Sport

Scene șocante pe „Parc des Princes”! Ultrașii lui PSG au vandalizat arena și i-au amenințat pe jucători: „O să vă vânăm pe toți!”

Suporterii lui PSG nu pot trece peste eliminarea din Liga Campionilor. De supărare, aceștia au vandalizat stadionul și i-au amenințat pe jucători. Doar Mbappe pare să fi scăpat nepedepsit.
18.03.2022 | 17:48
Scene socante pe Parc des Princes Ultrasii lui PSG au vandalizat arena si iau amenintat pe jucatori O sa va vanam pe toti
Suporterii lui PSG nu au putut trece peste eliminarea din Liga Campionilor. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Deși sperau ca PSG să cucerească în sfârșit trofeul Ligii Campionilor, cu ajutorul tripletei de vis formate din Messi, Neymar și Mbappe, suporterii au trăit o nouă dezamăgire. Asta pentru că echipa favorită a cedat încă din optimile competiției, după un duel interzis cardiacilor, scor 2-3 la general, cu Real Madrid.

Ultrașii lui PSG au trecut la amenințări după eliminarea din Liga Campionilor

După huiduielile din timpul meciului de pe teren propriu cu Bordeaux, fanii au dovedit încă o dată că nu vor uita prea curând eșecul usturător. Aceștia l-au urmărit pe Layvin Kurzawa – aflat la volanul autoturismului personal – l-au forțat să deschidă portiera în timp ce aștepta la semafor și i-au transmis un mesaj de amenințare pentru întreg lotul de jucători.

ADVERTISEMENT

O să vă vânăm pe toți!”, a strigat în cor, grupul de ultrași, deși fundașul stânga nu a evoluat în manșa retur a duelului cu Real Madrid și nu poate fi tras la răspundere pentru ratarea calificării.

Stadionul, vandalizat. Mesaj dur pentru actuala conducere: „Parisul este al nostru”

De asemenea, suporterii au vandalizat atât „Parc des Princes”, cât și baza de antrenament, la scurt timp după meciul din etapa trecută, în cadrul căruia au cerut socoteală conducerii și au huiduit vedetele echipei, în frunte cu Messi și Neymar. Doar Mbappe a scăpat „nepedepsit”.

ADVERTISEMENT

Nasser, afară, departe de noi! Parisul nu va fi niciodată al statului Qatar, Parisul este al nostru”, i-au transmis aceștia președintelui Nasser Al-Khelaifi.

Neymar a răspuns criticilor: „Mi-am dat viața pentru PSG”

Aspru criticat după eliminarea din Liga Campionilor, Neymar nu și-a făcut „mea culpa”, cum s-ar fi așteptat ultrașii. Ba chiar le-a bătut obrazul, amintindu-le că a revenit pe teren după o accidentare.

ADVERTISEMENT

Au fost zile complicate pentru noi. Nu am vrut să pierdem, e clar. Suntem un lot de campioni și asta vrem să arătăm pe teren. Noi ne-am dedicat acestui lucru.

M-am întors după accidentare și din acel moment mi-am dat viața pentru PSG. Așa este viața unui sportiv, într-o zi, câștigi, în alta, pierzi. E bine că poți schimba lucrurile destul de rapid și de asta e frumos fotbalul, după dezamăgiri, îți poate da rapid satisfacții”, a declarat starul brazilian.

ADVERTISEMENT