Finalissima, super-duelul dintre campioana europeană Spania și câștigătoarea Copa America, Argentina, urma să se dispute pe 27 martie în Qatar, însă locația s-ar putea schimba din cauza situației tensionate din Asia. SUA și Israelul au atacat Iranul, iar asiaticii au reacționat, lansând la rândul lor atacuri asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu. UEFA a oferit o primă reacție cu privire la meciul așteptat de toată planeta.
UEFA a anunțat că o decizie cu privire la locația unde ar urma să se dispute Finalissima se va lua până la finalul săptămânii viitoare. Federațiile din Spania și Argentina au cerut o rezolvare cât mai rapidă a situației, ținând cont de faptul că fereastra internațională din martie va fi ultima înainte de Cupa Mondială.
„Discuțiile continuă cu organizatorii locali, care au depus un efort imens pentru a se asigura că meciul va fi un succes. O decizie finală este așteptată până la finalul săptămânii viitoare. În acest moment, nu este luată în considerare o altă locație”, a anunțat UEFA, conform Reuters.
Pare greu de crezut că Finalissima se va disputa în Qatar, deoarece în zonă au existat probleme după atacul Iranului, iar meciurile din campionatul intern au fost amânate, inclusiv cel al echipei antrenate de fostul selecționer al României, Cosmin Contra, care a oferit o reacție în exclusivitate pentru FANATIK după cele întâmplate.
În acest context, există o posibilitate reală ca partida programată pe 27 martie să se joace în Europa. Principala variantă ar fi Londra, oraș care a găzduit ediția din 2022, câștigată de Argentina cu 3-0 contra Italiei. Meciul nu va putea să se dispute pe aceeași arenă însă, deoarece stadionul Wembley va găzdui partida amicală dintre Anglia și Uruguay chiar pe 27 martie. Alte variante ar fi Milano sau Roma.
Federația Spaniolă așteaptă un răspuns din partea UEFA cu privire la Finalissima, însă ibericii iau în considerare și varianta de a disputa un amical contra unei alte țări, în cazul în care partida cu Argentina nu va fi organizată din timp. Pe 30 martie, „La Roja” va disputa un amical contra Egiptului.