Federația Română de Fotbal va primi 17 milioane de euro de la UEFA, pentru următorii patru ani, iulie 2024 – iunie 2028. Forul european a anunțat că va redistribui prin Programul HatTrick către toate asociațiile naționale suma de 935 de milioane de euro, reprezentând 66% din veniturile estimate ale EURO 2024.
FRF nu poate să cheltuiască însă cum vrea cele 17 milioane de euro, ci trebuie să direcționeze banii doar pentru investiții în proiecte de dezvoltare a fotbalului. Forul de la Nyon monitorizează cum sunt folosiți banii din Programul HatTrick.
Cele 17 milioane de euro sunt împărțite astfel:
FRF va beneficia anual de câte un milion de euro pentru acoperirea costurile curente de funcționare a insituției și alte două milioane de euro ca stimulente anuale pentru:
Forul condus de Răzvan Burleanu a ajuns să gestioneze bugete anuale de zeci de milioane de euro. Președintele FRF anunța anul trecut că veniturile realizate de Federație în anul 2022 au fost la un nivel dublu față de anul 2014.
”Din punct de vedere financiar, Federaţia a reuşit să aibă în 2022 venituri de 26 de milioane de euro, dublu faţă de 2014, când am preluat Federaţia Română de Fotbal. Pentru finalul acestui an estimăm să trecem pragul de 31 de milioane de euro”, a declarat Răzvan Burleanu, în aprilie 2023.
Pentru calificarea echipei naționale a României la EURO 2024, FRF va primi 9,25 milioane de euro din partea UEFA. Suma poate crește în funcție de rezultatele pe care le vor obține tricolorii la turneul final din Germania. România este în grupa E alături de Belgia, Slovacia și Ucraina.
Potrivit lui Andrei Vochin, consilierul președintelui Răzvan Burleanu, 40 la sută din premiul UEFA vor ajunge la jucători, ca prime pentru calificare. Asta înseamnă 3,7 milioane de euro. Angajații Federației vor mai împărți și ei 7 la sută din bani, încă 650.000 de euro. Rezultă că, FRF mai rămâne cu aproape 5 milioane de euro.
UEFA acordă următoarele bonusuri la EURO 2024: