Ultimatum pentru Salomao: Renunţă la bani sau pleacă

Eduard Popa   
in Stiri sportive
06/04/2018, 08:44
Ultimatum pentru Salomao: Renunţă la bani sau pleacă

Portughezul s-a adaptat foarte bine în Bucureşti. Atât el, cât şi soţia sa Sara iubesc Bucureştiul, motiv pentru care Salomao ar dori să îşi ducă până la bun sfârşit contractul. Mai ales că şi antrenorul Bratu l-a cerut pe lusitan şi sezonul viitor. Cu toate acestea, dinamovistul a întâmpinat o problemă… 

Salomao este plătit la Dinamo cu 10.000 de euro pe lună, un salariu care poate fi considerat uriaş începând cu sezonul viitor, când Negoiţă va trece la un buget de austeritate, de 3 milioane de euro. Astfel, oficialii dinamovişti au anunţat că cea mai mare renumeraţie la formaţie va fi de 7.000 de euro. 

Salomao are două opţiuni: Acceptă sau va fi transferat

Astfel, conducerea lui Dinamo şi-a planificat o întâlnire cu Salomao şi cu agentul său, în care să discute viitorul fotbalistului. Acesta va avea de ales: fie va accepta să i se micşoreze salariul, fie echipa îi va căuta o destinaţie în străinătate, chiar şi pentru o sumă mică de transfer, susţine gsp.ro. 

Diego Salomao are 32 de partide în acest sezon, în toate competiţiile, cu 4 goluri înscrise şi 10 pase decisive

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×