Dacă finala Ligii Campionilor va fi găzduită de stadionul Stade de France, din Saint-Denis, Formula 1 rămâne fără Marele Premiu ale Rusiei în 2022, care trebuia să se desfășoare între 23 și 25 septembrie, la Sochi.
„Campionatul Mondial de Formula 1 se desfășoară în țări din întreaga lume, cu o viziune pozitivă și cu speranța că poate uni toți oamenii și că poate strânge într-un loc toate națiunile. Privim cu tristețe ceea ce se întâmplă în Ucraina și suntem în stare șoc. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte și să devină de o manieră pacifistă.
Joi, Formula 1 și FIA au discutat poziția pe care o are sportul nostru în legătură cu aceste evenimente, iar concluzia este că, în aceste circumstanțe, nu putem susține Marele Premiu al Rusiei”, a scris F1 Media, pe Twitter.
— F1 Media (@F1Media) February 25, 2022
UEFA a anunțat oficial că a finala Ligii Campionilor din acest sezon nu se va mai juca la Sankt Petersburg, gazdă pentru acest eveniment urmând să fie Paris.
”Comitetul Executiv al UEFA a decis să mute finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg pe Stade de France din Saint-Denis. Meciul se va juca așa cum era programat inițial sâmbătă, 28 mai, la ora 22:00”, se arată în comunicatul forului european.
De asemenea, Comitetul Executiv a mai hotărât că echipele naționale ruse și ucrainene, precum și cluburile din aceste țări care joacă în competițiile UEFA vor fi obligate să-și dispute meciurile de pe teren propriu în locații neutre până la noi ordine.
Site-ul ucrainean football.ua, citând ESPN, scrie că șase orașe și-au manifestat disponibilitatea de a găzdui finala Ligii Campionilor din acest sezon.
Este vorba de arena Wembley din Londra, de Stadionul Olimpic din Roma, de Camp Nou din Barcelona, și de cele pe care evoluează echipele PSG, Bayern Munchen și Ajax Amsterdam.
Așa cum era de așteptat, UEFA va muta locul de disputare al finalei Ligii Campionilor, sezonul 2021-2022. Associated Press susține că vineri, 25 februarie, forul continental va anunța oficial faptul că ultimul act nu va mai avea loc la St. Petersburg, pe stadionul „Krestovsky”.
Liga Campionilor a ajuns în faza optimilor de finală şi mai sunt trei luni până la finala competiţiei, însă conflictul dintre Rusia şi Ucraina ar putea să pericliteze planurile UEFA. Ultimul act al Champions League e programat să se dispute, pe 28 mai, pe stadionul “Krestovsky” din Sankt Petersburg.
Situaţia în conflictul dintre Rusia şi Ucraina rămâne tensionată, însă UEFA nu ia, încă, în calcul schimbarea gazdei finalei Ligii Campionilor. “Nu există, pentru moment, planuri pentru a schimba gazda finalei”, a fost anunţul făcut de UEFA, însă forul continental lasă o portiţă deschisă.
Astfel, în cazul escaladării conflictului între Rusia şi Ucraina, UEFA ar putea să ia decizia ca Sankt Petersburg să nu mai fie gazda finalei Ligii Campionilor. Conform presei internaţionale, oficialii forului continental analizează cu atenţie situaţia, în special după ultimele evenimente de la graniţa celor două ţări.
Nu ar fi prima oară când UEFA decide să schimbe gazda finalei Ligii Campionilor, lucru care s-a mai întâmplat la ultimele două ediţii ale competiţiei, însă din cu totul alte motive.
În 2020, finala Ligii Campionilor trebuia să se joace pe stadionul “Ataturk” din Istanbul. Pandemia de coronavirus a dat planurile peste cap, iar UEFA a anunţat, pe 17 iunie 2020, că ultimul act se va juca pe “Estadio da Luz”, după ce fazele eliminatorii s-au transformat într-un turneu Final 8, disputat în Portugalia.
În aceeaşi zi, stadionul “Ataturk” primea finala Ligii Campionilor din 2021, însă situaţia s-a schimbat pe finalul sezonului trecut, după ce în ultimul act au ajuns Chelsea şi Manchester City.
După ce Guvernul britanic a decis ca Turcia să intre, în primăvara anului trecut, pe lista roşie a destinaţiilor de călătorie, fanii celor două echipe nu mai puteau să fie prezenţi la finală. Astfel, pe 13 mai 2021, cu 16 zile înaintea meciului, UEFA a decis să ducă partida pe “Estadio do Dragao”.
Din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, UEFA a decis să introducă o nouă regulă la tragerile la sorţi. Astfel, cluburile ucrainene şi ruse nu se pot întâlni în cupele europene, singura excepţie fiind cazul unei finale.
De asemenea, în preliminariile pentru Campionatele Europene şi Mondiale, dar şi în Liga Naţiunilor, a fost menţinută această regulă. Din nou, excepţia fiind cazul unui meci direct pentru naţionalele Rusiei şi Ucrainei în fazele superioare ale turneelor finale.
Stadionul “Krestovsky” a făcut parte din planul Rusiei pentru găzduirea Campionatului Mondial din 2018, iar arena din Sankt Petersburg a fost inaugurată în aprilie 2017. Costul final a fost de 597.000.000 de euro, cu o capacitate de 67.800 de locuri.
Pe lângă meciuri de la CM 2018, stadionul “Krestovsky” a fost gazdă la Cupa Confederaţiilor 2017 şi la EURO 2020. În plus, arena este “casa” lui Zenit Sankt Petersburg, motiv pentru care poartă denumirea de “Gazprom Arena”, în scopuri comerciale.