Schimbare importantă în orașul Popești Leordeni, acolo unde Veolia Apă Servicii a achiziționat compania Vital Blue Aqua și a devenit operatorul principal al serviciilor de apă și canalizare. Astfel, administrând o rețea de distribuție de aproximativ 120 km, din care 55 km reprezintă rețea distribuție apă potabilă, respectiv 65 km rețea canalizare, serviciul de apă și canalizare în orașul Popești Leordeni este furnizat în prezent către 35.000 de consumatori.
„Ritmul accelerat de dezvoltare al localității, precum și posiblitatea Veolia, ca investitor, de a ține ritmul cu evoluția nevoilor locale din punct de vedere al infrastructurii de apă și canalizare, au fost argumentele de bază care au dus la realizarea acestei tranzacții”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia pentru România în legătură cu impactul contractului semnat.
Veolia a anunțat că în perioada următoare, din punct de vedere operațional, eforturile noului management al Vital Blue Aqua vor fi concentrate pe modernizarea rețelelor de apă și canalizare ale furnizorului, precum și modernizarea echipamentelor tehnologice utilizate în activitățile de zi-cu-zi. De asemenea, pentru eficientizarea și modernizarea companiei se are în vedere implementarea unui sistem inteligent de contorizare, care va permite citirea la distanță a consumului de apă la utilizatori. Acesta, dincolo de introducerea unui element de digitalizare în cadrul operațiunilor, va permite și creșterea eficienței acestora.
„Investițiile prioritare ale companiei se vor axa în primii ani pe îmbunătățirea performanțelor, prin creșterea calității serviciului”, a continuat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia pentru România. De remarcat că Veolia Apă Servicii oferă în prezent servicii pentru Administrația Prezidențială, Parlamentul României și Aeroportul Internațional Henri Coandă, dar și pentru centre comerciale și instituții de cercetare.
Compania este operator al serviciului public de alimentare cu apă din orașul Otopeni, începând cu anul 2007, pentru o perioadă de 25 de ani, dar și pentru orașul Chitila, din 2016, pentru o perioadă contractuală de 10 de ani. Totodată grupul Veolia este lider mondial în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate și activează pe piața din România din 1992.