Armata ucraineană a lansat cel puțin 34 de drone asupra Moscovei în cadrul celui mai mare atac de acest fel de la începutul războiului.
O femeie în vârstă de 50 de ani a suferit arsuri la nivelul feței, gâtului și mâinilor după ce dronele au provocat un incendiu în satul său situat la sud-est de Moscova, a declarat guvernatorul local Andrei Vorobyov.
Nimeni nu ar fi fost rănit în interiorul orașului, însă canalele rusești de pe aplicația de mesagerie Telegram au prezentat rapoarte ale martorilor oculari cu privire la resturi de drone care au incendiat case din suburbii.
„O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist folosind drone de tip avion pe teritoriul Federației Ruse a fost zădărnicită”, a declarat Ministerul Apărării.
Atacul a determinat autoritățile ruse să închidă temporar principalele trei aeroporturi din capitala Rusiei, a anunțat Rosaviaţia, agenţia federală rusă de transport aerian.
Potrivit unui anunț făcut de primarul Moscovei pe Telegram, 32 de drone fuseseră distruse până la ora locală 9:00 în districtele Ramenskoe şi Kolomenski din regiunea Moscova, precum şi în oraşul Domodedovo, aflat la sud-vest de Moscova. Populația regiunii Moscova este de peste 21 de milioane de locuitori
„Potrivit informaţiilor preliminare, nu există pagube sau victime la locul căderii resturilor”, a declarat Serghei Sobianin, pe Telegram. „Serviciile de urgenţă sunt la locurile respective”, a adăugat el. Ulterior, autoritățile au anunțat că o persoană a fost rănită.
„Pentru a asigura siguranţa zborurilor aeronavelor civile, au fost introduse restricţii temporare în funcţionarea aeroporturilor Domodedovo, Şeremitievo şi Jukovo, începând cu ora 7:30 (ora locală n.r.)”, a anunțat Rosaviaţia, agenţia federală rusă de transport aerian, pe Telegram. După câteva ore, restricţiile au fost ridicate.
În atacul de duminică au fost lansate drone și asupra altor regiuni din Rusia. Au fost incendiate peste noapte mai multe clădiri nerezidențiale în regiunile Kaluga şi Briansk, au informat duminică guvernatorii regionali. Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus 17 drone deasupra regiunii Briansk. De asemenea, au fost depistate drone şi în regiunea Orlov.
Armata rusă a anunțat că, în total, a doborât 70 de drone ucrainene, dintre care jumătate în regiunea Moscovei. Pe lângă cele 34 de drone doborâte în apropierea capitalei, alte aparate au fost neutralizate, potrivit armatei ruse, în regiunile Kaluga (7) şi Tula (2), învecinate cu regiunea Moscova, şi în trei regiuni de la frontiera cu Ucraina: Briansk (14), Oriol (7) şi Kursk (6).
Poliţia din Republica Moldova a anunțat că, duminică, în jurul orei 10:00, poliţiştii din Căuşeni au fost sesizaţi de un locuitor al satului Fîrlădeni despre prezenţa unei drone pe un câmp din apropierea localităţii.
„Informaţiile au fost comunicate imediat autorităţilor competente, iar în zona căderii dronei accesul cetăţenilor a fost restricţionat.
La faţa locului sunt prezente toate serviciile specializate, iar specialiştii secţiei tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP urmează să investigheze aparatul de zbor. Vom reveni cu detalii”, se arată în anunțul Poliției Republicii Moldova, citat de NewsMaker.