UEFA a oferit în cursul zilei de miercuri prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial ultimele detalii despre situațiile cluburilor din Europa monitorizate atent în ultimul an din punct de vedere financiar. Este vorba inclusiv despre câteva nume mari, precum PSG, Inter Milano, echipa la care antrenor este românul Cristi Chivu, AS Roma, AC Milan, Olympique de Marseille sau AS Monaco, dar și despre cluburi din plan secund la nivel continental, dar importante în țările lor, ca de exemplu Beșiktaș, Trabzonspor sau Royal Antwerp.
Concret, s-a pus problema ca aceste echipe să primească diferite sancțiuni în cazul în care nu ar fi reușit să îndeplinească anumite obiective stabilite anterior din această perspectivă financiară, chestiuni valabile în general pentru sezonul trecut, 2025-2026, dar într-o anumită măsură și pentru perioadele de monitorizare încheiate în anii calendaristici precedenți, respectiv 2023, 2024 și 2025.
Astfel, AC Milan, Inter Milano, PSG, AS Monaco, Beșiktaș, Trabzonspor și Royal Antwerp au scăpat de sancțiuni după ce au îndeplinit înțelegerile făcute anterior cu UEFA privitoare la veniturile înregistrate din activități fotbalistice în sezonul 2025 – 2026, cu tot cu perioadele de raportate încheiate în 2023, 2024 și 2025, după cum s-a notat anterior. Totuși, aceste cluburi vor rămâne sub monitorizare pe toată durata stagiunii 2026 – 2027, după cum forul de la Nyon a informat prin intermediul site-ului oficial.
În schimb, cei de la Marseille și Roma nu au fost la fel de „norocoși”. Cele două cluburi nu au reușit până la termenul limită să atingă obiectivele financiare stabilite anterior împreună cu UEFA în materie de venituri înregistrate exclusiv din fotbal în sezonul 2025 – 2026, astfel încât au fost amendate de către forul continental.
În ceea ce îi privește pe francezi, s-a constatat că s-a ajuns în această situație în principal după ce veniturile tuturor cluburilor din Ligue 1 obținute din drepturile de televizare s-au „prăbușit” dramatic în timpul sezonului 2025 – 2026, chestiune despre care se crede că ar urma să genereze efecte negative și pe parcursul stagiunii 2026 – 2027. Și din acest motiv, printre altele, cei de la Marseille nu au reușit să îndeplinească cerințele stabilite alături de UEFA.
Din acest motiv, francezii au primit în primul rând o pedeapsă constând în excluderea din următoarea competiție continentală în care echipa se va califica în următoarele trei sezoane, însă doar în cazul în care clubul nu îndeplinește cerința referitoare la veniturile înregistrate din activități fotbalistice nici în sezonul 2026 – 2027. De asemenea, gruparea de pe „Stade Velodrome” nu va putea să înregistreze jucători noi pe Lista A în următorul sezon de cupe europene.
Nu în ultimul rând, Olympique de Marseille a primit cu această ocazie și o amendă în valoare de 6 milioane de euro, doar pentru această chestiune. În plus, francezii au mai fost amendați și cu alte 4 milioane de euro pentru încălcarea prevederilor referitoare la costurile pentru întărirea echipei per an calendaristic, care în mod normal ar trebui să fie sub 70% din bugetul total. De asemenea, pentru acest ultim aspect, și clubul italian AS Roma a primit o amendă de la UEFA, tot în valoare de 4 milioane de euro. Totodată, echipa din Serie A a mai fost sancționată și cu alte două milioane de euro pentru neîndeplinirea obiectivului financiar intermediar asumat până la finalul anului 2025.