Giuleștenii au primit o lovitură cruntă înainte de meciul cu Petrolul din acest weekend, încheiat la egalitate, 1-1. Portarul de bază al Rapidului, Benjamin Siegrist, s-a accidentat chiar înainte de lovitura de start, iar clubul a făcut un anunț referitor la starea sa de sănătate.
Marian Aioani i-a luat locul lui Benjamin Siegrist în meciul din Giulești, împotriva celor de la Petrolul. Fostul goalkeeper de la Farul Constanța nu a comis erori, însă fanii au motive întemeiate de îngrijorare, întrucât portarul elvețian a arătat un nivel fantastic în acest sezon.
Cel mai probabil, Benjamin nu va mai juca în 2024. El a efectuat mai multe investigații medicale, din care a reieșit că a suferit o leziune musculară la nivelul gambei drepte. Astfel, elvețianul va rata meciurile cu Afumați, Sepsi, Gloria Buzău, CFR Cluj și Dinamo.
Clubul a transmis un buletin medical în care s-a explicat situația mai multor jucători care, în ultima perioadă, au fost indisponibili din cauza accidentărilor. Totuși, Marius Șumudică a primit și câteva vești bune:
„Din păcate, Benjamin Siegrist a suferit o leziune musculară la nivelul gambei drepte, înainte de meciul cu Petrolul Ploiești. Goalkeeperul nostru a început deja recuperarea, însă va rata următoarele meciuri ale Rapidului.
Mattias Kait a început deja antrenamentele, în timp ce Clinton N’Jie este apt de joc, la fel ca și Christopher Braun, aceștia absentând la partida cu ploieștenii. Paul Iacob este în continuare în perioada de recuperare, după operația de hernie de disc.
De asemenea, Diogo Mendes va suferi astăzi o operație la gambă, după o accidentare suferită la antrenamente”, au notat giuleștenii într-un comunicat transmis pe site-ul oficial al clubului.
Benjamin Siegrist a fost adus în România de fostul antrenor al giuleștenilor, Neil Lennon. Elvețianul s-a făcut rapid remarcat prin câteva intervenții de senzație și i-a luat locul lui Marian Aioani în poarta Rapidului.
„Siegrist este un portar foarte bun. Am avut de ales între el și al doilea portar al lui Nantes. Știu că acela a semnat cu Lyon, un portar de talie, jucător de picior stâng. Le mai nimerim și noi. Este un portar cu mare experiență, personalitate, îți dă multă încredere, are anvergură, este portarul care s-a impus și, când se va pune la punct, va zbura și mai ușor.
Sper să nu fie foarte solicitat de adversarele noastre, pentru că asta ar însemna că trebuie să ne punem la punct defensiv. Am primit gol la fiecare meci. Este acolo și este un mare câștig pentru noi”, a declarat Viorel Moldovan la FANATIK SUPERLIGA.