”Tricolorii” sunt liderii grupei din Liga Națiunilor și o victorie la Kaunas ar asigura în mare parte locul 1. Întâlnirea va avea loc marți, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe stadionul Dariaus ir Gireno.
Pentru jocul Lituania – România, din etapa a 4-a a Ligii Națiunilor, UEFA a delegat o brigadă de arbitri din Scoția. La centru se va afla Nicholas Walsh, în vârstă de 33 de ani, care în sezonul acesta a condus 5 meciuri în campionatul Scoției, unul în liga secundă, două în Cupa Ligii și trei în cupele europene.
Walsh va fi ajutat la cele două linii de asistenții Graeme Stewart și Calum Spence, în timp ce arbitru de rezervă va fi Christopher Graham. În camera VAR se vor afla John Beaton şi Ross Hardie.
Scoțianul Nicholas Walsh a fost rezervă la partida de pe Arena Națională din 15 octombrie 2019, atunci când naționala României a remizat, scor 1-1, cu Norvegia, în preliminariile EURO 2020.
”Tricolorii”, conduși la acel moment de pe banca tehnică de Cosmin Contra, au deschis scorul prin Alexandru Mitriță (62), dar nordicii au restabilit egalitatea prin Alexander Sorloth (90+2). În startul reprizei secunde, la scorul de 0-0, George Pușcaș a ratat un penalty.
La nivel de echipe de club, Nicholas Walsh s-a aflat la centru la una dintre cele mai mari umilințe suferite de FCSB în cupele europene. Scoțianul a arbitrat întâlnirea pierdută de ”roș-albaștri” acasă, scor 0-5, cu danezii de la Silkeborg, în faza grupelor Conference League din sezonul 2022-2023.
Cu doar două luni înainte, Walsh a condus meciul Universitatea Craiova – Hapoel Beer Sheva 1-1, din prima manșă a play-off-ului din Conference League, desfășurat pe stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin.
Israelienii au deschis scorul la mijlocul reprizei secunde, dar oltenii au egalat 5 minute mai târziu prin Andrei Ivan, dintr-un penalty dictat de arbitrul scoțian. Acesta a acordat și două cartonașe roșii, câte unul de fiecare parte, de la ”alb-albaștri” fiind trimis mai devreme la cabine Paul Papp.
În actualul sezon al cupelor europene, Nicholas Walsh a arbitrat două partide din preliminariile Europa League și jocul Brest – Sturm Graz 2-1, din faza grupei de Champions League, în care a arătat 10 cartonașe galbene și unul roșu.