Ultimul anunț al medicilor despre starea lui Mihai Constantinescu. De ce nu ar putea fi scos din comă

Dan Suta   
in Hotnews
19/05/2019, 19:22
Ultimul anunț al medicilor despre starea lui Mihai Constantinescu. De ce nu ar putea fi scos din comă
Starea lui Mihai Constantinescu se menține gravă. Sursa foto: Antena 3

Medicii nu au vești tocmai bune despre starea lui Mihai Constantinescu. Aceștia au explicat în cel mai nou anunț despre marele artist de ce nu ar putea fi scos din comă foarte devreme. Cântărețul în vârstă de 73 de ani ar mai avea doar 3% șanse să supraviețuiască după atacul cerebral suferit înainte să facă două stopuri cardiace acum câteva zile.

Starea lui Mihai Constantinescu, în continuare gravă

Dacă medicii l-ar scoate din coma în care a fost indusă, șansele acestuia de a trăi ar scădea și mai mult, la 1%, scrie evz.ro. Mihai Constantinescu se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. A suferit numeroase intervenții chirurgicale pe cord deschis, ultima fiind în luna octombrie a anului 2017.

Mihai Constantinescu a fost luat de acasă luni, 13 mai, după ce suferise un stop cardiorespirator. Din nefericire, ambulanța a ajuns abia după 10 minute de la formarea apelului de către soție, un timp rezonabil pentru urgențe, însă unul deloc bun pentru starea în care se afla cântărețul. Inima lui se oprise, iar creierul nu a mai putut fi oxigenat.

Mihai Constantinescu a ajuns la spital luni, 13 mai 2019. Sursa foto: ziarul Click

Artistul a mai fost în pragul morții în anul 2007

Artistul a mai fost o dată în pragul morții acum 12 ani. Acesta a suferit o operație dificilă și i s-a montat o valvă biologică în urma unui atac de cord. Acesta are și probleme cu plămânii, căci în anul 2008 i-a fost depistată afecțiunea de insuficiență respiratorie. Pe lângă problemele cu plămânii, actorul are și o serie de alte boli de inimă.

Soția lui Mihai Constantinescu, Simona Secrier, este persoana care are grijă de el în permanență. De când s-au acutizat problemele medicale, Simona a fost tot timpul aproape de cântăreț și i-a îndemnat pe cei care îl cunosc și iubesc pentru ce a făcut în muzica românească să se roage pentru el, căci doar cu ajutorul unui miracol de la Dumnezeu Mihai se mai poate face bine.

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles