UEFA a lămurit situaţia demisiei lui Ionuţ Lupescu

Mirela Apostol   
in Stiri sportive
13/04/2018, 18:25
UEFA a lămurit situaţia demisiei lui Ionuţ Lupescu

“Lupescu a minţit pe toată lumea, spunând că a demisionat de la UEFA pentru a veni să salveze fotbalul românesc. Am dovada că a minţit. Este un contract suspendat, un concediu fără plată, nicidecum o demisie. Astfel de lucruri apar când ai în ADN minciunea şi trişarea”, a spus Răzvan Burleanu.

UEFA a confirmat însă că Ionuţ Lupescu şi-a depus demisia din funcţia pe care o deţinea în cadrul Comisiei Tehnice:

“Domnul Lupescu n-a mai lucrat la UEFA din februarie”

“UEFA confirmă că Ioan Lupescu, Director pentru Dezvoltare Tehnică, nu mai lucrează pentru noi. În momentul în care a hotărât să candideze la FRF, ne-a comunicat decizia sa de a demisiona. Pentru că n-a fost suficient timp pentru a finaliza toate formalităţile legate de întreruperea angajamentului său cu UEFA, departamentul nostru de resurse umane l-a pus pe Ionuţ Lupescu în concediu fără plată.

De la acea dată, 12 februarie 2018, domnul Lupescu nu a mai lucrat la UEFA, nu a mai fost plătit de UEFA şi nu a mai avut acces în sediul UEFA”, se arată în răspunsul trimis de UEFA Gazetei Sporturilor.