News

Ultima extindere a UE: Turcia sau Ucraina? Kievul schimbă regulile jocului lui Erdogan

Ucraina și Balcanii de Vest, ultimele locuri în trenul UE. „Necesitate geopolitică”: Admiterea Kievului, în detrimentul Turciei lui Erdogan
17.05.2023 | 13:56
Ultima extindere a UE Turcia sau Ucraina Kievul schimba regulile jocului lui Erdogan
Rău cu Erdogan, mai rău fără el: UE nu are o politică coerentă cu Turcia / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ascensiunea la putere a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a fost favorizată de americani, prin intermediul NATO, și de europeni, prin eșecul politicii lor migratorie. În timp ce Erdogan se confruntă cu un al doilea tur de scrutin, alegerile prezidențiale din Turcia evidențiază încă o dată lipsa unei politici clare Bruxelles-Ankara.

Un Erdogan reales, ușurare pentru unele capitale UE

Alegerile parlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia au reprezentat o victorie importantă pentru președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdogan. Contrar așteptărilor, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, și Alianța Populară a lui Erdogan – inclusiv Partidul Mișcării Naționaliste (MHP) – au obținut majoritatea în parlament. În plus, Erdogan a obținut un scor mult mai mare decât au prezis sondajele în primul tur al scrutinului prezidențial, 49,42%, în comparație cu principalul său rival din opoziție, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, care a primit 44,95% din voturi.

ADVERTISEMENT

Cu excepția unei surprize majore, Erdogan pare acum pregătit să obțină o victorie în turul doi, la 28 mai. Și, în mod bizar, unii din Uniunea Europeană vor răsufla ușurați. Atât la Bruxelles, cât și în alte capitale ale UE, a crescut îngrijorarea că o președinție Kilicdaroglu va încerca să redefinească și să avanseze calitativ relația Turciei cu UE.  Acest lucru ar include nu numai modernizarea uniunii vamale UE-Turcia și căutarea unui acord privind liberalizarea vizelor, ci ar implica, de asemenea, o posibilă încercare de a relua negocierile de aderare la blocul comunitar, înghețate de mult timp.

Cu toate acestea, momentul în care Kilicdaroglu ar câștiga și ar face o ofertă de resetare a relațiilor cu Bruxelles ar fi dificil pentru UE, venind chiar în alt moment în care capitalele blocului comunitar încep să dezbată și evalueze implicațiile profunde ale aderării Ucrainei la UE. De fapt, este probabil ca liderii blocului să deschidă în mod oficial negocierile de aderare cu Kievul la summitul din decembrie.

ADVERTISEMENT

„Ucraina schimbă regulile jocului”

Îngrijorarea în rândul înalților oficiali europeni este că dorința lui Kilicdaroglu de a revigora negocierile de aderare UE-Turcia ar putea complica dezbaterea, foarte sensibilă, privind extinderea și Ucraina, chiar dacă Kievul se bucură de un sprijin politic semnificativ mai larg decât Ankara în ceea ce privește aderarea. Acest lucru datorită faptului că unele voci de la  Bruxelles, precum și din numeroase capitale ale UE, consideră că prețul admiterii Ucrainei – alături de Balcanii de Vest – în UE ar putea fi necesitatea de a fi clari că Turcia nu va adera niciodată.

”La un moment dat, va trebui să spunem clar că Ucraina și Balcanii de Vest reprezintă ultima extindere. Este de neconceput ca UE să fie capabilă să absoarbă atât Turcia, cât și Ucraina. Piața nu va suporta acest lucru”, a declarat un oficial de rang înalt, vorbind sub protecția anonimatului, notează Politico.

ADVERTISEMENT

Iar din cauza războiului de agresiune al Rusiei, aderarea Ucrainei are un impuls și mai mare. Și chiar dacă se realizează într-un interval de timp de un deceniu sau două, admiterea Kievului în UE este acum văzută ca un fel de necesitate geopolitică. ”Ucraina schimbă regulile jocului” în ceea ce privește Turcia, așa cum a spus un înalt oficial UE.

„Ambiguitate constructivă” la Bruxelles

În mod public, liderii UE ar saluta, bineînțeles, o președinție Kilicdaroglu, în cazul în care acesta ar câștiga. De asemenea, aceștia ar susține agenda sa de reforme și ar semnala dorința de a lucra mai constructiv cu Ankara. Dar războiul din Ucraina a făcut din Turcia o prioritate „de mâna a doua” pentru blocul comunitar, nu doar din cauza rezervelor și prejudecăților de lungă durată ale UE, ci și a imperativelor geopolitice.

ADVERTISEMENT

Dacă Kilicdaroglu ar câștiga la 28 mai, este probabil ca țările membre să se grăbească și să pună Turcia pe ordinea de zi a summitului din iunie pentru a defini o strategie. Dar rezultatul acestor discuții este deja clar: UE se va refugia în ”ambiguitatea constructivă”. Ceea ce înseamnă că, în cazul unei victorii a opoziției turce, negocierile de aderare ar fi probabil reluate, dar știind că acestea vor rămâne deschise. Și, în loc să respingă în mod explicit avansurile lui Kilicdaroglu, cele două părți s-ar concentra în schimb pe o ”agendă pozitivă” mai restrânsă, pe termen scurt.

Sau, după cum a spus un alt oficial UE de rang înalt: ”De ce să pierdem credit politic pentru îngropa un proces care este deja mort?”. Aceasta a fost, în esență, abordarea fostului cancelar german Angela Merkel, care s-a opus personal aderării Turciei la UE, dar a acceptat să rămână ambiguă.

UE ar trebui să fie atentă la ceea ce își dorește

Altfel spus, promisiunile ferme și ambițioase de resetare a relației ar fi puțin probabile. Dar UE ar trebui să fie atentă la ceea ce își dorește. Deși este adevărat că, în cazul în care Erdogan ar câștiga, dezbaterea, altfel dificilă, privind politica de extindere a blocului ar fi evitată, iar relațiile s-ar stabili din nou în tiparul familiar de politici amiabile, tranzacționale și ostile pe care ambele părți le cunosc și le înțeleg, multe provocări ar rămâne – și probabil ar crește – sub președinția sa continuă.

Pe termen foarte scurt, relațiile ar fi probabil calme. Bruxelles-ul ar acorda prioritate livrării unui ajutor financiar de 7 miliarde de dolari pentru a ajuta Turcia să se refacă după cutremurele devastatoare din februarie, în timp ce Ankara s-ar dovedi probabil mai receptivă la presiunile tot mai mari din partea UE – și a Statelor Unite – privind limitarea ajutorului dar Rusiei pentru evitarea sancțiunilor.

Eforturile lui Erdogan de a proteja acordul privind cerealele din Marea Neagră dintre Rusia și Ucraina, susținut de ONU, ar fi, de asemenea, binevenite în Europa. Și, în timp ce ar critica UE pentru că nu face mai mult, Ankara ar colabora în continuare cu Bruxelles pentru a asigura finanțarea de miliarde de euro pentru ajutorarea celor 3,5 milioane de refugiați sirieni aflați în prezent în Turcia.

Dar Kilicdaroglu s-ar putea dovedi, de fapt, chiar mai receptiv la presiunile tot mai mari privind sancțiunile impuse Rusiei. Și ar fi, de asemenea, mult mai probabil dispus să dubleze  eforturile de a proteja acordul privind cerealele din Marea Neagră. Sub conducerea lui Kilicdaroglu, Ankara ar colabora, de asemenea, mult mai constructiv cu Bruxelles-ul în ceea ce privește gestionarea refugiaților sirieni.

Tensiuni reaprinse pe termen lung

Dar, pe termen mediu și lung, dacă Erdogan va câștiga președinția, o nouă regresie democratică și interese geopolitice concurente vor reaprinde semnificativ tensiunile. Negocierile de aderare a Turciei vor rămâne înghețate; actualizarea pactului privind migrația din 2016 sau îndeplinirea unora dintre clauzele acestuia vor rămâne foarte puțin probabile; Bruxelles va continua să refuze cetățenilor turci călătoriile fără viză în blocul comunitar; și nu va exista nici o mișcare în ceea ce privește actualizarea uniunii vamale UE-Turcia din 1995. În schimb, relația UE-Turcia, care stagnează, nu va face decât să se deterioreze și mai mult.

De asemenea, disputele bilaterale dintre Turcia, pe de o parte, și membrii UE Grecia și/sau Cipru, pe de altă parte, vor risca să alimenteze tensiunile dintre Ankara și întregul bloc, ceea ce ar putea prevesti un alt efort al lui Erdogan de a dezlănțui refugiații și migranții asupra Europei. De asemenea, ar putea alimenta tensiuni militare – în special dacă Turcia reia explorarea hidrocarburilor în apele disputate din Marea Mediterană.

 

ADVERTISEMENT