Pandemia de coronavirus a dat peste cap sportul mondial. După o lună de criză, cluburile au fost foarte afectate financiar şi au luat măsuri astfel încât să poată supravieţui. Însă nu toate reuşesc să reziste şi prima echipă care va intra în faliment este echipa de volei ACS Volei Municipal Zalău.
Din informaţiile FANATIK, echipa din Zalău se va desființa în criză de coronavirus. Ocupanta locului patru în Divizia A1 nu a mai putut să continue şi va fi nevoită să „pună lacătul”.
De altfel, pe data de 18 martie, Federaţia Română de Volei a decis îngheţarea sezonului. Astfel, Alba Blaj (feminin) şi Arcada Galaţi (masculin) au fost declarate campioanele României. Preşedintele Federaţiei, Gheorghe Vişan, a spus atunci pentru FANATIK că îngheţarea sezonului a fost singura soluţie:
“A fost singura variantă pentru noi. Am fost nevoiți să înghețăm campionatul. Nu puteam să jucăm volei decât după ce ar urma să expire starea de urgență de pe teritoriul țării, adică pe 14 aprilie.
Și să spunem că am putea să jucăm din aprilie, tot nu putem încheia campionatul pentru că suntem obligați să terminăm competiția internă pe 10 mai.
Așa că, înghețarea campionatului a fost singura soluție. Toată lumea a fost de acord cu o astfel de variantă, mai ales în condițiile actuale în care lumea se luptă cu o pandemie de coronavirus”, a spus Vișan în urmă cu o lună.
Însă, există şi o veste bună în ceea ce priveşte echipa de volei din Zalău. Sursele FANATIK susţin că sunt mari şanse ca din toamnă noua echipă din Zalău să se înscrie în liga secundă de volei a României.
Astfel, din toamnă ne aşteptăm să vedem o nouă echipă de volei renăscută la Zalău, însă drumul spre vârf va fi unul greu. Formaţia va porni din a doua divizie şi va fi greu să ajungă din nou între primele clasate din Divizia A1.
Din păcate, majoritatea echipelor din România sunt profund afectate de criza COVID-19 în condiţiile în care cea mai mare parte a cluburilor, indiferent de sport, şi-au trimis jucătorii şi angajaţii în şomaj tehnic în această perioadă.