News

Decizie istorică la Casa Albă. Ucraina va primi bani și arme noi din partea SUA. Sumă imensă aprobată în două tranșe

SUA a autorizat un ajutor în valoare de 600 de milioane de dolari pentru Ucraina. Casa Albă va furniza echipamente militare și muniție, precum și servicii de securitate.
26.02.2022 | 14:11
Decizie istorica la Casa Alba Ucraina va primi bani si arme noi din partea SUA Suma imensa aprobata in doua transe
Decizie istorică la Casa Albă. Ucraina va primi bani și arme noi din partea SUA. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

SUA a luat decizia să ofere Ucrainei până la 600 de milioane de dolari sub formă de “asistenţă militară imediată.”

Preşedintele american Joe Biden a semnat vineri noapte un memorandum pentru a trimite Ucrainei acest ajutor care este împărțit în două părți, informează site-ul Pravda.com.

ADVERTISEMENT

”Administrația președintelui american Joe Biden a înregistrat în Registrul Federal de Acte o decizie semnată de acesta și prin care se oferă asistență financiară și arme noi Ucrainei”, se arată în deschiderea știrii publicate de eurointegration.com.ua.

Președintele SUA, Joe Biden, a autorizat un ajutor de 600 de milioane de dolari pentru Ucraina

Aproximativ 350 milioane de dolari vor fi furnizate pentru arme, echipamente militare și muniție, precum și servicii de securitate care vor fi selectate în conformitate cu cererile autorităților din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Decizia luată de Casa Albă nu specifică ce elemente ale echipamentului de apărare vor fi furnizate. Ucraina trimisese anterior o cerere către Statele Unite pentru a oferi un sistem de apărare antirachetă, informează eurointegration.com.ua.

Al doilea pachet este în valoare de 250 de milioane de dolari. Acesta va fi furnizat sub formă de subvenții “dacă se stabilește că este afectată importanța intereselor de securitate din SUA.”

ADVERTISEMENT

Anterior, un astfel de sprijin a fost utilizat, în special, pentru a cumpăra în numele Ucrainei armament de la producătorii americani de arme, conform sursei citate.

Probleme legate de modul cum vor fi livrate armele trimise de SUA către Ucraina

Trebuie remarcat faptul că livrările anterioare ale echipamentului militar în Ucraina au fost făcute pe calea aerului. În prezent acest lucru este imposibil din cauza închiderii traficului aerian deasupra Ucrainei. În aceste condiții este posibil ca armele să fie trimise țărilor vecine. Printre ele se află și Polonia, membră a NATO.

ADVERTISEMENT

Totodată, administrația SUA a solicitat Congresului 6,4 miliarde de dolari pentru a răspunde invaziei ruse în Ucraina, dintre care 2,9 miliarde de dolari vor fi destinate asistenţei de securitate, ajutorului umanitar, măsurilor de stabilizare economică şi sprijinului pentru ţările vecine Ucrainei.

Acești bani vor fi distribuiţi prin intermediul Departamentului de Stat şi al Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID).

Alte 3,5 miliarde sunt alocate Departamentului Apărării, a informat presa americană vineri seară, potrivit EFE.

ADVERTISEMENT