I-au prelungit contractul până în 2020. Cine este următorul

CS Universitatea Craiova a terminat play-off-ul Ligii 1 pe poziţia a 5-a, cu 31 de puncte, iar oltenii vor juca în cupele europene din sezonul următor.

Formaţia din Craiova a avut o şansă şi de a ajunge în finala Cupei României, dar a fost eliminată de FC Voluntari în semifinale. Astfel, sezonul s-a încheiat pentru olteni, iar oficialii echipei pregătesc pentru a întări echipa.

Calancea a semnat până în 2020

Până să anunţe înlocuitorul lui Gigi Mulţescu, FANATIK.RO a aflat că oficialii lui CS Universitatea Craiova au decis să-i prelungească contractul lui Nicolae Calancea. Înţelegerea cu portarul în vârstă de 30 de ani se termina la finalul acestui sezon, iar oltenii au ajuns la un acord cu internaţionalul moldovean pentru a prelungi până în vara anului 2020.

Rămâne şi Mingote?

Asta nu e tot. FANATIK.RO a aflat că Pedro Mingote, jucător care a ajuns la CS Universitatea Craiova în iarnă a fost şi el chemat la negocieri de olteni. Goalkeeper-ul în vârstă de 37 de ani a semnat un contract valabil până la finalul lunii iunie, iar acesta va discuta cu şefii Craiovei pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte viitorul său.

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA G pentru a vedea toate rezultatele meciurilor din Liga Campionilor si Europa League! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi

Calancea a evoluat pe parcursul carierei pentru Krylya Sovetov Samara, FC Zimbru Chişinău, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Voluntari şi CS Universitatea Craiova. Pentru formaţia din Craiova a evoluat în 37 de meciuri.

viewscnt
OraPostulSportEveniment
20:00
Europa League Viktoria Plzen - FCSB
1 EUR4.6546 lei+0,0049
1 USD3.9306 lei-0,0259
1 XAU163.2736 lei-0,0695