News

Ucraina, atac masiv în Crimeea: radar de 5 milioane de dolari al armatei ruse distrus

Un radar al armatei ruse în valoare de 5 milioane de dolari, din Crimeea, a fost distrus joi, 28 noiembrie, în urma unui atac lansat de armata din Ucraina.
28.11.2024 | 21:54
Ucraina atac masiv in Crimeea radar de 5 milioane de dolari al armatei ruse distrus
Pierdere importantă pentru ruși în Crimeea: radar de milioane de dolari distrus de armata din Ucraina. Sursa foto: X / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un radar extrem de important instalat de forțele ruse în Peninsula Crimeea, regiune anexată ilegal de soldații lui Putin în 2014, a fost distrus complet de armata din Ucraina.

Pierdere importantă pentru ruși în Crimeea: radar de milioane de dolari distrus de armata din Ucraina

De la începutul războiului din Ucraina până în prezent, forțele Kievului au lansat mai multe atacuri asupra Peninsulei Crimeea. În iulie 2023, Podul Kerci din regiune a fost avariat serios.

ADVERTISEMENT

La acea vreme, traficul rutier a fost oprit după ce au fost raportate mai multe explozii. Rusia a anunțat atunci că două persoane au murit și un copil a fost rănit. Podul leagă Rusia de peninsula Crimeea.

Joi, 28 noiembrie, în ziua de război cu numărul 1009, serviciile secrete militare ucrainene anunță că au lovit din nou o țintă din Crimeea. E vorba de un sistem radar rusesc în valoare de 5 milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Astăzi, 28 noiembrie 2024, în urma unei operațiuni reușite a Serviciului de informații pentru apărare al Ucrainei, un sistem radar rusesc Podlet a fost distrus în apropierea satului Kotovske din vestul Crimeei ocupate temporar.

ADVERTISEMENT

Radarul mobil Podlet 48YA6-K1 este utilizat de inamic pentru detectarea țintelor aeriene la altitudini joase și extrem de joase în condiții dificile de interferență”, anunță Ministerul Apărării de la Kiev.

ADVERTISEMENT

Un astfel de radar joacă un rol cheie în activitatea militară a rușilor. El este conceput pentru a furniza informații de ochire pentru sistemele de apărare aeriană S-300 și S-400. Costul estimat al sistemului radar inamic distrus ”Podlyot” este de 5 milioane de dolari”, a scris pravda.ua.

Ucraina este la al doilea succes de acest gen în Crimeea. Un alt sistem similar a fost distrus de forțele ucrainene în luna aprilie. Atacul a lovit atunci postul de antenă și generatorul diesel al stației.

ADVERTISEMENT

Rusia, atac cu 90 de rachete și 100 de drone în Ucraina

Nu doar forțele ucrainene au lansat atacuri masive asupra Rusiei. Noaptea trecută, și Rusia a lansat 90 de rachete și 100 de drone asupra Ucrainei. Putin a anunțat că 17 obiective militare din statul vecin au fost distruse.

Noaptea trecută am efectuat un atac masiv, folosind 90 de rachete de clase similare și 100 de drone. Țintele au fost obiective ale infrastructurii militare, ale industriei de apărare și sistemele lor de susținere”, a spus Vladimir Putin, citat de Rador.