ADVERTISEMENT
Hotnews

UE închide uşa Moldovei, Ucrainei şi Georgiei

Proiectul declaraţiei finale a Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc luna aceasta la Riga, nu conţine nici o frază care să indice deschiderea Uniunii Europene către o viitoare...
Autor: Ionuţ Cataramă | 04.05.2015 | 11:56
UE închide uşa Moldovei, Ucrainei şi Georgiei

Proiectul declaraţiei finale a Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc luna aceasta la Riga, nu conţine nici o frază care să indice deschiderea Uniunii Europene către o viitoare admitere a Moldovei, Ucrainei şi Georgiei, ceea ce reprezintă un pas înapoi faţă de summit-ul din 2013 de la Vilnius şi o indicaţie că războiul din Ucraina şi intimidările Rusiei au dat roade la Bruxelles.

ADVERTISEMENT

Proiectul de declaraţie a intrat în posesia jurnaliştilor de la Europa Liberă, care scriu că textul a fost dezbătut timp de o lună la Bruxelles, de către diplomaţi din statele membre UE, iar versiunea iniţială, întocmită de către Serviciul European pentru Acţiune Extenă (SEAE), a primit mai multe amendamente, dar nici unul suficient de ambiţios încât să recunoască aspiraţiile europene ale celor trei foste republici sovietice.

Documentul, care urmează să fie adoptat de către şefii de guverne la Summitul de la Riga, ce se va desfăşura în perioada 21-22 mai, a fost trimis celor şase state membre ale Parteneriatului – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, unde a fost primit prost. Cele trei ţări, care au semnat recent acorduri de asociere cu UE, sperau ca Summitul de la Riga să le recunoască în mod clar aspiraţiile ca într-o zi să adere la blocul european. În acest moment, şansele ca acest lucru să se întâmple se apropie de zero.

ADVERTISEMENT

Potrivit Europei Libere, singura menţiune relativă la relaţiile dintre statele Parteneriatului Estic şi UE este conţinută într-o frază atât de vagă şi golită de orice fel de angajament încât nu înseamnă aproape nimic din punctul de vedere al acţiunii politice. Ea afirmă că „în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi Parteneriatului Estic, participanţii reafirmă dreptul suveran al fiecărui partener de a alege liber nivelul ambiţiilor şi scopurilor la care aspiră în legătură cu Uniunea Europeană. Revine UE şi (membrilor săi) suverani să decidă cum vor să procedeze în relaţiile lor”.

Europa Liberă subliniază că diplomaţii europeni şi-au propus ca declaraţia de la Riga să nu fie nici mai mult, dar nici mai puţin ambiţioasă ca declaraţia de la Summitul Parteneriatului de la Vilnius, în 2013. Acest obiectiv a fost însă ratat de vreme ce limbajul folosit în declaraţia summitului din capitala Lituaniei cu privire la calea către aderarea la UE era mult mai clar: „Participanţii la Summitul de la Vilnius îşi reafirmă recunoaşterea aspiraţiilor europene şi opţiunii europe ale unor parteneri şi angajamentul lor de a construi o democraţie profundă şi durabilă. În acest context, ei iau notă de angajamentul acelor parteneri de a urma aceste obiective. Participanţii reafirmă rolul special al Parteneriatului în susţinerea celor care doresc relaţii mai apropiate cu UE”.

ADVERTISEMENT

Summitul de la Riga reprezintă o repliere diplomatică a Uniunii Europene, care închide astfel uşa aderării celor trei state şi blochează, cel puţin pe termen mediu, parcursul european al statelor Parteneriatului Estic. Nicăieri nu este acest lucru mai evident decât în refuzul de include în document o frază referitoare la Ucraina, care, potrivit Europei Libere, fusese deja agreată de miniştrii de Externe ai UE încă de anul trecut, potrivit căreia Acordul de Asociere cu Ucraina semnat la 21 martie 2014 „nu reprezintă scopul final al cooperării UE-Ucraina”. Scoaterea ei din declaraţia de la Riga reprezintă dovada că la nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia de a suprima orice formulă care ar putea reprezenta un angajament privind extinderea spre Est şi că această decizie a fost luată într-un cerc restrâns, împotriva celor hotărâte de reuniunea miniştrilor de Externe ai UE.

Din acest punct de vedere, declaraţia de la Riga reprezintă o confirmare că UE a decis să joace după cum cântă Rusia în estul Europei şi să cedeze presiunilor şi ameninţărilor Moscovei, care îşi vede astfel răsplătită politica de agresiune. Acest lucru este evident şi din limbajul utilizat referitor la războiul din estul Ucrainei. Potrivit Europei Libere, versiunea iniţială afirma că „evenimentele din Ucraina arată că principiile fundamentale ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale nu pot fi subevaluate în secolul al XXI-lea pe continentul european. Participanţii la summit se declară pregătiţi să ajute la depăşirea celei mai mari rupturi din Europa de la sfârşitul Războiului Rece. Cetăţenii noştri se aşteaptă de la noi să prevenim repercusiuni negative suplimentare la adresa stabilităţii continentului nostru, iar noi suntem hotărâţi să facem acest lucru”.

ADVERTISEMENT

Din versiunea actualizată, a dispărut însă tocmai „hotărârea” europenilor de a face ceva în legătură cu Rusia şi situaţia din Ucraina. În versiunea actuală, mult îndulcită, se arată că „participanţii la summit susţin cu putere toate eforturile vizând dezescaladarea şi soluţionarea politică, în baza respectării independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Ei îndeamnă toate părţile să implementeze rapid şi integral acordul din septembrie 2014 de la Minsk şi pachetul de măsuri în vederea implementării acestuia din februarie 2015”, adăugând că ei „se aşteaptă ca toate părţile să-şi onoreze angajamentele asumate în acest cadru”. „A susţine” şi a exprima „aşteptări” nu atrage însă nicio o obligaţie din partea UE, indiferent cât de „puternică” este această susţinere şi cât de înalte sunt aşteptările. Summitul de la Riga se anunţă ca un nou moment „München” în istoria Europei, când un întreg continent cedează politicii de forţă a unui agresor şi sacrifică trei ţări europene de dragul unei stabilităţi iluzorii. Pentru că nu există nici o garanţie că, o dată ce îşi va fi atins obiectivele în Ucraina şi Moldova, Rusia se va opri aici.

Sursă: www.romanialibera.ro

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!