News

Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu. Poetul nepereche a fost un pasionat fotbalist, înotător și gimnast

15 ianuarie este o dată de sărbătoare în calendarul neamului românesc. În urmă cu 168 de ani, pe 15 ianuarie 1850, se năştea la Botoşani luceafărul literaturii româneşti, inegalabilul Mihai Eminescu. Dacă opera sa genială este - sau măcar ar trebui să fie! – arhicunoscută de toţi românii, puţini ştiu că marele poet era şi un sportiv pasionat, care excela la fotbal şi înot.
15.01.2021 | 08:19
Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu. Poetul nepereche, un pasionat fotbalist, înotător, gimnast

Se împlinesc azi, pe 15 ianuarie, 171 de ani de la nașterea POETULUI NAȚIONAL MIHAI EMINESCU. Mergând la cealaltă extremă a mult prea scurtei sale vieți, ultimele versuri le-a scris cu doar o oră înainte de a muri și sunt răscolitoare. Puțini știu că geniul liric al neamului nostru românesca fost în tinerețe un pasionat fotbalist, înotător , gimnast, un atlet complet.

Pe 15 iunie 1889, la ora 4:15 dimineaţa, POETUL NEPERECHE al neamului românesc se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al doctorului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti… Cauza oficială: sifilis. COVID-ul sfârșitului de secol 19… Adevărul pare să fie cu totul altul, conform părerii a 12 dintre cei mai importanți medici români…

Oricare ar fi fost realitatea, însă, moartea nu i-a fost nici pe departe pe măsura genialei sale creaţii. „LUCEAFĂRUL” a apus într-un halat ponosit de spital, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital…

Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu, scrise cu o oră înainte să se înalțe Luceafăr la cer… Poetul nepereche a fost și un pasionat fotbalist, înotător, gimnast

Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, Mihai Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: „Sunt năruit…”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a plecat din această lume rea și obtuză…
Certificatul de deces consemna „stop cardio-respirator provocat de o formă avansată de sifilis”. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise a fost luat de prietenii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. În care erau scrise ultimele sale poezii… …fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp…
Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu au fost scrise pe un carnețel găsit în halatul de spital în care și-a găsit sfârșitul pe 15 iunie 1889
Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu au fost scrise pe un carnețel găsit în halatul de spital în care și-a găsit sfârșitul…
Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu au fost publicate prima oară în 23 iulie 1889, în revista „Fântâna Blanduziei”, prin grija lui Ilie Ighel Deleanu, care a pus și titlul „Stelele-n cer”…
„Din notesul despre care am făcut menţiune în numărul trecut, am mai putut scoate următoarele strofe, pe care le punem sub ochii cititorilor, întocmai cum se găsesc ele scrise în ultimele clipe de viață de marele nostru dispărut” – Ilie Ighel Deleanu

Ultimele… stele în cer…

Stelele-n cer,
Deasupra mărilor,
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn,
Clătind catargele,
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Și necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Și-întinde-aripile,
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Citiți și alte gânduri ale inegalabilului poet în GALERIA FOTO.

Genialul poet era pasionat de fotbal, înot şi gimnastică

Da, deşi poate este greu de crezut, Mihai Eminescu bătea mingea, înota, trăgea de greutăţi şi juca şah. Îi plăcea gimnastica şi nu se dădea înapoi niciodată de la o excursie pe munte. A fost, fără îndoială, înainte de toate, un copil de la ţară, un copil sănătos, zburdalnic, chiar neastîmpărat.

Uneori „fiind băiet, păduri cutreieram, spune chiar poetul, alteori urca la stânile din munte sau la Schitul Agafton, din apropierea Botoşanilor, unde viețuiau două mătuşi ale sale. Tovarăşul său de joacă cel mai apropiat era fratele Ilie, mai mare cu trei ani, cu care se lua cel mai des la copilăreasca trântă „să vedem cine-i mai tare”.

Cunoscutul jurnalist Cătălin Oprişan povestea într-unul dintre articolele sale din urmă cu mai mulţi ani că „Mihai Eminescu era un băieţel mărunt şi îndesat, pârlit la faţă de aerul de ţară şi foarte curăţel. Părul era mare, dat pe spate, fruntea lată şi umerii obrajilor puţin ieşiţi, după cum apare el descris într-un document al vremii găsit ceva mai târziu, în 1909”.

„Eminescu era adesea printre noi şi juca cu noi mingea”

Între 1865 şi 1869 Mihai Eminescu a fost înscris la liceul german din Cernăuţi, singura instituţie de învăţământ liceal la acea dată din Ducatul Bucovinei, parte a Imperiului Habsburgic din 1775.

Are calificativ maxim la română, „insuficient” la latină şi matematică, repetă chiar clasa a II-a… Dar, în puţinele certificate şcolare rămase, la coloana „Fahigkeiten”, adică la rubrica dexterităţilor fizice, nota era „sehr gut”, adică „foarte bine”!

Una dintre pasiunile sportive de tinereţe a fost fotbalul. Cunoscuţii spuneau că Eminescu avea reale calităţi pentru sportul-rege. Pe care l-a deprins de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada studiilor de la Cernăuţi.

„Strângea uneori pe băieţi şi bătea chiar mingea cu ei”, spunea George Călinescu despre Aron Pumnul. Mărturia „oficială” despre straşnicele înfruntări fotbalistice dintre echipele de calfe ale meşteşugarilor cu cele ale „studenţilor” de gimnaziu, la care lua parte şi Mihai Eminescu, ne-a rămas de la colegul şi prietenul său Theodor V. Stefanelli în „Amintiri despre Eminescu” (1914):

„Eu am locuit mulţi ani în strada Cuciur Mare şi înaintea locuinţei mele se întindea aşa numita toloacă a oraşului, unde studenţii jucau adese în orele libere mingea. Şi Eminescu era adesea printre noi şi juca cu noi mingea” – Theodor V. Stefanelli 

La un pas să fie bătut măr din cauza… fotbalului!

Toloaca respectivă a iscat un război în toată regula, în care au fost implicaţi toţi participanţii la miuţe, printre care, evident, şi Eminescu. Povesteşte George Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932):

Din strada Cuciur Mare, în dosul grădinii publice, se întindea un mare maidan numit toloacă (Pulvertum), unde studenţii gimnazişti, ucenicii şi calfele de meseriaşi îşi făcuseră loc pentru bătut mingea”

„Între studenţi şi calfe se iscă în curând un război crâncen pentru exclusivitatea folosirii locului, război în lege, la care cei mici luau parte în chip de furnizori de armament”

„Sub streaşina casei unde locuia colegul Stefanelli, peste drum de toloacă, băieţii de şcoală făcuseră un depozit de beţe şi nuiele cu care alimentau pe studenţi pe dată ce începeau ostilităţile. Eminescu, focos goliard toată viaţa, era unul dintre cei mai zeloşi purtători de muniţii şi n-a lipsit mult odată ca să fie bătut măr de «duşmani»”

Înotător desăvârşit, „făcea tot felul de isteţii nautice”

La 16-17 ani, Mihai Eminescu era un băiat voinic, sănătos, tare ca piatra. Sportul la care excela nu era, însă, popularul fotbal, ci pretenţiosul înot. Eminescu era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi anumite „trucuri” în apă.

George Călinescu scria că „Balta mare din pădurea de la Ipoteşti şi Prutul de la Cernăuţi făcuseră din Mihai un bun înotător, cu voluptăţi tritonice” (n.a. – conform dex, Triton este „o zeitate marină greacă, închipuită cu bust de om şi cu coadă de peşte”).

Calităţile lui Mihai Eminescu impresionau, după cum susţine şi Ştefan Cacovean în lucrarea sa „Eminescu la Blaj” (1904): „Făcea tot felul de isteţii nautice, intrînd în apă într-un loc şi ieşind târziu unde nici nu te aşteptai, spre admiraţia chiar a celor mai buni înotători din Blaj. Erau mulţi înotători buni în Blaj, dar cu Eminescu nici unul nu se putea ţinea”.

Epaxia Diaconescu, călugăriță la Văratec, a fost fascinată de Mihai Eminescu „Era frumos de neînchipuit, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şi sufletul lui tânăr şi dornic de viaţă”

Unele dintre cele mai interesante mărturii ne-au rămas de la călugăriţa nonagenară Epaxia Diaconescu de la Văratec (a murit în 1967, la 104 ani!), care l-a cunoscut pe adolescentul Eminescu în peregrinările acestuia pe la mânăstirea amintită.

„Era de-o statură mijlocie, frumos de neînchipuit, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şi sufletul lui tânăr şi dornic de viaţă”

„Dimineaţa făcea gimnastică şi ridica greutăţi. Pe urmă se plimba îndelung prin pădurea de argint…”

„Se lua la întrecere cu ceilalţi studenţi găzduiţi la masa monahei Ştefania Lungulesei şi ridicau, dintr-o dată, «bombele de piatră» (n.a. – halterele sau ganterele de astăzi) El îi cam dovedea pe toţi”

VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS IMAGINI MEMORABILE CU POETUL NEPERECHE!

Mihai Eminescu era convins că „Pentru bărbaţi exerciţiu gimnastic… arată… personalitatea în lumina cea mai bună a frumuseţii…”

În fine, chiar Mihai Eminescu vorbeşte despre valoarea estetică a unor discipline sportive în „Fragmentarium”: „La femei danţul, pentru bărbaţi exerciţiu gimnastic… arată… personalitatea în lumina cea mai bună a frumuseţii…”.

Forma fizică şi-o menţinea, după cum spune şi George Călinescu, cu lungi drumeţii, de zeci de kilometri, atât prin ţinuturile natale, cât şi pe crestele montane, traversând la pas Carpaţii, către Blaj. Preocupările fizice ale lui Mihai Eminescu au fost curmate de programul prea încărcat de la ziarul „Timpul” şi mai apoi de cumplita boală care l-a cotropit după 1882…

  • „Era o frumuseţe de bărbat! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre, o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că, neîndoios, cineva este înăuntru… un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare” – Ion Luca Caragiale
  • „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una unică şi nedespărţită” – Nicolae Iorga
  • „Eminescu a crescut în Moldova, în Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucureşti şi în multele lui cutreierări, mereu în mijlocul poporului român, citise cronicarii şi multe cărţi bisericeşti, cunoştea literatura româna în toate fazele ei şi n-am cunoscut om stăpânit deopotrivă cu dânsul de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc” – Ioan Slavici
  • „Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal” – Tudor Arghezi
  • „Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – George Călinescu
  • „Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creaţiei, adică, în mod neîndoios, cu cele mai înalte concepte făurite de raţiunea omului. Printre acestea, ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternităţii” – Tudor Vianu
  • „Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a minţii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârşitor al operei sale” – Tudor Vianu
  • „Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă” – Mircea Eliade
  • „Ca şi folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar. Unic. Irepetabil. Grandios” – Constantin Noica
  • „L-am idolatrizat întotdeauna pe Eminescu şi dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru că viziunea lui despre lume îmi este foarte, foarte apropiată. Tot ce este negativ în ea, tot ce este spaimă în lume, eu în el o regăsesc. Nimic nu te paralizează în aşa măsură pe cât afinitatea întemeiată pe admiraţie” – Emil Cioran
  • 39 de ani a trăit Mihai Eminescu, de la 15 ianuarie 1850 la 15 iunie 1889
  • 11 copii au avut părinţii poetului, căminarul Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti, ţinutul Botoşaniului
  • 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Mihai Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. În martie debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
  • 271 de poezii scrise de Mihai Eminescu au fost publicate de-a lungul vremii
Tags: