News

UBER nu va fi interzis în România! Ce a declarat ministrul Transporturilor

14.05.2019 | 15:04
Răzvan Cuc spune că nu s-a pus niciodată problema ca UBER să fie interzisă. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

UBER nu va fi interzis în România! Acesta este anunțul pe care l-a făcut Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor care a precizat că are toată deschiderea pentru aplicațiile ride-sharing. Deși, în ultima perioadă, atât taximetriștii prin diferite proteste, cât și mai mulți transportatori au solicitat în mod public interzicerea companiei, ministrul a spus că singurul lucru pe care îl urmărește este eliminarea pirateriei din domeniu.

UBER nu va fi interzis în România!

Taximetriștii au fost de departe cei mai vehemenți, aceștia organizând mai multe mitinguri în Piața Victoriei. Toți au cerut să fie reglementată legislația privind transportul în regim de taxi, dar au solicitat și interzicerea aplicațiilor ride-sharing. Nici gând – le-a transmis Răzvan Cuc. Ministrul a precizat că aplicațiile de genul UBER, Clever sau Bolt vor fi funcționale. Mai mult de atât, adoptarea unei legislaţii pentru cei care oferă astfel de servicii, se amână.

“Sub nicio formă nu s-a pus problema de așa ceva! Din contră, cred că atât eu, cât și vicepremierul Daniel Suciu am avut toată deschiderea față de cei care folosesc alte aplicații. Avem în lucru un proiect de OUG care va reglementa acest domeniu, la care au lucrat mai multe ministere și care va urma procedura consultării publice.

UBER nu va fi interzis în România! Razvan Cuc, ministru Transporturilor, participa la sedinta de Guvern, miercuri, 8 mai 2019, la Palatul Victoria din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Răzvan Cuc într-o discuție cu Ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba. sursa foto: mediafax.ro

Aplicațiile ride-sharing sunt în top

Nu înțeleg de ce aruncă unii fake news de genul acesta, întrucât nici Ministerul Dezvoltării și nici Ministerul Transporturilor nu au adoptat vreodată un act care să elimine vreo aplicație de acest gen de pe piață. Noi ne dorim ca toate domeniile să fie reglementate și să combatem pirateria”, a declarat Răzvan Cuc. De remarcat că în clipa de față, în România, sunt aproximativ 3 milioane de utilizatori activi de astfel de aplicaţii.

Cel mai recent studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că 100% dintre utilizatorii de aplicaţii de mobilitate urbană vor ca acestea să existe în continuare pe piaţa locală. Eficienţa, rapiditatea, siguranţa, calitatea serviciilor şi evaluarea comportamentului şoferului reprezintă factorii pentru care aceștia preferă aplicațiile ride-sharing.