După o primă parte de sezon mai complicată, Dennis Man a devenit jucător de bază la Parma pe finalul ultimului campionat din Serie B. Totuși, „cruciații” au terminat abia pe locul 12 și au fost departe de promovarea în primul eșalon, acolo unde ar vrea să evolueze fostul atacant al FCSB-ului.
Totuși, deși Parma va juca din nou în Serie B, Dennis Man are și motive să își dorească să rămână în continuare pe „Enio Tardini”. Victor Becali, consilierul firmei care îl reprezintă pe atacant, a mărturisit că salariul lui Man i-ar face invidioși și pe unii dintre jucătorii din Serie A.
Fostul agent FIFA a dezvăluit și faptul că fotbalistul în vârstă de 23 de ani a avut propunerea să meargă în Super Liga Turciei, campionat în care evoluează Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, dar care n-au o situație tocmai roz la Galatasaray.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Giovani, fratele lui Victor, a fost în vizita la Istanbul pentru a lămuri situația celor doi mijlocași români.
„A fost o ofertă din Turcia pentru Dennis Man. E jucătorul Parmei, are contract cu Parma, are același salariu ca în prima divizie.
Parma a mai făcut schimbări la nivel de conducere, a venit antrenor nou, cel care a promovat-o pe Cremonese.
A promovat și nu s-a dus în Serie A, a semnat cu Parma, pentru că e un club care nu are probleme financiare, americanul plătește la timp”, a declarat Victor Becali, la Digi Sport.
Dennis Man și Valentin Mihăilă, care se va întoarce după împrumutul la Atalanta, vor avea șanse să joace mai mult la Parma, începând cu sezonul 2022-2023.
Galben-albaștrii au un nou antrenor. Este vorba despre Fabbio Pechia (48 de ani), care anul acesta a promovat-o în Serie A pe Cremonese și care a acceptat oferta de a antrena pe „Enio Tardini”. Pechia a semnat cu parma un contract valabil pe două sezoane.