News

Ultrașii CSA Steaua, iertați de judecători după incidentele grave de la meciul cu Dinamo. Detalii șocante din dosar: ”Au biciuit un jandarm”

Pedepse blânde pentru ultrașii CSA Steaua, care au provocat violențe la derby-ul cu Dinamo, meci desfășurat la data de 9 septembrie 2022, pe Arena Națională.
17.06.2024 | 16:10
Ultrasii CSA Steaua iertati de judecatori dupa incidentele grave de la meciul cu Dinamo Detalii socante din dosar Au biciuit un jandarm
Incidentele din 2022 de la meciul Dinamo-Steaua, pe Arena Națională, au început în sectorul destinat suporterilor echipei militare / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Capturi Digi Sport
ADVERTISEMENT

Opt ultrași ai CSA Steaua, trimiși în judecată pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, au scăpat fără să execute măcar o zi de închisoare, după ce s-au luat la bătaie cu jandarmii, la meciul cu Dinamo București, în septembrie 2022, din etapa a șasea a Ligii 2. Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au argumentat că inculpații sunt ”persoane mature”, au familii, sunt integrați social și prezintă un grad de pericol social redus.

Fanii steliști au vrut să rupă cordoanele și să ajungă în peluza dinamovistă

Din probatoriul consultat de FANATIK reiese că violențele s-au petrecut pe data de 9 septembrie 2022, la meciul dintre FC Dinamo București și CSA Steaua, de pe Arena Națională, la scurt timp după intervenția jandarmilor din Batalionul 5 Ordine Publică. Rechizitoriul arată că, în jurul orei 22:20, detașamentele 1 și 4 au intervenit pentru interzicerea accesului suporterilor steliști aflați în Peluza Sud către Tribuna I, în încercarea acestora de a ajunge la Peluza Nord, unde se aflau fanii dinamoviști.

ADVERTISEMENT

Ultrașii steliști au fost blocați în zona turnicheților de către jandarmi, ocazie cu care aceștia au devenit foarte violenți, aruncând cu petarde și obiecte de mobilier în forțele de ordine. Jandarmii au replicat cu substanțe lacrimogene, dar asta nu i-a descurajat pe suporteri, care, potrivit rechizitoriului, și-au continuat ofensiva cu scaune smulse din tribune, scaune aflate în zonele adiacente peluzei, furtunuri și mecanisme de stingere a incendiilor, robinete de la grupuri sanitare și tomberoane de gunoi. Din cauza ciocnirilor dintre suporteri și jandarmi, meciul dintre Dinamo și Steaua a început cu o întârziere de 45 de minute.

Mai mulți suporteri au fost identificați din filmările jandarmeriei dar și din cele transmise de televiziunile prezente la eveniment. Unul dintre inculpații trimiși în judecată a fost filmat în timp ce pulveriza o substanță iritantă către doi jandarmi aflați pe culoarul circular de la limita superioară a inelului 1.

ADVERTISEMENT

Ultrașii și-au scos curele și au început să-i biciuiască pe jandarmi

Pentru că suporterii deveneau tot mai violenți, la ora 22:27, un alt efectiv de jandarmi a fost trimis în zona culoarelor de trecere, moment în care a fost surprins un moment care poate fi caracterizat drept barbar: doi suporteri au biciuit un jandarm cu o curea. În același moment, militarul era lovit de un alt suporter cu o bară metalică, peste picioare.

”De asemenea, instanța a reținut aceea că, începând cu ora aproximativă 22:27:40, la data de 09.09.2022 au fost inițiate mai multe acțiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi, fiind identificat, după fizionomie și vestimentație inculpatul P.C. (bustul descoperit, purtând un tricou de culoare neagră, în jurul gâtului și o pereche de pantaloni scurți de culoare bej), iar ulterior inculpatul B.P., în timp ce executau mișcări de biciuire cu ajutorul unor curele, cu intenția de a lovi un, persoana vătămată … (jandarm din dispozitivul D.G.J.M.B. – Batalionul 5), persoana vătămată apărându-se cu scutul de protecție.

ADVERTISEMENT

 Ulterior, în jurul orei 22:27:45, înregistrările video au evidențiat momentul în care un care inculpatul T.A.V., identificat după vestimentație și fizionomie (fiind îmbrăcat într-un tricou de culoare albastră și o pereche de pantaloni scurți, tip jeans, de culoare albastră), care s-a deplasat prin spatele dispozitivului de jandarmi și a executat o mișcare de biciuire cu o curea asupra persoanei vătămate … (jandarm din dispozitivul D.G.J.M.B. – Batalionul 5)”, se arată în rechizitoriu.

Un fan a găsit o tonfă și a început să lovească forțele de ordine

Un alt ultras a fost filmat în timp ce descărca conținutul unui stingător de incendiu în direcția dispozitivului de jandarmi, iar altul care a lovit cu piciorul, și apoi cu pumnul, un reprezentant al forțelor de ordine, motiv pentru care acesta și-a pierdut echilibrul.

ADVERTISEMENT

Câteva minute mai târziu, la ora 22:37, un bărbat și-a însușit tonfa unuia dintre jandarmi, și a început să lovească în stânga și-n dreapta. ”Astfel, reține instanța aceea că, la data de 09.09.2022, la ora 22:33:37, în învălmășeala produsă ca urmare a unei intervenții în forță a efectivelor D.G.J.M.B., un jandarm a pierdut posesia tonfei din dotare (în împrejurări ce nu au putut fi stabilite pe baza înregistrărilor video), aceasta susținându-se pentru circa o secundă pe balustrada ce delimitează iar ulterior, inculpatul B.M.S. aflat în zona superioară a inelului 1 al Peluzei II Sud, dintre sectoarele 103 – 104, își însușește tonfa respectivă, cu care ulterior a aplicat o lovitură la nivelul umărului persoanei vătămate… unui jandarm din cadrul D.G.J.M.B. – Batalionul 5”, se mai arată în materialul de urmărire penală.

Doar două pedepse cu suspendare. Pentru restul huliganilor, doar o mustrare

Doar doi dintre cei opt ultrași care au fost urmăriți penal și trimiși în judecată, s-au ales cu condamnări. B.P. a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare cu amânare, pe un termen de supraveghere de ani. De asemenea, D.S. s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare, el fiind la a doua condamnare pentru același tip de infracțiune. Ceilalți șase inculpați au fost achitați sau au primit un avertisment. Ei vor trebui, totuși, să achite cheltuieli judiciare de 14.400 de lei (1.800 de lei pentru fiecare inculpat).

În motivare, judecătorii au scris că faptele suporterilor s-au petrecut ”în contextul unui meci de fotbal care aducea în prim-plan confruntarea sportivă între două echipe aflate în rivalitate de o perioadă îndelungată, știut fiind și faptul că rivalitățile se continuă și la nivelul galeriilor de suporter, entuziasmul acestora depășind de multe ori cadrul unei rivalități pașnice”.

Pe de altă parte, judecătorii au considerat că faptele au fost săvârșite cu mult timp în urmă, ”rezonanța lor socială fiind, pe cale de consecință, estompată”. A contat și că persoanele judecate sunt ”persoane mature, au familii, sunt integrați social, nu au antecedente penale și nu au îngreunat tragerea lor la răspundere penală”. Toți cei opt inculpați și-au recunoscut fapta și au declarat că o regretă.

Judecătorii spun că ”suferințele jandarmilor au fost medii, ca intensitate”

Din perspectiva instanței, fanii steliști implicați în incidentele cu jandarmii prezintă un grad de pericol social redus, iar ”tulburarea pe care aceștia au adus-o ordinii și liniștii publice nu a fost însemnată”.

Cu toate că, în timpul violențelor, câțiva jandarmi au fost răniți și au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, judecătorii au considerat că ”suferințele sunt medii ca intensitate”, pentru că jandarmii au fost echipați corespunzător. Mai mult, probatoriul administrat nu a evidențiat dacă inculpații au fost cei care au cauzat respectivele leziuni, în condițiile în care rechizitoriul menționează și alte nume de persoane identificate cu ajutorul înregistrărilor video. Imaginile în care huliganii biciuiau jandarmii nu au fost considerate drept concludente, de către instanță.

Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă, iar procurorii și inculpații condamnați au depus deja apel.

Probleme și la Euro 2024. Suporterii români n-au mai ajuns la meciul cu Ucraina: ”Jandarmeria Română a transmis că suntem huligani periculoși”

Înainte de meciul România Ucraina, de la Euro 2024, mai mulți ultrași români au fost reținuți de polițiștii germani, la scurt timp după ce au intrat în țară. Aceștia au reclamat că au fost interogați mai multe ore într-un birou improvizat într-o baracă, fără acces la telefonul mobil și fără să li se explice motivul reținerii.

Ulterior, ei au aflat că nu au voie să-și urmeze drumul către Munchen, în caz contrar urmând să fie arestați.

”Și ne-au spus că nu avem voie să mergem la meci. Avem interzis să călcăm în Munchen în ziua meciului. Motivul e că din informațiile transmise de Jandarmeria Română și statul român suntem considerați huligani periculoși”, a povestit unul dintre fani.

ADVERTISEMENT
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului...
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului Piero Ferrari: „Știți ce se întâmpla după?”
Fotbalul a luat-o razna, Becali exultă: va câștiga o avere și dacă FCSB...
Fotbalul a luat-o razna, Becali exultă: va câștiga o avere și dacă FCSB pierde toate meciurile ANALIZĂ
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Stațiunea invadată de alge și meduze. Plajele pe care turiştii au ajuns să le...
Stațiunea invadată de alge și meduze. Plajele pe care turiştii au ajuns să le evite
Cât a costat?! Aroganţa uriaşă de aproape un milion de euro a lui...
Cât a costat?! Aroganţa uriaşă de aproape un milion de euro a lui Ion Ţiriac în faţa tuturor: Gratis! Nu ştiu de ce nu am luat două
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral....
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral. Cum s-a afișat fosta iubită a lui Florin Ristei / FOTO
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri...
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri grave
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se...
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se grăbească
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția...
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția lui. Este superbă și are siluetă de model! Nașii sunt și ei foarte cunoscuți!
FOTO. Cum a fost surprinsă Diana Șoșoacă, după ce a fost dată afară...
FOTO. Cum a fost surprinsă Diana Șoșoacă, după ce a fost dată afară din plenul Parlamentului European
Lovitură de grație pentru Marius Elisei, fostul soț al Oanei Roman. Vedeta l-a...
Lovitură de grație pentru Marius Elisei, fostul soț al Oanei Roman. Vedeta l-a dat în judecată