
U Craiova vrea să i-l sufle pe Denis Haruţ lui Gigi Becali?!
Denis Haruț Sursă foto: sportpictures.eu

Denis Haruţ este al doilea transfer pe care FCSB vrea să-l facă în această iarnă, însă U Craiova a intrat pe fir şi vrea să i-l sufle lui Gigi Becali. Patronul lui Gigi Becali a dezvăluit că formaţia din Bănie este din nou interesată de fundaşul lui FC Botoşani.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a declarat pentru FANATIK suma pentru care se va face transferul lui Denis Haruţ la FCSB. Patronul liderului din Liga 1 a anunţat că ultimul pas în calea mutării era ca fundaşul de 21 de ani să-şi dea acordul şi să semneze.

Joi seară, Gigi Becali a dezvăluit că Valeriu Iftime cere mai mulţi bani pentru transferul lui Denis Haruţ la FCSB şi a declarat că U Craiova a intrat pe fir pentru această mutare.

U Craiova vrea să i-l sufle pe Denis Haruţ lui Gigi Becali?! Reacţia lui Valeriu Iftime

“Mi-a spus că îi dă Craiova mai mult. Eu i-am spus că-i dau 600.000 de euro, dar el vrea mai mult”, a declarat Gigi Becali la emisiunea Digi Sport Special.

ADVERTISEMENT

Valeriu Iftime a intervenit după reacţia lui Gigi Becali şi a susţinut că nu există nicio ofertă pentru Denis Haruţ de la U Craiova. “I-am spus eu vreodată lui Gigi Becali că am ofertă de la Craiova? Dacă nu dă preţul nostru eu îi spun la revedere. Am convenit pentru 800.000 de euro”, a spus patronul lui FC Botoşani pentru sursa citată

“Suntem în zona în care s-ar putea să ne împăcăm (n.r – să se înțeleagă pentru transfer), dar încă nu e ceea ce ne-am dori noi. Sper să jucăm ‘fair’ până la final. Se pare că Haruț a înțeles tot și e împăcat cu gândul că ar putea pleca la FCSB. Dar va pleca doar în condițiile în care cererea mea va fi îndeplinită de Gigi Becali. Uneori, domnul Becali vorbește fără să-l întrebe nimeni. Dumneaului a plecat la mânăstire, eu m-am dus la cârciumă. El, liniștit sufletește, eu, satisfăcut trupește”, a mai precizat Valeriu Iftime.

Denis Haruţ s-a mai aflat în vizorul Universităţii Craiova şi în 2020. În urmă cu şase luni, FANATIK a anunţat faptul că Denis Haruţ era dorit de Universitatea Craiova, iar oficialii clubului din Bănie erau dispuşi să plătească 250.000 de euro pentru transferul fundaşului dreapta. Suma nu a fost pe placul lui Valeriu Iftime, care anunţa că nu ia în calcul mutarea pe această sumă.

ADVERTISEMENT

U Craiova l-a vrut pe Denis Haruţ şi în 2019, jucătorul a refuzat transferul

Denis Haruţ a fost un nume care s-a aflat pe lista lui U Craiova pentru mai mult timp. Fotbalistul a intrat pe radarul oltenilor încă din primăvara lui 2019, când au vrut să-l ia sub formă de împrumut de la Poli Timişoara, după ce jucătorul intrase în conflict cu conducerea clubului bănăţean.

U Craiova a vrut să-l împrumute până la finalul sezonului 2018-2019, ca mai apoi să-l transfere definitiv în schimbul a 100.000 de euro. Denis Haruţ s-a opus mutării, iar Valeriu Răchită a dezvăluit motivul din spatele deciziei luate de fotbalistul de 21 de ani.

ADVERTISEMENT

“Mi-a spus că dacă ajunge acolo pierde banii de aici. E clar că el vrea doar banii lui Poli fără să facă nimic în schimb”, spunea Valeriu Răchită, antrenor al lui Poli Timişoara în perioada ianuarie-iunie 2019.


ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!