Turan Tovuz, grupare care a terminat pe locul 3 în prima ligă din Azerbaidjan și a obținut astfel calificarea în turul 2 preliminar al Conference League, a fost exclusă de UEFA din cauza unui scandal din 2019, când 7 jucători ai echipei au fost suspendați pe viață pentru trucare de meciuri. Azerii se numărau printre posibilii adversari ai celor de la FCSB și CFR Cluj.
UEFA a anunțat miercuri, 3 iunie, că Turan Tovuz a fost exclusă din Conference League. „PFK Turan Tovuz nu este eligibilă pentru a participa în sezonul 2026/2027 al UEFA Conference League din cauza neîndeplinirii criteriului de admitere impus de articolul 4.01(g) din Regulamentul UEFA Conference League 2026/2027, adică pentru implicarea directă și/sau indirectă în activități care vizează aranjarea sau influențarea rezultatului unui meci la nivel național sau internațional”, a precizat forul european pe site-ul oficial.
Gruparea din Azerbaidjan, care s-ar fi aflat la a doua participare într-o cupă europeană, a reacționat imediat și a dezvăluit că va face apel la TAS. „Clubul nostru va întreprinde toate demersurile juridice necesare pentru modificarea acestei decizii și pentru a ne asigura participarea în Conference League, competiție pentru care ne-am calificat respectând toate principiile sportive.
În acest sens, va fi depus un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)”, au transmis cei de la Turan Tovuz, într-un comunicat. Sancțiunea dură aplicată de UEFA se datorează unui scandal uriaș din 2019, când 7 jucători de la Turan Tovuz au fost suspendați pe viață de Federația din Azerbaidjan pentru trucare de meciuri.
Dacă decizia UEFA de a o exclude pe Turan Tovuz se confirmă, lista cu adversarii pe care FCSB și CFR Cluj îi pot întâlni în turul 2 preliminar al Conference League se modifică. Locul din turul 2 ar urma să fie preluat de Neftci Baku, grupare antrenată în trecut de Laurențiu Reghecampf și Adrian Mutu, care a terminat pe poziția a 4-a în ediția precedentă a campionatului din Azerbaidjan, la egalitate de puncte cu Turan Tovuz, însă cu mai puține victorii.
De asemenea, locul celor de la Neftci din turul 1 preliminar al Conference League ar urma să revină echipei care a terminat pe poziția a 5-a în campionatul din Azerbaidjan, FK Zira. Tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar al UEFA Conference League va avea loc pe 17 iunie, iar partidele se vor disputa pe 23 și 30 iulie. CFR Cluj s-a calificat în această fază după ce a ocupat locul 3 în play-off, în timp ce FCSB și-a asigurat prezența după ce a trecut de rivala Dinamo în finala barajului.