Cu ultimele versuri pe care le-a scris, Veronica Micle și-a demonstrat dragostea pentru Mihai Eminescu. Chiar dacă mulți s-au îndoit de autenticitatea sentimentelor ei, nu a putut să trăiască fără cel pe care l-a iubit.
Toți românii știu că Veronica Micle a fost cea mai mare iubire din viața lui Mihai Eminescu. Ea a venit pe lume pe 22 aprilie 1850, iar pe vremea când avea numai 14 ani, s-a căsătorit cu Ștefan Micle.
Pe Mihai Eminescu l-a întâlnit la Viena, în 1872, atunci când era deja mama trei copii. Povestea lor de dragoste secretă a început doi ani mai târziu, la Iași, iar aceasta a fost una extrem de controversată.
După ce a rămas văduvă, Veronica Micle și Mihai Eminescu nu s-au mai ascuns. Totuși, nu s-au căsătorit. Deoarece asta ar fi însemnat că poeta rămânea fără pensia primită după moartea soțului său, cu ajutorul căreia își întreținea cele două fiice.
Chiar dacă mariajul a rămas un vis neîmplinit, s-au logodit de două ori. Drama a atins apogeul, însă, atunci când Veronica Micle a adus pe lume un copil căruia nu-i mai bătea inima. Împiedicați să-și unească destinele, au urmat intrigi, infidelități și momente demne de un film.
„Te vei convinge că din mii de fiinţe, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; şi dacă m-ai ucide, te-aş iubi şi în minutele agoniei”, îi scria Veronica lui Eminescu.
Când a publicat un volum de poezie, în 1887, primul a ajuns la poet. Acesta a fost însoțit și de o dedicație: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887″.
După ce Mihai Eminescu s-a stins pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Șuțu, se spune că Veronica Micle a scris, în numai 20 de minute, poezia „Raze de lună”. Versurile au fost publicate la finalul reportajului dedicat funeraliilor lui Eminescu, publicat în cotidianul „România” din 20 iunie 1889.
„Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!” / Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe / Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună – / Noi visam eternitate în durata unei clipe. /
Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază” / Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge; / Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează / Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!”, sunt o parte din versurile scrise de Veronica Micle, conform desprelume.ro.
Profund îndurerată de pierderea lui Eminescu, Veronica a ales să se retragă la mănăstirea Văratec. Acolo, copleșită de suferință, a plănuit să-și pună capăt zilelor. La 1 august 1889, i-a adresat o scrisoare Smarandei Gârbea, o prietenă apropiată, solicitându-i să îi procure arsenic.
A justificat că îi era necesar pentru tratarea stării de anemie a fiicei sale mai mici. Două zile mai târziu, după vizita câtorva prieteni, s-a retras în camera ei și s-a otrăvit cu întreaga sticlă de arsenic. În ciuda faptului că medicul a încercat să o salveze, poeta a murit la 39 de ani, pe 4 august 1889, la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu.