Un copil de 14 ani a devenit călăul unui bărbat, care aparent, nu era cel vizat. Un prizonier l-ar fi contactat pe rețelele de socializare pe adolescent pentru a comite această crimă, cu scopul de a se răzbuna.
Un deținut din Marsilia, Franța, ar fi recrutat pe rețelele de socializare un copil de 14 ani pentru a executa, cu promisiunea unei sume consistente de bani, o altă persoană, potrivit publicației The Guardian. Această crimă era în scopul răzbunării.
Pușcăriașul, în vârstă de 23 de ani, i-a promis adolescentului suma de 50.000 de euro dacă reușește să asasineze persoana indicată de el. Ucigașul a împușcat cu sânge rece, în ceafă, un șofer de Bolt de 36 de ani.
Primele informații spun că victima nu era persoana vizată, iar după crimă, deținutul l-a dat pe mâna poliției pe cel care l-a angajat să ucidă. Șoferul de Bolt era cunoscut în Marsilia ca fotbalist amator și nu avea legătură cu bandele care făceau trafic de droguri.
Tânărul ucigaș deținea un pistol Magnum și știa că trebuie să ia un taxi pentru a ajunge la victimă. I-a cerut șoferului să-l aștepte, însă bărbatul a refuzat. Adolescentul l-a împușcat în ceafă, apoi a fugit și s-a ascuns.
„A recrutat un minor de 14 ani din Vaucluse și a organizat lucrurile pentru ca acesta să fie luat cu mașina și dus într-o cameră de hotel din Marsilia. Tânărul deținea un revolver 357 Magnum”, a declarat procurorul Bessone, potrivit sursei citate.
După ce a comis crima și s-a adăpostit, acesta a sunat persoanele de contact în scopul de a primi ajutor. Prizonierul, în schimb, a sunat la poliție și a raportat cele întâmplate, oferindu-le oamenilor legii până și locația exactă a băiatului. Minorul a fost arestat și audiat.
Autoritățile franceze au precizat faptul că minorul de 14 ani a fost angajat să comită o crimă din răzbunare din cauza morții unui băiat de 15 ani. Același prizonier a contactat, cu o săptămână în urmă, un minor de 15 ani. I-a promis suma de 2.000 de euro.
Misiunea tânărului de a intimida un membru dintr-o bandă rivală care se ocupa de traficul de droguri a eșuat. I s-a spus că trebuie să tragă în ușa persoanei vizate, iar apoi să o incendieze, însă a fost văzut și „înjunghiat de 50 de ori”, apoi ars, potrivit sursei. Minorul de 14 ani a fost contactat câteva zile mai târziu pentru răzbunare.